Fondul Monetar Internațional (FMI) a avertizat că războiul împotriva Iranului amenință să provoace un șoc „global, dar asimetric”, afectând perspectivele economiilor care abia își reveniseră după crizele anterioare, informează agenția Bloomberg, preluată de Agerpres.
Mai multe țări din Africa și Asia, care sunt puternic dependente de importurile de petrol, au din ce în ce mai multe probleme în a-și asigura cantitățile necesare, „chiar și la prețuri umflate”, se arată într-o postare publicată luni pe blogul instituției financiare internaționale.
„Toate drumurile duc la prețuri mai mari și o creștere economică mai lentă”, subliniază FMI. Impactul final asupra lanțurilor de aprovizionare și a infrastructurii va depinde de durata conflictului, precizează instituția.
Toate drumurile duc la prețuri mai mari și o creștere economică mai lentă
Cotaţia ţiţeiului Brent a urcat luni până la 115 dolari pe baril, ceea ce înseamnă o creştere record pe parcursul acestei luni, pe măsură ce trupele americane sosesc în Orientul Mijlociu. Preşedintele Donald Trump şi-a repetat ameninţările că va distruge activele energetice iraniene dacă Strâmtoarea Ormuz nu va fi redeschisă în curând, ceea ce provoacă îngrijorări privind o escaladare suplimentară a războiului care a început pe 28 februarie, mai scrie Bloomberg.
Dincolo de întreruperile în livrările de energie, preţurile mai mari la alimente şi îngrăşăminte afectează unele ţări din Orientul Mijlociu până în America Latină, economiile cu venituri mici fiind expuse riscului de insecuritate alimentară, a avertizat FMI. Întreruperea livrărilor de îngrăşăminte din Golful Persic vine exact când începe sezonul de plantare în emisfera nordică, ceea ce ameninţă culturile agricole pe tot parcursul anului.
„Persoanele din ţările cu venituri mici sunt cele mai expuse riscului atunci când preţurile alimentelor cresc, deoarece acestea reprezintă în medie aproximativ 36% din consumul lor, comparativ cu 20% în economiile emergente şi 9% în economiile avansate”, se arată în postarea de pe blogul FMI, scrisă de economişti precum Tobias Adrian şi Jihad Azour.
Aceasta înseamnă că orice creştere bruscă a preţurilor îngrăşămintelor şi alimentelor nu e doar o problemă economică, ci şi una socio-politică, în special acolo unde resursele fiscale pentru a amortiza impactul sunt limitate, precizează FMI.
Fondul va publica un raport detaliat privind perspectivele economice globale luna viitoare, când miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale se vor reuni la Washington pentru reuniunile de primăvară ale FMI şi Băncii Mondiale.
(Citește și: ”Economia pierde din avânt – Indicatorul de sentiment indică o posibilă scădere a PIB în T1. Anticipările privind consumul și piața muncii”)
(Citește și: ”Țițeiul Brent sare la 115 dolari/baril – temeri de escaladare după atacuri asupra infrastructurilor energetice din Iran și Israel”)
***