Add Your Heading Text Here

2 decembrie, 2015

HP-2Consiliul Concurenţei a sancţionat compania Hewlett-Packard (HP) România cu o amendă în valoare de peste 2,9 milioane de lei, echivalentul a circa 665.000 euro, pentru abuz de poziţie dominantă.

Compania a fost amendată pentru că ar fi întrerupt înainte de termen şi fără o justificare obiectivă un contract prin care acorda partenerilor săi preţuri speciale pentru consumabile marca HP livrate către un client important din segmentul business.

„Contractul se derula prin intermediul a 4 companii partenere, respectiv SC ISA SRL, SC KMP Vest SRL, SC S&T România SRL şi SC Be Proffice SA/RTC Proffice Experience SA.
Anularea de către HP România, cu 5 luni înainte de data expirării, a contractului în cauză şi stoparea relaţiilor comerciale deja existente cu cei 4 parteneris-a realizat fără nicio explicaţie din partea companiei dominante HP România”, se arată într-un comunicat transmis de Consiliul Concurenţei.


În perioada 2007 – 2011, HP România a deţinut o poziţie dominantă pe piaţa imprimantelor tip inkjet pentru segmentul business, cota de piaţă fiind de peste 80%.

“O companie care deţine o poziţie dominantă poate adopta strategiile necesare pentru a-şi apăra interesele comerciale, însă asemenea măsuri trebuie să fie rezonabile şi proporţionale cu efectele pe care le-ar putea provoca clienţilor şi concurenţei.

Conform normelor europene în domeniul concurenţei, refuzul unei companii dominante de a furniza produse unui client stabil, fără o justificare obiectivă, poate constitui un abuz.

În acest caz, anularea contractului de către HP România, înainte de termen şi stoparea relaţiilor comerciale deja existente cu partenerii s-a realizat fără o justificare obiectivă”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Investigaţia a fost declanşată în 2012, în urma unei plângeri.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: