7 noiembrie, 2025

Sorin Grindeanu a devenit vineri preşedinte al PSD, el fiind ales cu 2.787 de voturi din 2.810 la Congresul extraordinar al formațiunii, desfăşurat la Romexpo. El a declarat că, de astăzi, pornesc la drum iar forţa pe care o are PSD-ul nu o are nimeni. ”Trebuie să facem ceea ce am făcut întotdeauna, să stăm aproape de oameni”, a mai spus Grindeanu.

Din totalul voturilor exprimate, opt au fost abţineri. 

”De astăzi, pornim la drum. Avem foarte multă muncă de făcut. Forţa pe care o are PSD-ul nu o are nimeni. Nu trebuie să inventăm nimic nou. Trebuie să facem ceea ce am făcut întotdeauna, să stăm aproape de oameni şi să facem politici publice pentru români. Uniţi, pentru români, puternici, doar împreună. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a spus Sorin Grindeanu, citat de News.ro.

Noua echipă de conducere a PSD – 20 de vicepreședinți

Noua echipă de conducere a PSD, cu care Sorin Grindeanu a candidat la Congres, este formată din:
secretarul general al partidului, Claudiu Manda,
cinci prim-vicepreşedinţi – Bogdan Ivan, Victor Negrescu, Marius Oprescu, Ionuţ Pucheanu şi Corneliu Ştefan –
şi douăzeci de vicepreşedinţi.

Claudiu Manda este propunerea lui Sorin Grindeanu pentru funcţia de secretar general al PSD. 

Vicepreședinții:

  • Daniel Băluţă este propus vicepreşedinte pentru Administraţie Publică
  • Dragoş Benea – vicepreşedinte pentru Regiunea Nord-Est
  • Gheorghe Cârciu – vicepreşedinte pentru Identitate Naţională şi Diasporă
  • Francisk-Iulian Chiriac – vicepreşedinte pentru Regiunea Sud-Est
  • Mihnea-Cosmin Costoiu – vicepreşedinte pentru Educaţie, Cercetare, Digitalizare şi Inteligenţă Artificială
  • Vasile Sebastian Dîncu – vicepreşedinte pentru Afaceri Europene, Apărare şi Siguranţa Populaţiei
  • Andrei Dolineaschi – vicepreşedinte pentru Economie şi Antreprenoriat
  • Marius-Alexandru Dunca – vicepreşedinte pentru Regiunea Centru
  • Doina Elena Fedorovici – vicepreşedinte pentru Muncă şi Protecţie Socială
  • Gabriela Firea este propusă vicepreşedinte pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov
  • Adrian-Ionuţ Gâdea – vicepreşedinte pentru Regiunea Sud
  • Aladin-Gigi Georgescu – vicepreşedinte pentru Investiţii şi Fonduri Europene
  • Dumitriţa Gliga – vicepreşedinte pentru Mediu şi Energie
  • Romeo-Daniel Lungu – vicepreşedinte pentru Agricultură, Dezvoltare Rurală şi Turism
  • Silvia-Claudia Mihalcea – vicepreşedinte pentru Strategie Legislativă şi Coordonarea Grupurilor Parlamentare
  • Laurenţiu Nistor – vicepreşedinte pentru Regiunea Vest
  • Constantin Rădulescu – vicepreşedinte pentru Regiunea Sud-Vest
  • Gheorghe Şoldan – vicepreşedinte pentru Dezvoltare Regională şi Infrastructură
  • Adriana-Diana Tuşa – vicepreşedinte pentru Politici Publice şi Justiţie.
  • Gabriel-Valer Zetea este vicepreşedinte pentru Regiunea Nord-Vest

Sorin Grindeanu: Nu va exista niciun nou pachet de legi asumat de Guvern fără măsurile PSD de relansare economică!

Nu va exista niciun nou pachet de legi asumat de Guvern fără măsurile PSD de relansare economică, a spus Sorin Grindeanu, în discursul său foarte critic la adresa partenerilor de coaliție.

”Duşmanul statului nu este ţăranul care vinde fructe şi legume la poarta casei, nu mamele, nu pensionarii, nu veteranii de război şi nici măcar ospătarii şi apa minerală de la Guvern, ci faptul că în vămi au fost puşi şefi, chiar capii unor carteluri ai crimei organizate, sau că se dă şpagă de milioane de euro pentru audienţe la nivel înalt”, a spus liderul PSD.

El a avertizat că PSD nu va renunța la măsurile de relansare economică și nici la majorarea salariului minim pe economie: ”Spun de pe acum, pentru cei care au urechi să audă: nu va exista niciun nou pachet de legi asumat de Guvern fără măsurile PSD de relansare economică. Ca să fie clar! La fel cum vom pune stop când cineva îşi va mai da legi la secret în interes personal, în timp ce legea privind salariul minim este ignorată şi tergiversată cu mult dispreţ faţă de cei mai necăjiţi dintre români”.

Președintele social-democraților promite schimbări ale politicii de guvernare după 2027, când conducerea Guvernului va fi preluată de un reprezentant al PSD: ”Vă asigur că în 2027 aceste lucruri se vor schimba! Asta trebuie să înţeleagă şi cei de dreapta – mă rog, cei care se mint că sunt de dreapta deşi au lucrat toată viaţa la stat. Nu poţi să creşti economia doar cu tăieri şi austeritate. Asta au făcut şi în pandemie când au închis economia, când au tăiat salarii şi pensii, când au adus FMI în România şi este clar că asta vor face şi de acum încolo. Asta este marea problemă, iar în lipsa alternativei, noi PSD trebuie să oferim soluţiile!”, a menţionat Grindeanu.

Adrian Năstase, Victor Ponta, Mircea Ciolacu și Mircea Geoană, prezenți

Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta şi Marcel Ciolacu sunt prezenţi, vineri, în calitate de foşti preşedinţi ai PSD la congresul în care Sorin Grindeanu va deveni preşedinte ales al formaţiunii.

Viorica Dăncilă, nu a putut participa, iar Liviu Dragnea nu a fost invitat.

”Cred că e un moment important pentru partid, dar şi pentru noi, ca ţară, ca societate. Cred că e nevoie de un partid de stânga puternic, care să-şi reevalueze ideologia. Speranţa mea este ca acest congres să însemne un nou început”, a afirmat Adrian Năstase, citat de News.ro.

(Citește și: Sondaj INSCOP: PSD coboară la sub 14% – Actuala coaliție guvernamentală nu ar mai avea majoritate parlamentară)

****

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Un vechi proverb spune: ” Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul!”. Căci, cum altfel decât prostie poate fi numită eliminarea termenului “progresist” prin schimbarea aliniatului (1} al articolului 8 din statutul PSD care defineşte doctrina şi apartenenţa partidului la valorile social- democraţiei europene:
    “ARTICOLUL 8 (1) PSD este un partid de stânga, modern şi progresist, un partid naţional cu vocaţie europeană, membru al Partidului Socialiştilor Europeni şi al Internaţionalei Socialiste, continuatorul tradiţiei de peste 100 de ani a social-democraţiei româneşti. ”
    Prin definitie, “progresismul” este o filozofie politică de stânga și o mișcare de reformă care urmărește progresul condiției umane prin reforme sociale – în principal pe baza presupuselor progrese în organizarea socială, știință și tehnologie. (Vezi: https://ro.wikipedia.org/wiki/Progresism)
    Tocmai de aceea, Partidului Socialiştilor Europeni este definit ca un partid progresist .
    Iată în ce constă schimbarea : ”Partidul Social-Democrat este un partid modern, de centru stânga, promotor al echităţii sociale şi al solidarităţii, ataşat valorilor democratice, naţionale, religioase, tradiţionale şi culturale ale poporului român, cu o orientare pro-europeană şi un angajament ferm faţă de cooperarea euroatlantică. Este membru al Partidului Socialiştilor Europeni şi al Internaţionalei Socialiste, continuând tradiţia social-democraţiei româneşti”.
    Prin urmare, calitatea PSD de membru al Partidului Socialiştilor Europeni , este pusă la îndoială prin eliminarea termenului de “progresist” din statutul partidului.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: