Analiștii CFA (Chartered Financial Analyst) din România se așteaptă la prelungirea până la sfârșitul anului viitor a impactului negativ asupra economiei al pandemiei coronavirus, potrivit rezultatelor sondajului CFA România publicate marți.
Pe de altă parte, deficitul bugetar ar urma să se dubleze în ultimele trei luni ale acestui an, potrivit valorii medii de 7,1% din PIB a anticipațiilor analiștilor CFA, din cadrul sondajului care a avut loc pe parcursul lunii trecute.
Deficitul bugetului consolidat de stat a ajuns la numai 3,77% din PIB, potrivit execuției bugetare pe primele 9 luni din 2021.
Efectul de bază și recuperarea restanțelor au fost principalii factori de creștere a cifrelor pe veniturile bugetare la 9 luni.
Indicatori în continuă deteriorare
Indicatorul de Încredere Macroeconomică CFA România a scăzut pentru a treia lună consecutiv în septembrie, îndepărtându-se de cea mai mare valoare a ultimilor 6 ani, înregistrată în mai, 74,5 puncte (recordul absolut a fost în iulie 2015, 76,3 puncte).
Valorile sub 50 de puncte indică lipsa de încredere, iar cele peste acest nivel arată gradul de încredere (100 de puncte = încredere 100%).
Astfel că, în septembrie, Indicatorul CFA România se păstrează în zona de încredere, cu valoarea de 57,2 puncte. Este încă peste aceeași lună a anului precedent cu cu 22,9 puncte.
„Pe fondul prudenței generate de intrarea in valul 4 al pandemiei, indicatorul de încredere macroeconomică a scăzut puternic în luna septembrie (-16,4 puncte). Consistente cu această evoluție sunt și anticipațiile de decelerare a economiei”, spune Adrian Codîrlașu, vicepreședinte al Asociației CFA România.
Analiștii și-au corectat negativ anticipațiile privind:
- inflația la 12 luni, de la 4,38% în august la 5,01% în septembrie;
- creștrera PIB în termeni reali pe 2021, de la 7,2% la 6,6%;
- datoria publică, de la 53% din PIB la 54,1%.
În fine, estimarea medie privind evoluția cursului euro/leu la orizontul următoarelor 12 luni a ajuns 5,0547 lei / euro, de la 5,0183 lei / euro în mai, 5,0261 lei / euro în iunie, 5,0446 lei / euro în iulie și 5,0672 lei / euro în august.