Liderii francez, german şi britanic s-au declarat duminică dispuşi să ia „măsuri defensive necesare şi proporţionale” în faţa ripostelor iraniene, pentru a „distruge de la sursă” capacităţile militare ale Teheranului.
„Vom lua măsuri pentru a apăra interesele noastre şi ale aliaţilor noştri din regiune”, eventual împiedicând Republica Islamică să lanseze rachete şi drone, a avertizat grupul E3, care reuneşte cele trei puteri, într-o declaraţie comună, citată de news.ro.
Teheranul a răspuns la ofensiva americană şi israeliană lansată sâmbătă cu atacuri în toate direcţiile împotriva mai multor ţări vecine, în special cele care găzduiesc baze americane, şi Israel, unde nouă persoane au fost ucise duminică, potrivit serviciilor de urgenţă.
Liderii europeni se declară „consternaţi” de aceste atacuri „oarbe şi disproporţionate” care afectează ţări din Orientul Mijlociu ce nu sunt implicate în operaţiunea militară iniţială. Atacurile „au vizat aliaţii noştri apropiaţi şi ameninţă personalul nostru militar şi civilii din întreaga regiune”, adaugă cei trei în comunicatul comun.
Berlinul, Parisul şi Londra vor discuta despre aceste măsuri defensive cu Statele Unite şi aliaţii lor din regiune.
În plus, Uniunea Europeană îşi va întări misiunea militară în Marea Roşie cu două nave franceze, într-un moment în care conflictul regional ameninţă traficul maritim, a declarat duminică seara un diplomat al UE. Aceste nave vor veni să întărească în zilele următoare această misiune, numită Aspides, compusă în prezent din trei nave de război, dintre care una franceză, potrivit acestei surse.
Misiunea navală Aspides a Uniunii Europene pentru Marea Roşie, Golful Persic şi Oceanul Indian va fi întărită cu nave suplimentare, a confirmat duminică şefa politicii externe a Uniunii, Kaja Kallas. „Misiunea noastră navală Aspides a înregistrat o creştere semnificativă a cererilor de protecţie şi o vom consolida cu nave suplimentare pentru a spori securitatea maritimă în regiune”, a declarat Kaja Kallas într-un comunicat publicat la încheierea unei videoconferinţe cu miniştrii europeni ai afacerilor externe, adăugând că intenţionează să convoace şi o reuniune cu ţările din Golf.
Operaţiunea Aspides a fost lansată de UE în februarie 2024 ca răspuns la atacurile Houthi împotriva transportului maritim internaţional în Marea Roşie. Obiectivul său este pur defensiv: protejarea navelor comerciale împotriva atacurilor.
(Citește și: „Iran, problema succesiunii: Ayatollahul Alireza Arafi, numit în triumviratul ce asigură interimatul până la alegerea noului lider suprem”)
***