România a consemnat în luna februarie 2021 o scădere a producției industriale de 3,1% față de aceeași lună a anului precedent, potrivit datelor publicate de INS. Valoarea ajustată în termeni sezonieri pentru o mai bună comparabilitate a fost, de asemeni, negativă (-2,6%). Comparativ cu prima lună a anului în curs, evoluția în termeni bruți a fost pozitivă (+3,7%) dar s-a datorat dispunerii zilelor lucrătoare (-1,0%, după ajustarea cu sezonalitatea).
Datele din ultimii cinci ani rămân problematice deoarece arată un declin al producției industriale, manifestat deja din anul 2018 încoace, cu mult înainte de a se declanșa pandemia. Practic, industria este departe de a recupera în februarie 2021 valoarea din urmă cu trei ani, iar industria prelucrătoare a obținut o performanță chiar mai slabă decât în februarie 2018.
Relevant este modul în care a evoluat productivitatea muncii în industrie din 2016 încoace, cu un declin început în 2019 și accentuat pe parcursul anului trecut. Când revenirea din partea a doua a anului a fost semnificativă dar nu a reușit să compenseze scăderea abruptă din primele luni de manifestare a pandemiei.
Datele disponibile arată o încetinire a ritmului de creștere a productivității muncii în industrie, după tentativa de revenire mai rapidă de la finele anului trecut. Asta în pofida creșterii consemnate de industria energetică, deoarece trendul a fost dat de segmentul mare al industriei prelucrătoare.
În structură, datele arată destul de slab pe seria brută, scăderile fiind importante în industria extractivă și sectorul energetic. Industria prelucrătoare a rămas după primele două luni din 2021 la peste trei procente sub nivelul din aceeași perioadă a anului 2020, când industria dădea semne de revenire după declinul din 2019.
Puține ramuri industriale au obținut rezultate pozitive în februarie 2021, printre care s-au numărat fabricarea de construcții metalice și produse din metal, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea calculatoarelor, produselor electronice și optice și fabricarea autovehiculelor de transport rutier.
***