Fondul European de Investiții (FEI), parte a Grupului Băncii Europene de Investiții (BEI), va investi 40 de milioane de euro în companii din domeniul tehnologiei apărării aflate în „stadiu incipient”, printr-un fond de capital de risc, marcând astfel primele investiții legate de apărare ale acestui fond cu o vechime de decenii.
”Pe fondul unui nivel de amenințare la adresa securității fără precedent în Europa, inovația în domeniile apărării, securității și tehnologiilor spațiale a devenit o prioritate strategică”, transmite instituția.
Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) și-a intensificat sprijinul pentru industria de securitate și apărare în 2024, extinzând în luna martie domeniul proiectelor eligibile pentru finanțare în aceste sectoare.
Joi, Fondul European de Investiții (FEI) a anunțat un nou demers pentru a crește disponibilitatea capitalului destinat inițiativelor din domeniul apărării în Europa, printr-o investiție de 40 de milioane de euro în Keen European Defence and Security Tech Fund.
”Acest fond, axat pe companii aflate în stadii incipiente din sectorul tehnologiei de apărare și securitate, își propune să sprijine firme care dezvoltă soluții inovatoare în domenii precum superioritatea informațională, apărarea cibernetică, robotică, inteligență artificială, sisteme autonome și tehnologii spațiale – inclusiv securizarea comunicațiilor prin satelit, analiza imaginilor satelitare și protejarea activelor spațiale”, se arată într-un comunicat.
Investițiile fondului vor avea acoperire pan-europeană, incluzând Regatul Unit, Turcia și Norvegia.
Aceasta este prima investiție de acest tip realizată prin intermediul Facilității de capital pentru Apărare și mandatului InvestEU Space și se bazează pe experiențele anterioare ale FEI în fonduri de capital de risc cu un focus parțial pe apărare.
Fondul European de Investiții (FEI) face parte din Grupul Băncii Europene de Investiții. Misiunea sa principală este să sprijine întreprinderile micro, mici și mijlocii din Europa, facilitându-le accesul la finanțare. FEI proiectează și dezvoltă instrumente de capital de risc și de creștere, garanții și microfinanțare, vizând în mod specific acest segment. Astfel, contribuie la obiectivele UE privind sustenabilitatea, inovația, cercetarea și dezvoltarea, antreprenoriatul, creșterea economică și ocuparea forței de muncă.
(Citește și: ”BEI intensifică finanțarea pentru securitatea și apărarea europeană, precum și pentru materiile prime critice”)
***