Fondul de investiții al Universității Yale analizează vânzarea unor participații în fonduri de private equity, în contextul în care universitățile americane din așa-numita Ivy League se confruntă cu provocări bugetare, pe de o parte generate de performanțele slabe ale investițiilor, iar, pe de altă parte, de recentele presiuni exercitate de administrația președintelui Donald Trump care a blocat o serie de finanțări, scrie Bloomberg.
Banca de investiții Evercore a fost angajată pentru servicii de consultanță de administratorul fondului de 41 de miliarde de dolari al Universității Yale, într-un proces care este în pregătire de câteva luni, a declarat un purtător de cuvânt al universității.
Yale nu a dezvăluit o țintă exactă privind valoarea vânzărilor, dar un raport publicat anterior de Secondaries Investor menționa că universitatea ar putea vinde active cu o valoare de până la 6 miliarde de dolari din portofoliul său de private equity.
Fondul de investiții al Yale — care a fost un pionier în tranziția așa-numitelor endowments de la investiții tradiționale în acțiuni și obligațiuni la active mai ilichide, cum ar fi fonduri de private equity sau participații private deținute în mod direct, investiții nemarcate la piață — a încetat în ultimii ani să mai publice structura alocării activelor. În octombrie, directorul de investiții Matt Mendelsohn a declarat că fondul are o „alocare semnificativă” în active private.
Presiune pe finanțare – Harvard a dat în judecată administrația Trump
Administrația Trump a suspendat finanțarea cercetării pentru mai multe instituții din Ivy League, inclusiv Harvard, Princeton și Columbia.
Cel mai recent, Universitatea Harvard a depus o acțiune, la un tribunal federal, împotriva administrației Trump pentru a împiedica eliminarea subvențiilor federale primite de prestigioasa instituție de învățământ superior.
Procesul intentat de Harvard face parte dintr-o dispută ce a escaladat săptămâna trecută, când universitatea de elită, plasată în top trei universități la nivel global, a respins o listă de cereri a administrației Trump – condiții despre care administrația a spus că este menită să limiteze inițiativele de diversitate și să combată antisemitismul în cadrul școlii.
Scrisoarea Administrației Trump către Universitatea Harvard cerea reforma guvernanței, reinstaurarea admiterii și a angajărilor pe bază de merit, eliminarea controlului disciplinar și a ideologiei de incluziune, precum și eliminarea curentelor antisemite.
Președintele Donald Trump a înghețat 2,2 miliarde de dolari din finanțarea federală și a avertizat, de asemenea, că ar putea elimina scutirea de taxe de care beneficiază Harvard University, dacă respectivele condiții, din scrisoare, nu vor fi acceptate.
Celelalte universități prestigioase apelează la împrumuturi
Universitățile din America nu au fost imune la presiunile din sectorul private equity, în condițiile în care piața, deși privată, a consemnat un declin al evaluărilor pe măsură ce dobânzile și inflația au crescut, ceea ce a făcut-o nefavorabilă pentru exit-uri din companii.
Dificultățile în obținerea de randamente investiționale și blocarea banilor în investiții neprofitabile, ilichide, au pus presiune pe lichiditatea fondurilor de investiții și au obligat multe instituții să vândă din deținerile de acțiuni și obligațiuni din portofoliu pentru a-și acoperi nevoile curente de finanțare.
Comparativ cu Yale, mai multe universități au decis să apeleze la împrumuturi. Harvard — cea mai afectată de politicile administrației Trump în raport cu mediul universitar dar și cea mai bogată, cu 53 de miliarde în dețineri de active — intenționează să contracteze de pe piețe un împrumut de 750 de milioane de dolari pentru a finanța cheltuieli curente, iar Universitatea Brown a contractat deja un împrumut de 300 de milioane de dolari, pe 11 aprilie. Princeton analizează, la rândul ei, o emisiune de obligațiuni în valoare de 320 de milioane de dolari.
Fondul care administrează investițiile Universității Yale a livrat un randament al investițiilor de doar 5,7% în anul fiscal 2024, încheiat în iunie, acesta fiind unul dintre cele mai slabe rezultate din rândul universităților din așa-numita Ivy League.
(Citește si: „Universitatea Harvard dă în judecată administrația Trump: Evoluția conflictului și Scrisoarea integrală trimisă de Casa Albă către Universitate”)
***