Fostul ministru al Finanțelor Daniel Chițoiu a fost condamnat joi, definitiv, la patru ani de închisoare cu executare în dosarul accidentului rutier din 2019, în care a provocat moartea a două persoane.
Curtea de Apel Pitești, care a pronunțat sentința, a majorat de la trei la patru ani pedeapsa inițială pronunțată de Judecătoria Pitești, și a schimbat modul de executare, astfel încât pedeapsa va fi efectuată în regim de detenție.
De asemenea, fostul demnitar este obligat să plătească despăgubiri de 800.000 de lei urmaşilor celor două victime decedate în urma accidentului, după executarea pedepsei.
Minuta Curții de Apel Pitești:
„Admite apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA PITEŞTI, părţile civile PRISTAVU DANIEL CONSTANTIN, PRISTAVU CARMEN ANDREEA, NI?Ă NAZIANA MARIA, şi NI?Ă DAVID GABRIEL, prin reprezentant NI?Ă NAZIANA MARIA şi partea responsabilă civilmente GENERALI ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., împotriva sentinţei penale nr. 744 din 09 aprilie 2025, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 11286/280/2020. Desfiinţează în parte sentinţa penală şi, rejudecând dispune următoarele: Majorează pedeapsa principală a închisorii aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 alin. 2 şi 3 cod penal , de la 3 ani la 4 ani. Modifică regimul de executare şi dispune ca pedeapsa să fie executată în regim de detenţie, conform art. 60 cod penal. Aplică inculpatului şi interzicerea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, potrivit art. 66 alin. 1 lit. i cod penal, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani şi ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale. Reduce cuantumul daunelor morale acordate părţilor civile Niţă Naziana Maria şi Pristavu Daniel Constantin la câte 400.000 lei fiecare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul CHI?OIU DANIEL, În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul parţial al apărătorului din oficiu pentru apelantul – inculpat, în cuantum de 261,00 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată la data de 8 ianuarie 2026, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin punerea soluţiei la dispoziţia contestatorului şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 405 alin. 1 Cod de procedură penală.”
Dosarul
Daniel Chițoiu, fost ministru al Finanțelor și secretar general ALDE, a fost implicat într-un grav accident rutier pe 26 decembrie 2019, pe DN7 în localitatea Zamfirești, județul Argeș.
Mașina sa a intrat pe contrasens și s-a ciocnit frontal de un alt autoturism, provocând moartea a doi octogenari (o femeie de 73 de ani și un bărbat de 82 de ani) și rănirea altor două persoane.
Poliția a deschis imediat un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cu expertize ulterioare confirmând responsabilitatea sa.
Fostul ministru a fost pus sub acuzare pe 9 ianuarie 2020 și trimis în judecată în august 2020, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.
Procesul s-a prelungit ani de zile, cu contestații la expertize și cereri de noi investigații din partea sa.
În aprilie 2025, Tribunalul Argeș l-a condamnat pe Daniel Chițoiu la trei ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă în urma accidentului.
Sentința a fost pronunțată după un proces de peste cinci ani, marcat de multiple amânări.
(Citește și: Dosar penal pentru accidentul în care a fost implicat Daniel Chițoiu, care ar fi pătruns pe contrasens. Au murit doi oameni)
****