Add Your Heading Text Here

8 decembrie, 2019

Hidroelectrica a demarat procedurile de achiziţie a grupurilor CEZ România şi Enel România şi solicită aprobarea acţionarilor pentru a angaja servicii de consultanţă în acest sens, potrivit convocatorului şedinţei Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA), care va avea loc pe 12 decembrie, transmite Agerpres.

Un alt punct de discuţie este „aprobarea achiziţionării de către S.P.E.E.H. Hidroelectrica SA a unor servicii avocaţiale de consultanţă având în vedere obiectivul societăţii de a-şi diversifica portofoliul de producţie prin proiecte noi, atât prin transfer de business, achiziţie de participaţii şi/sau achiziţie de acţiuni sau active ale grupurilor CEZ România şi Enel România”.

Compania cehă CEZ a anunţat vara trecută că scoate la vânzare activele din România şi alte state din regiune, pentru a se concentra pe investiţii în ţara-mamă. CEZ deţine în România sistemul de distribuţie a energiei din Oltenia şi parcul eolian de la Fântânele-Cogealac, cel mai mare parc eolian terestru din Europa, cu o putere de 600 de MW.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

La rândul său, Enel deţine pe piaţa locală distribuţiile de energie electrică Muntenia Sud, Dobrogea şi Banat, precum şi capacităţi de producere a energiei regenerabile.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: