Add Your Heading Text Here

31 iulie, 2012

Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, a declarat că în programul vizitei delegaţiei FMI, BM şi CE există o întâlnire cu preşedintele României, dar a adăugat că la acest moment nu se ştie dacă întâlnirea va fi cu preşedintele interimar, Crin Antonescu, sau cu preşedintele suspendat, Traian Băsescu.

El a fost întrebat de jurnalişti, într-o conferinţă de presă, dacă delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), aflată la Bucureşti, are în program şi o întrevedere cu preşedintele României.

„Au în program, într-adevăr, o întâlnire la Preşedinţie cu domnul preşedinte. Întâlnirea este mai la finalul misiunii, aşa încât – eu spun din nou că nu mă pricep la domeniul ăsta, constituţional, politic – va avea loc cu cine va fi la data respectivă la palatul în cauză, cu cine va fi acolo potrivit legii şi deciziei Curţii Constituţionale”, a spus Georgescu, citat de Mediafax.


Prezent la conferinţa de presă, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a ţinut să precizeze că el poate răspunde la această întrebare.

„Eu pot să vă răspund. Dacă domnul Florin Georgescu nu este om politic, eu pot să vă răspund: cu domnul Crin Antonescu”, a spus Constantin, totodată şi lider al USL.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Misiunea FMI se va încheia pe 13 august.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: