Ziua de 7 august a fost declarată zi de doliu naţional, în memoria fostului preşedinte Ion Iliescu, drapelul României urmând să fie arborat în bernă, a anunțat marți seara Guvernul.
Sicriul cu corpul fostului președinte va fi depus pe 6 august la Palatul Cotroceni, sediul Administrației Prezidențiale, iar pe 7 august va fi înmormântat la Cimitirul Ghencea 3.
„Ion Iliescu a deținut funcția de președinte al României în mandatele 1990–1992, 1992–1996 și 2000–2004, fiind o personalitate marcantă în viața politică postdecembristă. A avut un rol important în perioada de tranziție de la regimul comunist la democrație, fiind primul președinte ales după Revoluția din 1989. În timpul mandatului său, România a adoptat o nouă Constituție (1991), au fost puse bazele instituțiilor democratice și au fost inițiate reforme politice și economice”, menționează Guvernul.
USR a propus, în şedinţa de Guvern, să nu fie declarat doliu naţional, ”din respect pentru victimele Revoluţiei şi ale mineriadelor”.
”Din respect pentru victimele Revoluţiei şi ale mineriadelor, USR a propus în şedinţa de guvern să nu fie doliu naţional. Luăm act de decizia Guvernului. Reprezentanţii USR nu vor participa la funeralii”, a anunțat, marţi seară, într-o postare pe Facebook, Dominic Fritz, președintele USR.
Reamintim că Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru crime împotriva umanității în Dosarul Mineriadei din iunie 1990 și a fost inculpat în Dosarul Revoluţiei. Cel din urmă a fost retrimis definitiv, în septembrie 2024, la Parchetul Militar, pentru a fi refăcut, conform unei decizii a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie.
Programul prezentat de Guvern:
Ora 08:30 – Deplasarea autovehiculului mortuar de la spitalul „Agrippa Ionescu” către Palatul Cotroceni pe traseul: Strada Arhitect Mincu – Bdul Kiseleff – Piața Victoriei – Bdul Lascăr Catargiu – Piața Romană – Piața Universității – Bdul Regina Elisabeta – Bdul Mihail Kogălniceanu – Pod Eroilor – Bdul Eroii Sanitari – Bdul Gheorghe Marinescu
Ora 09:00 – Cortegiul Funerar intră în curtea Palatul Cotroceni – Poarta Marinescu –
- Gardă de onoare – Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” prezintă onorul
09:08 – Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte al României Ion Iliescu este depus pe catafalc în Sala Unirii
09:10 – Militarii intră în Gardă Onor la Catafalc
09:15 – Scurt moment religios
09:30 – 12.30 – Ceremonia de prezentare a condoleanțelor de către înalți oficiali
Semnare în Cartea de Condoleanțe
Loc amplasare: Salonul Florilor
13:00-18:00 Prezentare condoleanțe de către cetățeni
- Accesul se va face pe la Intrarea Registratură din Bd. Geniului (Zona Statuii Leu).
- Ieșirea se va face pe la Poarta Muzeu din Șoseaua Cotroceni.
- Publicul poate depune flori sau lumânări doar în spațiul special amenajat din fața Palatului Cotroceni, în parcarea Administrației Prezidențiale din Bd. Geniului.
18:30 – Prezentare condoleanțe foști colaboratori și apropiați
19:00 – Moment religios (Rânduiala Slujbei Stâlpilor)
20:00 – Se încheie procesiunea
Pe timpul nopții, se va asigura Gardă la Catafalc de către Brigada 30 Gardă ,,Mihai Viteazul”
JOI, 7 AUGUST 2025 – declarată zi de doliu național
Se vor respecta prevederile legale privind zilele de doliu național pe teritoriul național si la misiunile diplomatice ale României.
09:00-09:50 – Sosirea invitațiilor
10:00 – Scurt moment religios
10:10 – Ceremonia Gărzii la Catafalc
10:15 – Moment de reculegere
10:16 – Ridicarea de pe catafalc a sicriului
- Sicriul este purtat spre ieșirea oficială din Palatul Cotroceni (traseu: Sala Unirii – Galeria Basarabilor – Holul de Onoare – Copertină);
- La Copertină sunt prezente Șiruri de Onoare alcătuite din militari ai Forțelor Armate precum şi Muzica Militară (trompet) pentru Onor;
- Se trage clopotul de la Biserica Cotroceni
10:20 – Plecarea cortegiului de la Copertină
Deplasarea cortegiului funerar spre Biserica Cotroceni
10:30-11:30 – Oficierea slujbei religioase de înmormântare
11:15 -Intrarea Gărzii de Onoare pe Platou Marinescu
11:35 – Cortegiul Funerar pleacă din Palatul Cotroceni pe traseul Biserica Cotroceni-Poarta Marinescu
11:40 – Gardă de Onoare – Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” – Platoul Marinescu
- Garda prezintă ultimul onor – înclinarea drapelului.
- Intonarea Imnului Național al României.
- Cortegiul va trece prin fața Gărzii.
Deplasarea cortegiului va avea loc pe traseul Bdul Gheorghe Marinescu, Bdul Eroii Sanitari – Bdul Eroilor – Strada Bagdasar – Șoseaua Panduri – Bdul Geniului – Strada Răzoare – Drumul Sării – Bdul Ghencea – Prelungirea Ghencea – Drumul Cooperativei – Cimitirul Ghencea 3.
Sosirea cortegiului funerar la Cimitirul Militar Ghencea III
Ceremonia de înmormântare
- Sicriul este amplasat la intrarea în cimitir pe un afet de tun;
- Formare cortegiu funerar și prezentare onor;
- Înhumarea are loc în prezența familiei și apropiaților.
REGULI DE ACCES PENTRU PREZENTAREA CONDOLEANȚELOR LA PALATUL COTROCENI
ȚINUTĂ sobră / de funeralii, culori închise.
Accesul se efectuează doar în baza documentului de identitate.
- Pentru acordarea accesului în incinta Complexului „Palat Cotroceni”, publicul se supune unui control de securitate individual și al bagajelor, la solicitarea personalului de securitate
- ESTE INTERZIS ACCESUL copiilor sub 14 ani.
- SUNT STRICT INTERZISE vorbitul la telefon, fotografierea și filmarea, din respect pentru solemnitatea momentului.
- Este interzis accesul cu obiecte periculoase, arme, rucsacuri mari, valize, sau bagaje mari sau alte obiecte care pot îngreuna accesul și afecta siguranța vizitatorilor.
- Este interzisă folosirea aparatelor de fotografiat, a telefoanelor mobile sau a altor instrumente electronice.
- NU va fi permis accesul persoanelor care încalcă sau nu respectă regulile protocolare şi de comportament.
- Publicul poate depune flori sau lumânări doar în spațiul special amenajat din fața Palatului Cotroceni, pe trotuarul din Bd. Geniului.
Persoanele prezente la Palatul Cotroceni pentru prezentarea condoleanțelor şi a omagiului la catafalc, sunt rugate să respecte următoarele reguli:
- Păstrarea solemnității şi a liniștii pe toată durata prezentării condoleanțelor, în interiorul Palatului Cotroceni.
- Să respecte măsurile de ordine interioară şi să coopereze cu personalul specializat al SPP pe timpul verificărilor de securitate care se vor efectua în curtea și în interiorul Palatului Cotroceni.
- Să respecte orarul activităților și traseul de deplasare stabilit de organizatori, precum și indicațiile personalului specializat al Administrației Prezidențiale și al Serviciului de Protecție și Pază
- Să NU aducă obiecte personale (volume, scrisori, ilustrate, documente sau fotografii)
****
Știrea inițială:
Ion Iliescu, primul preşedinte al României post-comuniste, a încetat din viaţă marţi, la 95 de ani, la Spitalul SRI Agrippa Ionescu, unde a fost internat în urmă cu aproape două luni și i s-a descoperit un cancer pulmonar în formă avansată.
Anunțul oficial al decesului a fost făcut de către Guvern:
„Cu profund regret, Guvernul anunță încetarea din viață a fostului președinte al României, domnul Ion Iliescu. Fostul președinte al statului român a decedat astăzi, 5 august 2025, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”.
Guvernul României transmite condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați!
*Detaliile privind programul funeraliilor de stat organizate în onoarea fostului șef al statului român Ion Iliescu vor fi comunicate în perioada următoare.”
Guvernul urmează să se reunească de urgență marți seara, la ora ora 19.30, pentru a stabili detaliile înmormântării lui Ion Iliescu și ziua de doliu național.
Deciziile Executivului trebuie să respecte dorințele familiei.
Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat s-a reunit luni a doua oară
Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat, constituit potrivit Hotărârii de guvern nr. 112/2024, a avut luni o nouă reuniune de lucru pentru a stabili modul de îndeplinire a responsabilităților ce derivă din lege în situația organizării ceremoniilor funerare naționale, conform unei informări de presă a Executivului.
Similar întâlnirii de lucru care a avut loc în urmă cu două săptămâni, reprezentanții instituțiilor care fac parte din comitet au punctat atribuțiile ce le revin, etapele organizatorice și modul de colaborare interinstituțională pentru organizarea funeraliilor de stat, a preciza sursa citată.
Din Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat fac parte reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Secretariatului General al Guvernului, Cancelariei prim-ministrului, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale, Secretariatului de Stat pentru Culte, Serviciului de Protecție și Pază.
Procedura privind organizarea funeraliilor de stat a fost declasificată de guvern pentru ca cetățenii și mass-media să aibă acces la detalii organizatorice privind organizarea funeraliilor de stat, conform comunicatului.
Funeraliile de stat, acordate foștilor președinți, includ drapel național pe sicriu, gardă de onoare, salve de tun (de obicei, 21 de focuri pentru președinți), depunere la un loc simbolic (Palatul Cotroceni, Palatul Parlamentului, Ateneu etc.), transmisiune oficială live la TVR și una până la trei zile de doliu național.
Aceste ceremonii sunt reglementate prin Hotărâre de guvern și reprezintă un act de recunoaștere instituțională a contribuției la statul român.
(Citește Și: Ion Iliescu este din nou urmărit penal în Dosarul Mineriadei – pentru infracţiuni contra umanităţii)
****