UPDATE ora 16.00: Un număr 32 de locatari din cei 114 evacuați din blocul afectat se vor muta în hoteluri identificate de Primăria Capitalei, instituție ce va acoperi integral costurile. „Mulţi dintre cei afectaţi se întorc acum de la serviciu, iar echipele noastre îi aşteaptă în teren. Fiecare persoană va fi evaluată, iar toate nevoile – de locuire temporară, hrană şi sprijin medical – vor fi acoperite până la lăsarea serii”, a declarat primarul interimar, Stelian Bujduveanu.
Au fost identificate nouă unităţi de cazare care pot prelua persoanele afectate, iar autorităţile continuă să extindă lista, astfel încât nimeni să nu fie lăsat fără adăpost şi sprijin.
Pentru sprijin imediat, este disponibil numărul 021.9524, unde echipele Primăriei îndrumă toate persoanele afectate către locurile disponibile şi oferă asistenţă pentru nevoile urgente.
UPDATE: Peste o mie de consumatori casnici care locuiesc pe străzi din Sectorul 5 al Capitalei, în apropierea blocului afectat de explozie, nu au gaze naturale, reprezentanţii Distrigaz Sud Reţele explicând că decizia de sistare a alimentării a fost luată pentru a pune în siguranţă consumatorii din zonă şi a permite echipelor de salvatori să intervină în condiţii de siguranţă.
UPDATE: Doi dintre răniții cu arsuri grave produse în urma exploziei ce a avut loc vineri dimineață într-un bloc din Rahova, urmează să fie transportați pentru tratament în spitale din străinătate, a anunțat premierul Ilie Bolojan.
Foarte probabil, a mai adăugat șeful Executivului, blocul nu va mai putea fi reabilitat și va trebui demolat:
„Sunt trei decedați și sunt doi într-o stare destul de gravă, iar doi, din păcate, sunt cu arsuri destul de serioase, și mi-a comunicat ministrul Sănătății că au convenit să fie transferați în străinătate. Celelalte cazuri sunt într-o stare stabilă. Dar, din păcate, această tragedie a generat acest număr de victime și afectarea structurii de rezistență a blocului și, din primele estimări ale Inspecției de Stat în Construcții, foarte probabil acest bloc nu va mai putea fi reabilitat și va trebui demolat”, a spus Ilie Bolojan, la Radio România Actualități.
UPDATE: Cronologia intervenției autorităților, prezentată de MAI:
Ministerul Afacerilor Interne a prezentat, vineri după-amiază, o cronologie a intervenţiei desfăşurate după explozia produsă la un bloc din Sectorul 5 al Capitalei.
Astfel, vineri, la ora 9:08, prin apel la numărul de urgenţă 112, a fost semnalată o explozie puternică produsă într-un imobil de tip P+8 situat în municipiul Bucureşti.
”Primele echipaje de intervenţie au ajuns la locul evenimentului la ora 09:15, timpul de răspuns fiind de şapte minute, urmate, în dinamică, de alte forţe de intervenţie, astfel încât la locul exploziei au fost prezente 300 de cadre ale ISU BIF, 125 de jandarmi şi 72 de poliţişti din cadrul DGPMB”, a arătat MAI.
De asemenea, două echipe canine din cadrul IGSU au intervenit pentru identificarea victimelor surprinse sub darămături.
”În acest moment sunt 3 persoane decedate, 13 victime transportate la spital şi două victime care au refuzat transportul la unitaţile medicale. Precizăm că datele sunt în dinamică şi vor fi actualizate pe măsură ce operaţiunile de căutare-salvare şi evaluare medicală continuă. Salvatorii prezenţi la faţa locului au asigurat atât evacurea locatarilor din imobilul afectat cât şi din imobilele din vecinătate, inclusiv 700 de elevi şi 40 de cadre didactice sin cadrul Liceului Teoretic «Dimitrie Bolintineanu»”, a adăugat MAI.
La nivelul Municipiului Bucureşti a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, iar la ora 09:18 a fost constituită Grupa Specială de Coordonare la nivelul DGJMB.
Potrivit sursei citate, intervenţia a avut loc cu efective şi mijloace considerabile. ISU B-IF a acţionat cu un dispozitiv format din 14 autospeciale de stingere, 3 autospeciale pentru intervenţii specifice, 5 echipaje de descarcerare, 36 echipaje SMURD şi 14 echipaje medicale din cadrul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, 5 autospeciale pentru transport victime multiple, un punct de comandă mobil, un echipaj CBRN, un container multirisc pentru salvatori, un punct medical avansat, un dispozitiv de suport decizional mobil şi un modul USISUM–Container Multirisc precum şi o dronă.
Totodată, Inspectoratul de Stat în Construcţii a realizat o evaluare de specialitate la faţa locului, concluzionându-se că există risc de prăbuşire. Pentru siguranţa populaţiei, circulaţia rutieră este restricţionată pe Calea Rahovei, de la Petre Ispirescu până la ieşirea spre rondul „Alexandria”, precum şi pe strada Buzoieni, către Calea Rahovei.
Începând cu ora 10:00, restricţiile au fost extinse pe Calea Rahovei între Şoseaua Progresului şi Piaţa Rahovei. Cetăţenii sunt rugaţi să evite zona, să nu blocheze căile de acces pentru autospeciale şi să urmeze cu stricteţe indicaţiile forţelor de ordine şi ale echipajelor de intervenţie.
UPDATE 13.40: Liceul Dimitrie Bolintineanu a fost închis, întrucât s-a constatat afectarea unui stâlp de rezistență. O decizie definitivă va fi luată după evaluarea tehnică a clădirii.
În afara acestei școli a fost afectat și un alt bloc, potrivit informațiilor DSU.
UPDATE 13.30: ANRE verifică dacă intervenţia Distrigaz la blocul afectat de explozie a respectat prevederile legale, dar şi la firmele care au verificat în locuințe echipamentele ce funcționează cu gaze naturale, de exemplu centralele de apartament
Alimentarea cu gaze a fost sistată, joi, de operatorul de distribuţie, în urma unei sesizări, şi fusese pus sigiliu, dar vineri, cu puţin înainte de explozie, în urma unei noi sesizări, s-a constatat că sigiliul era rupt, arată primele informații.
”Preşedintele ANRE, George Niculescu, a dispus efectuarea unui control la Distrigaz Sud Reţele pentru a verifica dacă modalitatea de acţiune/intervenţie a operatorului de distribuţie a respectat prevederile legale, precum şi asupra firmelor care au asigurat verificarea echipamentelor care consumă gaze naturale din respectivul loc de consum. Echipele de control se află pe teren în acest moment”, a transmis, vineri, ANRE.
Cronologia evenimentelor de dinaintea producerii exploziei, în prezentarea Distrigaz Sud Rețele
- În 16 octombrie, în urma unei sesizari, operatorul de distribuţie a sistat serviciul de alimentare cu gaze naturale, acţionând de la distanţă electrovalva. Ulterior, un echipaj s-a deplasat la adresă şi a sigilat electrovalva respectivă.
- Vineri, în urma unei noi sesizari, echipajul Distrigaz Sud Reţele care s-a deplasat la locaţie a sesizat ca sigiliul care fusese pus în ziua precedentă era rupt.
- ”La scurt timp după această constatare (că sigiliul a fost rupt – n.red.) a avut loc explozia”, a transmis ANRE, citând datele de la operatorul de distribuţie.
Se verifică, printre altele, cine a rupt sigiliul, de ce, și ce s-a întâmplat după plecarea, vineri dimineața, a echipajului Distrigaz.
UPDATE: ANRE anunță că a fost trimisă o echipă de control la Distrigaz Sud Rețele, după ce locatari au declarat că angajați de la Gaze au făcut verificări, joi, la acel bloc, în urma sesizărilor ce vizau posibile scurgeri de gaze din cauza mirosului persistent pe toată scara respectivă.
UPDATE: Primăria Capitalei va putea asigura locuințe pentru persoanele relocate în urma exploziei de la un bloc din Sectorul 5, a anunțat, vineri, edilul general interimar, Stelian Bujduveanu.
În cazul în care locuințele de necesitate nu vor fi suficiente, PMB poate închiria apartamente de pe piața liberă, a spus el.
„Primăria Municipiului București beneficiază de două componente – o dată, locuințe de necesitate pe care le punem la dispoziție în caz de cutremur sau alte incidente de acest fel. În situația în care aceste apartamente nu vor fi satisfăcătoare ca și număr, nu vor fi suficiente pentru toată lumea, avem o posibilitate să plătim chirie în piața liberă, pentru a putea să îi relocăm pe oameni. Acesta este planul Primăriei pentru a contribui la intervenție”, a explicat Bujduveanu.
UPDATE: O a treia persoană decedată în explozie a fost descoperită sub dărâmături.
UPDATE: Cod alb de urgență, în spitalele de profil ale Capitalei
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că, în urma exploziei produse la un bloc din Bucureşti, au fost transferaţi 13 pacienţi către unităţi sanitare, printre răniți fiind doi copii, de 12 şi 17 ani. El a precizat că cei mai mulţi pacienţi se află în stare de urgenţă, critică.
”La nivelul MS a fost constituită o celulă de criză care include unităţile sanitare care vor primi aceşti pacienţi şi care funcţionează în regim de cod alb de urgenţă. Vorbim de Spitalul Universitar Floreasca, Militar, Elias, Bagdasar şi Spitalul Grigore Alexandrescu. Până în momentul de faţă colegii de intervenţie mobilă de la faţa locului, vorbesc de serviciile de ambulanţă SMURD, cei cu Terapie Intensivă Mobilă, au transferat către unităţile sanitare 13 pacienţi, dintre care doi copii la «Grigore Alexandrescu», în vârstă de 12 şi 17 ani”, a declarat, vineri, Alexandru Rogobete, la Digi 24.
El a precizat că cei mai mulţi pacienţi se află în stare critică.
”Majoritatea pacienţilor transferaţi sunt în stare de urgenţă, critică. Vom avea un tablou mai exact asupra situaţiei după ce aceştia sunt evaluaţi în unităţile de primiri-urgenţe. Un pacient a fost transferat la Bagdasar-Arseni, în vârstă de 76 de ani, cu arsuri severe. Două victime sunt decedate şi un pacient a refuzat transferul la spital, starea lui fiind echilibrată”, a spus ministrul Sănătăţii.
El a precizat că, dacă situaţia o va impune, va fi extins numărul de spitale care funcţionează sub regim de cod alb de urgenţă:
”Aceste spitale funcţionează sub cod alb de urgenţă, toate resursele materiale şi umane sunt direcţionate către această situaţie. Dacă numărul de victime va creşte, vom extinde numărul de spitale care vor funcţiona sub regim de cod alb de urgenţă. Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Sănătăţii e în legătură cu celelalte spitale pentru a putea prelua pacienţii de la nivelul Capitalei pentru a nu afecta aceste situaţii medicale de urgenţă care apar, altele decât cele din explozie”.
UPDATE: Şeful DSU, Raed Arafat a anunțat că blocul este „cu risc de colaps”, motiv pentru care nimeni, în afara salvatorilor, nu are voie să intre în bloc, nici măcar pentru a-și lua din casă actele. Situaţia este în dinamică”, a spus Arafat.
UPDATE: Potrivit ISU BIF, până în prezent au fost transportate la spital 12 victime, la spitalele Universitar, ”Grigore Alexandrescu”, Floreasca, ”Matei Balş”, Militar şi ”Bagdasar”.
La Spitalul Floreasca au ajuns până în prezent un bărbat de 63 de ani, cu politraumă: traumatism toracic + cranian, el fiind dus în sala de operaţii întrucât are pneumotorax drept masiv, o femeie de 56 de ani, cu traumatism lombar, iar pe drum se află un bărbat de 86 de ani, cu suspiciune de fractură la femur.
UPDATE: Sunt două victime decedate, iar alte opt au fost transportate la spital. O altă victimă a refuzat transportul la spital.
Explozia a afectat faţada unui bloc din apropiere, de unde se desprind materiale. De asemenea, și Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineau a fost afectat, elevii şi profesorii fiind evacuaţi. Zona este survolată de o dronă a ISU.
În sprijinul forţelor care intervin la faţa locului, au fost trimise şi 2 echipaje canine pentru executarea misiunilor de căutare în incinta imobilului afectat.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, zece copii care au suferit răni uşoare au primit îngrijiri medicale la sediul unităţii de învăţământ şi au fost preluaţi în siguranţă de către părinţi.
Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” are peste 60 de clase, cupeste 1.500 de copii.
****
Știrea inițială:
O explozie puternică s-a produs vineri într-un bloc de locuințe din Sectorul 5 al Capitalei, fără a fi urmată de incendiu, informează Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), care a activat Planul roșu de intervenție.
Cel puțin 11 victime au fost identificate până în acest moment, două persoane fiind decedate.
Pompieriii continuă acțiunile de căutare-salvare. „La caz au fost alocate resurse specifice pentru intervenții cu victime multiple, containere cu echipamente pentru căutare victime sub dărâmături”, potrivit ISU.
“Din primele informații primite, s-a produs o explozie într-un bloc de locuințe cu regim de înălțime P+8 pe Calea Rahovei, Sectorul 5, București. Explozia a afectat mai multe apartamente între etajele 1 și 5. S-au constituit echipe de căutare-salvare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov“, arată sursa citată.
Două etaje dintr-un bloc cu 8 niveluri s-au prăbușit, după o explozie puternică. Geamurile unui liceu din apropierea au fost sparte de suflul exploziei violente. Pompierii intervin în acest moment pentru a scoate locatarii din imobil și caută posibile victime.
Părinții copiilor care învață în liceul Dimitrie Bolintineanu din Calea Rahovei au fost chemați de urgență să preia copiii. Potrivit martorilor, geamurile instituției de învățământ s-au spart.
La fața locului au fost trimise 10 autospeciale de stingere, 2 autoscări, 2 autospeciale de descarcerare, 3 ambulanțe SMURD, 1 unitate de terapie intensivă mobilă, 1 punct de comandă mobil și 1 autospecială CBRN, potrivit IGSU.
Știre în curs de actualizare.
(Citește și: ”Explozie la Rafinăria Petromidia. Precizări Rompetrol Rafinare”)
***