Add Your Heading Text Here

6 noiembrie, 2016

alexis-tsiprasPremierul grec Alexis Tsipras și-a remaniat vineri guvernul, dar Euclid Tsakalotos, un finanțist apreciat de creditorii internaționali, și-a păstrat funcția de ministru al Finanțelor, ceea ce indică intenția lui Tsipras de a continua linia fiscală convenită cu Uniunea Europeană și cu Fondul Monetar Internațional, scrie Reuters.

Tsipras a fost ales prima dată în ianuarie 2015, cu un program ce promitea renunțarea la austeritate, dar după șase luni de mandat și-a schimbat radical politica și a semnat un nou acord, al treilea, de asistență financiară.

Pentru a obține noi reduceri ale datoriei, Grecia trebuie să finalizeze reformarea legislației muncii și cadrul fiscal și să accelereze privatizările.


Din această perspectivă a fost realizată remanierea.

Dimitris Liakos, șeful cabinetului său economic și fost manager al unui fond de investiții, a fost numit ministru pentru implementarea programului de redresare financiară a Greciei.

Pentru a-i liniști pe creditorii care acuză Grecia că întârzie intenționat vânzarea unor active ale statului, Tsipras l-a înlocuit pe actualul ministru al Energiei, Panus Skourletis, care se opunea deschis vânzării privatizărilor, cu George Stathakis, acum ministru al Economiei.

Skourletis a fost mutat la ministerul de Interne.

Ministrul transportului maritim, Thodoris Dritsas, a fost înlocuit de Panagiotis Kouroublis, actualul ministru de Interne. Acesta se va ocupa de privatizarea porturilor elene.


Șeful agenției de privatizare, Stergios Pitsiorlas, a fost numit adjunct al lui Dimitris Papadimitrou, economist și președinte al Levy Economics Institute, desemnat pentru funcția de ministru al Economiei și Dezvoltării.

Effie Achtsioglou, 31 de ani, care a participat în calitate de oficial al Ministerului Muncii la negocierile cu creditorii, a fost numită ministru al acestei instituții.

O primă tranșă, de 10,3 miliarde euro, a fost aprobată în luna mai, după 11 ore de discuții. Din această sumă a fost eliberată doar o parte, în valoare de 7,5 miliarde, restul de bani urmând să fie virați în septembrie.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

grecia <a class=

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: