15 octombrie, 2025

Un hacker deținut în Penitenciarul din Târgu Jiu au intrat în rețeaua informatică a sistemului penitenciar național, și-au alocat drepturi de administrator și au modificat pedepse și și-au acordat mai multe drepturi, printre care și vizite intime, a dezvălui Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare, într-o postare pe Facebook.

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a anunțat demararea unei anchete penale şi luarea unor măsuri pentru a preveni.

„În timp de comisarul şef Geo Bogdan Burcu este ocupat cu hartuirea sexuală a poliţistelor de penitenciare, din poziţiile de top management pentru care a zgâriat şi muscat ca să le ocupe, deţinuţii au preluat total controlul sistemului şi au decis în locul nostru o perioadă destul de lungă de timp, influenţând pedepse şi drepturi!”, dezvăluie Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare (SNPP) într-o postare pe pagina de Facebook.

Deţinuţii – cel puţin unul „autodeclarat cu nume de cod în reţeaua Anonymous” – şi-au făcut conturi de administrator „cu acces total în sistemul informatic al Politiei Penitenciare”, furnizate iniţial personalului în mod necorespunzător, neverificate mult timp şi retrase ulterior. 


„În plus, deţinuţii au avut enorm de mult timp la dispoziţie pentru a-şi face şi alte conturi şi a studia sistemul informatic. Din acele conturi au avut acces total la absolut orice, nu doar să vadă, ci şi să modifice, adică să influenţeze pedepse, drepturi, mobilităţi deţinuţi şi în general… orice”, au mai dezvăluit sindicaliştii.

Încă nu se cunoaște exact magnitudinea „alterărilor de date”

Situaţia a fost descoperită „întâmplător”, prin „vigilenţa unei poliţiste de penitenciare care a observat inadvertențe în conturi (sume de bani/cumpărături)” şi care „a dat alarma”. 

„Cu toate acestea Directorul General ANP, Geo Bogdan Burcu, a manifestat o relaxare şi pasivitate incredibile sau mai degrabă a încercat să pună batista pe ţambal şi să ţină situaţia la sertar cu măsuri discrete de corecţie pe viitor, fără să avertizeze unităţile şi să ia măsuri de verificare a tuturor datelor care puteau fi modificate. Încă nu se cunoaşte exact magnitudinea «alterărilor de date», deţinuţii afirmând că aveau în intenţie să cloneze întreaga aplicaţie şi să o vândă pe o sumă enormă. Nu au avut nicio oprelişte în a obţine şi transmite in exterior date de securitate, aspecte care ţin de siguranţă penitenciarelor, filmări de la anumite intervenţii şi aşa mai departe”, precizează SNPP.

ANP a încercat să mușamalizeze cazul, deși consecințele pot fi dezastruoase

Sindicaliştii reclamă că ANP a menţinut „o linişte totală” timp de peste trei săptămâni, „expunând unităţile unor alte posibile atacuri sau efectelor unor modificări deja operate, dar nedescoperite care puteau genera liberări eronate”. 

„În continuare, ANP încearcă să menţină la secret incidentul ale cărui detalii au transpirat însă parţial în sistem după o videoconferinţă în care s-a încercat un simplu marcaj simbolic al situaţiei (cu o plasare a răspunderii pe unităţi şi pe sectorul operativ), dar în care s-au furnizat o serie de informaţii la insistențele unui director de unitate care a şi fost decapitat în ziua următoare. La insistentele colegilor dornici să afle ce s-a întâmplat şi să preîntâmpine situaţii similare, ne asumăm noi, ca sindicat, informarea pe care trebuia să o transmită ANP în urmă cu aproape o lună. Nu vedem o altă opţiune pentru a ne asigura că se înţelege exact situaţia astfel încât să poată fi luate măsuri eficiente de contracarare”, mai arată sindicaliştii.

Ministrul Justiţiei promite măsuri pentru prevenirea unor astfel de situaţii

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat că ministerul pe care îl conduce, în subordinea căruia se află Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), va lua „toate măsurile necesare” şi va face „tot ceea ce depinde” de instituţie pentru „a afla adevărul” şi pentru a-i „sancţiona pe cei vinovaţi” şi „mai ales pentru a preveni pe viitor orice fel de astfel de situaţii”.

„Vom lua toate măsurile necesare şi vom face tot ceea ce depinde de noi instituţional pentru a afla adevărul şi, repet, a sancţiona pe cei vinovaţi şi mai ales a preveni pentru viitor orice fel de astfel de situaţii”, a punctat ministrul. 

Este responsabilitatea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să identifice toate cazurile care constituie „situaţii de vulnerabilitate, de pericol pentru activitatea penitenciarelor”, a mai adăugat acesta, la Digi24:

”Este o activitate care presupune verificarea şi asigurarea siguranţei într-un număr foarte mare de unităţi penitenciare, pentru un număr mare de deţinuţi, peste 20.000, şi cu un personal corespunzător, de ordinul a peste 10.000 de persoane. Vorbim de cifre importante, vorbim de un sistem foarte complex şi atunci responsabilitatea este pentru toate cazurile: măsuri prompte, măsuri ferme şi tragerea la răspândere a celor vinovaţi”

Potrivit ministrului Justiţiei, din informaţiile primite la minister nu se poate spune că ar fi vorba de „vreo muşamalizare”. 

„În momentul în care au fost descoperite aceste fenomene, s-a intervenit imediat de ătre Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Din informaţiile pe care le-am primit, s-au luat măsuri care vizează multe coordonate, au fost implementate peste 20 de măsuri, s-a luat legătura cu toate structurile care au competenţe în domeniul siguranţei informaţiei din sistemul penitenciar, cu parchetele şi este în curs o investigaţie care va conduce la aflarea deplină a adevărului şi tragerea la răspândere a tuturor celor vinovaţi”, a precizat Marinescu.

El a adăugat că verificările sunt făcute de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, şi nu de MJ, ministerul fiind „informat despre actiivăţile desfăşurate de ANP.

„Nu luăm noi măsuri care se ţină de minister, pentru că există competenţe şi ierarhii foarte bine definite de legi. Dar asta nu înseamnă că nu se face nimic, acolo deja au fost toate măsuri, breşa de securitate a fost imediat oprită, izolată, au fost culese probele necesare, identificate persoanele care ar putea să aibă responsabilitate. Este un proces de tragere la răspundere în momentul de faţă, paralel cu securizarea informatică şi luarea măsurilor necesare pentru ca pe viitor astfel de de lucruri să nu se poată întâmpla. Deci măsuri se iau, asta vă pot asigura”, a subliniat Radu Marinescu. 

Deținuții doreau să cloneze aplicația Administrației Penitenciarelor și să o vândă pe piața neagră


Referitor la acuzaţiile sindicatelor potrivit cărora deţinuţii ar fi avut acces la date de securitate, la filmări de intervenţii şi chiar că ar fi intenţionat să cloneze întreaga aplicaţie pentru a o vinde pe piaţa neagră, ministrul Justiţiei a spus că recomandă tuturor celor care deţin astfel de informaţii să le pună la dispoziţie organelor de urmărire penală. 

„Este foarte important de precizat că în curs este o anchetă penală, fiind vorba despre o infracţiune, şi astfel aceasta are un regim nepublic, astfel încât informaţiile şi probele care sunt deţinute trebuie să fie puse la dispoziţie organelor de urmărire penală, altfel riscând a se compromite ancheta. Bineînţeles că comunicarea publică trebuie să existe, informarea trebuie să existe, însă trebuie ca rezultatul să fie unul stabilit în condiţiile legii şi fără speculaţii care pot compromite şi investigaţii, care pot compromite şi corecta reprezentare a acelui fenomen”, a afirmat Marinescu.

Radu Marinescu: Este nevoie de „investiţii în digitalizarea” sistemului penitenciar

”Este nevoie de o reformă acolo, toate aceste lucruri sunt pregătite în momentul de faţă pentru a creşte gradul de siguranţă al penitenciarelor”, a conchis Marinescu.

Întrebat cine va fi tras la răspundere, ministrul Justiţiei a răspuns că acest lucru va fi „rezultatul verificărilor de ordin penal şi disciplinar cu privire la acest fenomen”. 

„Dacă există persoane din structura penitenciară care să fi fost într-o relaţie de sprijinire a persoanei care a comis aceste infracţiuni, se fac verificări şi în acest sens. Se fac toate verificările necesare. Avem o toleranţă zero pentru orice fel de manifestare ilicită în cadrul penitenciarelor şi vom urmări cu foarte mare atenţie ca tragerea la răspundere să fie completă”, a punctat ministrul.

Radu Marinescu a afirmat că la acest moment nu are informaţii că ar fi fost persoane eliberate ca urmare a „intervenţiilor făcute în sistem de către acest individ”.

„Trebuie cunoscut faptul că deţinuţii nu au acces la un sistem de intrare în sistemul informatic care să le permită să facă astfel de activităţi. De aceea se analizează şi vor fi trase la răspundere toate persoanele”, a mai spus Marinescu.

(Citește și: O grupare de hackeri susținută de Rusia ar fi atacat rețelele NATO și ale poliției olandeze)

****


[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: