Add Your Heading Text Here

14 aprilie, 2022

Consiliul Local Sector 3 a prelungit cu trei ani perioada de graţie în care proprietarii de apartamente din blocurile reabilitate termic sunt scutiţi de achitarea coplăţii, scrie Agerpres.

„Aprobarea acestui proiect este de fapt o normalitate. Ar trebui să ne bucure faptul că o parte dintre consilierii locali a înţeles, până la urmă, că este în slujba cetăţenilor şi că trebuie să acorde acest răgaz de trei ani, să putem duce la bun sfârşit demersurile pe care le-am iniţiat, în beneficiul cetăţenilor.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Mă refer aici la un proiect de lege, pentru care avem deja susţinerea unuia dintre partidele politice parlamentare, de a modifica legislaţia în sensul scutirii de la coplata lucrărilor de reabilitate a proprietarilor de apartamente din întreaga ţară”, a declarat edilul Robert Negoiţă.

Primăria Sectorului 3 reaminteşte că a reabilitat termic aproximativ 80% dintre blocurile din sector şi aproape toate aceste lucrări au fost realizate cu ajutorul fondurilor europene.

Administraţia locală susţine că programul de reabilitare termică continuă şi anul acesta, Primăria Sectorului 3 identificând noi surse de finanţare pentru anveloparea blocurilor. 



Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: