17 iunie, 2026

Angajaţii Fabricii de Arme din Cugir au oprit lucrul, miercuri, pentru a doua zi consecutiv, protestând faţă de faptul că nu şi-au primit salariile, care ar fi trebuit să fie virate pe 15 iunie.

Președintele Sindicatului „Apărarea”Ioan Neagu a declarat jurnaliştilor de la ziarulunirea.ro că luni salariaţii ar fi trebuit să primească banii, lucru care nu s-a întâmplat, motiv pentru care muncitorii au recurs la protestul spontan. Neagu a precizat că acţiunea nu este coordonată de către sindicat.

Şi la începutul acestei luni angajaţii Fabricii de Arme Cugir au protestat faţă de faptul că nu au obţinut niciun plus salarial în negocierile purtate cu conducerea unităţii privind veniturile lor în acest an.

Directorul Radu Coroamă a explicat că, în pofida eforturilor făcute și la nivelul Guvernului pentru deblocarea sumelor necesare, nu s-au găsit fondurile respective.

,,Nu am avut disponibilitățile bănești să plătim salariile în data de 15 iunie, în ciuda eforturilor făcute și la nivelul Guvernului pentru deblocarea banilor din nucleu. De asemenea, pe fondul lipsei de comenzi la nivelul ROMARM-ului și la nivelul nostru, motiv în plus pentru care nu am avut posibilitatea să plătim banii în 15”, a povestit Radu Coroamă, pentru ziarulunirea.ro.

Un protest a avut loc la Cugir și în urmă cu două săptămâni, când sindicaliștii au cerut:

  • acordarea voucherelor de vacanță;
  • majorarea salariilor cu aproximativ 6,5%;
  • creșterea valorii tichetelor de masă;

(Citește și: zina Mecanică Cugir va putea fabrica muniție de tip NATO – 410 mil. lei pentru modernizare)

****



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: