15 octombrie, 2025

În ultimii doi ani, sectorul eolian offshore s-a confruntat la nivel global cu dificultăți tot mai mari, constrângerile lanțului de aprovizionare, volatilitatea politicilor diverselor guverne și dificultăți financiare care pun în pericol dezvoltarea unui sector de energie regenerabilă care era așteptat să devină prima sursă de energie eoliană în multe regiuni.

Aceste greutăți obligă companiile care se implicaseră în acest domeniu să abandoneze proiecte importante pe măsură ce sprijinul pentru centrale eoliene offshore, la fel ca și alte proiecte emergente, precum hidrogenul, scade.

De exemplu, anul trecut, Shell Plc a anunțat că va opri investițiile în energia eoliană offshore, CEO-ul Wael Sawan încearcând să stimuleze profitabilitatea companiei. Se pare că Shell își reduce sistematic investițiile în energia verde: la începutul anului, compania a abandonat, de asemenea, planurile de a construi o instalație de hidrogen cu emisii reduse de carbon pe coasta de vest a Norvegiei din cauza lipsei de clienți, conform Reuters.

Proiecte de eoliene offshore anulate pe bandă rulantă


La începutul aceluiași an, gigantul energetic controlat de stat din Norvegia, Equinor, a abandonat planurile de a investi în sectorul eolian offshore din Vietnam, dând o lovitură semnificativă ambițiilor țării în domeniul energiei verzi. Potrivit Băncii Mondiale, în ultimii doi ani, Vietnamul a atras mult interes pentru sectorul său de energie curată datorită vânturilor puternice în apele puțin adânci din apropierea zonelor de coastă dens populate.

Din păcate, instabilitatea politică din țară a blocat eforturile de reglementare și a descurajat investitorii. În 2023, gigantul danez din domeniul energiei eoliene offshore Ørsted și-a suspendat planurile de construire a unor parcuri eoliene offshore de mai mulți gigawați în Vietnam, invocând probleme legate de „probleme de concurență”, etica în afaceri și lipsa unui cadru juridic cuprinzător pentru acest sector, relatează portalul Offshore Wind.

Din păcate, problemele sectorului eolian offshore par să nu se mai sfârșescă. În iulie, Ørsted a plătit 110 milioane de dolari furnizorului danez de servicii eoliene offshore Cadeler drept compensație pentru anularea construcției unei nave de instalare a turbinelor eoliene (WTIV). Aceasta deoarece în mai Ørsted a anunțat anularea proiectului pentru dezvoltarea unui parc eolian offshore Hornsea de 2,4 GW în Marea Britanie, invocând tarifele mai mari, majorarea costurilor din lanțul de aprovizionare și creșterea riscurilor de construcție.

În același timp, Seatrium Ltd din Singapore a primit recent o notificare de reziliere unui contract pentru construcția unei nave specializate în instalarea de turbine eoliene WTIV de la Maersk Offshore Wind, divizia energetică a gigantului logistic, evaluat la 475 de milioane de dolari. Seatrium a obținut contractul în 2022, în timp ce încă opera sub numele de Sembcorp Marine, înainte de a fuziona cu Keppel Offshore and Marine în 2023, într-o tranzacție de 3,34 miliarde de dolari.

Eolienele nu mai sunt dorite în SUA

Anularea de către Maersk a acordului cu Seatrium semnalează abandonarea afacerii cu energie eoliană offshore, ceea ce spune multe, având în vedere declinul surprinzător din activitatea sa principală, de transport maritim al containerelor. La începutul acestei luni, Reuters a scris că tarifele de transport maritim de containere pentru aglomerata rută Shanghai-Los Angeles au scăzut cu aproape 60%, ceea ce înseamnă că firma va primi probabil sub tariful care reprezintă pragul de rentabilitate, de 2.200 de dolari per container pe această rută.


În Statele Unite, proiectele eoliene offshore sunt blocate din cauza politicii adoptate de administrația Trump. Recent, guvernul de la Washington a anulat subvenții în valoare de 680 milioane de dolari pentru construirea de centralele eoliene offshore. În schimb, Wind Europe a raportat recent că a construit 6,8 GW de energie eoliană în Europa în prima jumătate a anului 2025, inclusiv 6 GW onshore și 0,7 GW offshore. Europa este, de departe, cea mai mare piață eoliană offshore din lume, deținând 92% din piața eoliană offshore plutitoare, însă și aici viitorul acestui sector al energiei verzi este incert, mai multe proiecte fiind abandonate decât cele în curs de finalizare.

Eolienele offshore din Marea Neagră nu atrag investitori

Deși Banca Mondială cotează România cu un potențial eolian cuprins între 76-94 GW în Marea Neagră, puțin probabil ca să se construiască vreo turbină offshore prea curând. România a adoptat o lege care reglementează exploatarea vânturilor din largul Mării Negre în 2024, după care în aprilie anul următor a lansat un apel public adresat companiilor, consorțiilor și experților interesați, de realizarea unui studiu strategic, privind identificarea zonelor din Marea Neagră, care ar putea deveni viitoare perimetre concesionabile pentru producția de energie eoliană offshore.

Din păcate nu s-au înghesuit prea multe companii dornice să efectueze studiul, ceea ce nu este de bun augur pentru ambițiile guvernului de a scoate cât mai multă energie verde din Marea Neagră.

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: