Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat, joi, instituirea unui „serviciu național” de zece luni pentru tinerii majori, care va fi strict militar și voluntar, menit să răspundă nevoilor armatei în fața amenințărilor ruse și riscurilor crescute de conflict.
„Teama nu evită niciodată pericolul. Singurul mod de a-l evita este de a ne pregăti pentru aceasta”, a declarat șeful statului francez într-un discurs în fața celei de-a 27 Brigăzi de Infanterie de Munte (BIM) din Varces, în departamentul Isere, sud-estul Franței. El a atenționat că voluntarii vor servi exclusiv pe teritoriul național, după ce a asigurat încă de marți că „nu este vorba de a trimite tineri de-ai noștri în Ucraina”, scrie Agerpres.
Un mod de a încerca să stingă polemica politică suscitată de afirmațiile șefului statului major al armatei, generalul Fabien Mandon, care declarase că țara trebuie să fie gata „să accepte să-și piardă copii”.
Potrivit președintelui, înconjurat de tineri și militari, „tineretul nostru este însetat de angajament și există o generație gata să se ridice pentru patrie”, în cadrul armatei franceze. Însă fără să se ajungă până la restabilirea recrutării, serviciul militar obligatoriu suprimat în Franța în 1997, o idee „susținută de cei care nu cunosc realitatea cu privire la ce înseamnă armata noastră astăzi”, a declarat el.
Emmanuel Macron a confirmat prin urmare că acest nou dispozitiv, denumit simplu serviciul național, va fi lansat progresiv începând cu vara anului viitor, cu un debut de selecție a candidaților începând cu mijlocul lui ianuarie, și va dura zece luni (o lună de formare, nouă luni în cadrul armatei).
Programul va fi întărit în mod gradual: în primul an, el ar urma să vizeze 3.000 de tineri, cu un obiectiv de 10.000 pe an până în 2030, urmând ca apoi obiectivul să crească la 42.500 în 2035, ceea ce ar însemna 50.000 pe an, cumulat cu persoanele care efectuează deja serviciul militar voluntar (SMV) și echivalentul lui din Teritoriile de peste Mări (serviciul militar adaptat, SMA), care se vor menține în paralel pentru că au un obiectiv diferit de inserție profesională.
Sumele necesare sunt prevăzute prin actualizarea legii privind programarea militară dorită de Emmanuel Macron, însă care mai trebuie votată. Acest efort bugetar este „indispensabil”, a pledat el în atenția Parlamentului, mai divizat ca niciodată.
Voluntarii vor fi în proporție de 80% tineri și tinere de 18-19 ani, viitori soldați pentru care serviciul va fi un fel de an de pauză înainte de studiile superioare și va fi astfel valorizat în Parcoursup (platforma națională franceză de pre-înscriere pentru primul an de studii universitare, n.r.). Alții, viitori aspiranți, vor avea până la 25 de ani, selecționați pe baza specializării lor (ingineri, infirmieri, traducători etc.).
Acest nou dispozitiv semnează de asemenea sfârșitul Serviciului Național Universal (SNU), la care Macron ținea mult. Promisiune a candidatului Macron în 2017 în numele „coeziunii naționale”, lansat în 2019, SNU, destinat minorilor de la 15 până la 17 ani, nu a putut fi niciodată generalizat. Astăzi, SNU „nu mai este adaptat contextului strategic” creat de invazia rusă împotriva Ucrainei, în 2022, recunoaște Palatul Elysee.
Serviciul voluntar va fi remunerat cu 800 de euro pe lună cel puțin pentru fiecare voluntar, care va fi de asemenea cazat, echipat și hrănit, potrivit președinției franceze.
(Citește și: „Analiză / Serviciul militar în statele UE, în fața agresivității Rusiei: Ce modele adoptă statele – de la serviciul obligatoriu la voluntariat și rezerviști – ce face România”)
***