20 mai, 2025

Președintele ales al României, Nicușor Dan, se confruntă cu echivalentul politic al reparării unei mașini în timp ce o conduce, potrivit aliaților și potențialilor parteneri de coaliție, care avertizează că țara are nevoie urgentă de un guvern pentru a menține accesul la fondurile UE și a limita cheltuielile publice, scrie Financial Times.

Publicația amintește că Dan, care a candidat ca independent, a obținut o victorie surprinzătoare în alegerile de duminică, învingându-l pe favoritul de extremă dreapta George Simion.

Provocarea imediată a lui Dan va fi să numească un prim-ministru și un guvern capabil să treacă reforme pentru a asigura finanțarea din partea UE, a evita retrogradarea la statutul de „junk” de către agențiile de rating și a începe reducerea deficitului bugetar, de peste 9,3% din PIB în 2024, cel mai mare din UE.


„O sarcină uriașă, într-adevăr”, a comentat istoricul Ion M. Ioniță pentru sursa citată. „Deficitul explodează, deficitele bugetar și comercial sunt ambele la cote record. Avem nevoie de reforme administrative, reforme economice, în timp ce piețele ne privesc foarte atent.”

România se află în procedură de deficit excesiv de dinainte de pandemie. Jurnaliștii străini avertizează însă că oficialii UE vor intensifica presiunile asupra României după 4 iunie, corecția fiscală operată de guvern până acum fiind insuficientă pentru echilibrarea finanțelor publice. În același timp, Bruxelles-ul va iniția un proces care ar putea duce la reducerea semnificativă a fondurilor europene dacă guvernul român nu implementează reduceri de cheltuieli, potrivit a trei surse citate de Finanacial Times.

„Euforia victoriei lui Dan nu va dura mult, deoarece trebuie să implementeze rapid o corecție fiscală semnificativă, altfel piețele și UE îl vor forța să o facă”, a spus Mujtaba Rahman, director pentru Europa în cadrul Eurasia Group.

UE nu mai are răbdare

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a felicitat rapid pe Dan pentru victoria sa, însă oficialii citați de FT susțin că mai există puțină flexibilitate din partea UE pentru un guvern care a întârziat reformele, inclusiv în ceea ce privește guvernanța întreprinderilor de stat, și a permis ca cheltuielile să scape de sub control.

Piețele au reacționat pozitiv luni, după ce a fost evitată amenințarea imediată a unei președinții de extremă dreapta, dar lista lungă de provocări cu care se confruntă Dan – mai ales faptul că trebuie să colaboreze cu politicieni împotriva cărora a candidat – nu a trecut neobservată de analiști.


„Sarcina este imensă, nu doar pentru el, ci pentru întreaga clasă politică”, a spus Iulian Fota, strateg și fost secretar de stat în Ministerul de Externe, adăugând că Dan va trebui să reconstruiască leadershipul politic. „Este o situație fără ieșire: cum ieși dintr-o criză economică cu aceiași politicieni la putere?”

Potrivit unor surse din interior, candidatul preferat al lui Dan pentru funcția de prim-ministru este Ilie Bolojan, liderul Partidului Național Liberal (PNL), de centru-dreapta, care deține în prezent funcția de președinte interimar. PNL ar putea forma un guvern minoritar cu UDMR (partidul maghiar) și s-ar putea baza pe sprijinul Partidului Social Democrat (PSD) de la caz la caz. Însă principala întrebare va fi dacă PSD va rămâne la guvernare sau se va alătura lui Simion în opoziție.

(Citește și: ”Cele 24 de ore cât un balon de oxigen pentru instalația financiară a României – Cursul, ROBOR, bursa și dobânzile suverane își trag sufletul după săptămâni de sufocare”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: