Guvernul spaniol lucrează la elaborarea legislației pentru implementarea venitului universal de bază, ca parte a unui set de măsuri menit să compenseze impactul crizei coronavirus, potrivit ministrului spaniol al muncii, Nadia Calvino (foto), transmite Bloomberg.
Ministrul asigurărilor sociale, Jose Luis Escriva, coordonează proiectul prin care se urmărește implementarea unui venit universal de bază ”cât de curând posibil”, accentul principal fiind sprijinirea familiilor, a declarat Calvino pentru presa din peninsulă.
Dar ambiția mai largă a guvernului este că acest venit să devină un instrument ”care rămâne pentru totdeauna, care devine un instrument structural, un instrument permanent”, a adăugat Calvino, care ocupă și funcția de vicepreședinte a Guvernului.
Spania se confruntă cu al doilea cel mai grav focar de coronavirus din Europa. Starea de urgență decretată de guvern a dus la un blocaj economic similar celor consemnate de alte state europene.
Executivul a anunțat mai multe măsuri de sprijinire a lucrătorilor independenți și a companiilor, în special a celor de dimensiuni mici și mijlocii.