Add Your Heading Text Here

11 august, 2021

Premierul Florin Cîțu a recunoscut miercuri că, în anul 2000, a fost închis două zile în Statele Unite într-un caz de ”conducere sub influență”.

În legislația americană, DUI este acuzația privind conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau drogurilor – inclusiv medicamente prescrise de medic (”Driving under the influence – DUI – is the offense of driving, operating, or being in control of a vehicle while impaired by alcohol or drugs – including recreational drugs and those prescribed by physicians, to a level that renders the driver incapable of operating a motor vehicle safely”).

Sentința prin care actualul premier a fost condamnat la 2 zile închisoare și plata unei amenzi de 1.000 de dolari a fost publicată miercuri pe site-ul Flux24.


„Da, acum 20 de ani. Este vorba de DUI, de conducere sub influența alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este contravenție. Am făcut o greșeală acum 20 de ani. Este interesant că în patru tururi de scrutin cu PSD nu a apărut această informație, apare acum în competiția internă din PNL”, a răspuns Florin Cîțu după ce a fost solicitat să clarifice informația.

Premierul a mai precizat: ”Eu am condus, a fost o greşeală, am condus, am plătit foarte scump, a trebuit să-mi vând maşina, să merg un an de zile pe jos. Nu e un motiv pentru care să te mândreşti”.

Întrebat dacă i-a informat pe președintele Klaus Iohannis și pe șeful PNL, Ludovic Orban, când a fost numit ministru despre această situație, Florin Cîțu a evitat răspunsul direct și a afirmat: „Este o contravenție. Am plătit și în România amenzi de circulație”.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Conform documentul atribuit Curţii de Justiţie din Iowa, Florin Vasile Cîţu ar fi fost reţinut 2 zile în anul 2000 şi a primit şi o amendă de 1.000 de dolari americani.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: