Add Your Heading Text Here

29 august, 2012

Ioan Rus, fostul ministru de Interne, care a demisionat după referendumul din 29 iulie acuzând presiunile la care a fost supus pentru modificarea listelor electorale, a declarat marți seară la postul Transilvania Live că ajunsese într-un moment în care nu avea prea multe opțiuni în a rămâne pe post.

„Şi-atunci eu am avut o discuţie cu premierul, care mi-a explicat. Uite, conducerea partidelor noastre, USL, PNL, cine-s acolo, PSD şi PC, sunt foarte nemulţumiţi că nu… Domnule, înţelegi ce zic, că nu se poate? Dar conducerea uite ce spune. Bun, atunci avem două variante: pe de-o parte Băsescu vrea să fie mai mult de 18 milioane, dumneavoastră vreţi să fie mai puţin de 18 mil, conducerea partidului, eu am două soluţii atunci: să m-ascund în spatele d-voastră, ca să rezistăm presiunii partidelor noastre, ceea ce n-o să fac niciodată sau să plec.” – a povestit Ioan Rus.

Fostul ministru a declarat că i-a părut rău de demisia lui Victor Paul Dubre, pe care-l consideră un bun specialist în administrație, plecat și el, odată cu Rus, din aceleași motive. despre înlocuitorul lui Dobre, Radu Stroe, fostul ministru de Interne spune că acesta e ”un șmecheraș de mâna a doua”.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

„La sfârşitul zilei au numit pe Stroie în locul lui Dobre, da? Care a făcut puţin joc de gleznă la televizor cum o să schimbe el la Curte, că ce date va aduce, după care a adus axact aceleaşi date. La sfârşit , pe stradă, aşa la nivel de şmecher de Bucureşti a fost foarte interesant câteva zile, după care în momentul în care i s-a pus o hârtie pe care să o semneze, ce să semneze altceva, decât realitatea. Şi-atunci practic noi am plecat, domnu ăsta, ministru delegat, nu-mi pare rău de mine, doar de Dobre îmi pare rău, care este excepţional specialist în administraţie. Pe domnul Stroie acesta nu il cunosc, decât aşa cât l-am văzut, mi s-a părut un şmecheraş de mâna a adoua.” – a mai declarat Ioan Rus.

(Vezi AICI declarația la Tv a lui Ioan Rus)


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: