Șase sirieni și un egiptean acuză polițiști români de frontieră că au fost returnați cu forța în Serbia, după ce au fost bătuți și supuși unor tratamente umilitoare, conform uni material realizat de Euronews. Poliția română de frontieră neagă aceste acuzații.
Unul dintre cei șase imigranți le-au declarat unor ONG-uri din Belgrad, cărora le-au cerut ajutorul, că unul dintre ei, care are un picior amputat, a fost bătut cu propriile cârje.
Imigranții au fost detectați de camerele de supraveghere cu senzori termici în timp ce încercau să treacă granița României. Au fost interceptați și opriți de câțiva bărbați în uniforme negre, cel mai înalt dintre ei având un bici în mâna dreaptă.
Cei șase au relatat că fuseseră deja bătuți de poliția ungară cu bastoane, dar polițiștii români i-au biciuit. Una dintre victime aproape că și-a pierdut un ochi.
Întâmplarea nu este singulară – un alt grup de migranți care a traversat Turcia, Grecia și Albania pentru a ajunge la o tabără de refugiați din Serbia a trecut printr-o experiență similară.
Aceste mărturii au fost adunate de mai multe ONG-uri din Serbia, iar toate ajung la aceeași concluzie: poliția de frontieră română, dar și forțele de ordine de la granițele altor țări prin care trec refugiați, se poartă cu o violență ieșită din comun față de aceștia.
„Tipul de brutalitate practicat de poliția română în timpul împingerii înapoi peste graniță este similar celui observat mai întâi în Ungaria și apoi în Croația,” a declarat pentru Euronews Abdelalem Abdelmak, reprezentant al Infopark Association.
Poliția română neagă acuzațiile
Contactată de Euronews, Poliția de Frontieră din România a negat acuzațiile sau că ar fi acționat în acest fel: „Toate acțiunile întreprinse de polițiștii de frontieră români împotriva migranților care acționează ilegal la graniță trebuie să fie în acord cu legislația națională și internațională, inclusiv respectul pentru drepturile omului”.
Conform mărturiilor, însă, polițiștii de frontieră folosesc bastoane pentru a îi lovi pe oameni și cabluri cu care îi biciuiesc. Unii dintre migranți au fost supuși la șocuri electrice sau le-au fost incendiate hainele. Oamenii sunt intimidați cu focuri de armă trase în aer, iar unii vorbesc despre „comando-uri”, agenți îmbrăcați în negru cu măști sau cagule pe fețe pentru a nu putea fi recunoscuți.
Organizațiile românești care colaborează cu UNHCR (agenția pentru refugiați a ONU) pentru a ajuta victimele traficului de persoane, precum Generația Română Tânără sau Consiliul Național Român pentru Refugiați, spun că nu știau de presupusele violențe care au loc la granița țării.
Procedura impune o decizie judecătorească pentru expulzare
La granița cu România, de-a lungul Dunării, în provincia autonomă Voivodina, bătăile, intimidările și expulzările ilegale au devenit parte a vieții cotidiene pentru refugiați. Frontiera de acolo a devenit un „punct fierbinte” a așa-zisei „Rute Balcanice”.
Cifrele exacte sunt imposibil de determinat. Un ONG din Serbia estimează că „cel puțin 50 de oameni” sunt expulzați forțat din România în Serbia în fiecare zi. Un altul estimează 400-600 pe săptămână.
Agenții români ar fi fost echipați, în ultimii ani, cu echipament de urmărire din ce în ce mai sofisticat pentru a preveni trecerile ilegale ale graniței, inclusiv pe timp de noapte. În primele 7 luni ale lui 2020, autoritățile spun că 1.823 de migranți „au fost găsiți la granița cu Serbia încercând să ajungă ilegal în România”.
Legea nu permite expulzarea fără acordul scris al unui judecător sau fără garanții procedurale sau posibilitatea migranților de a depune contestație împotriva deciziei. Dincolo de toate, însă, niciun migrant nu are voie să fie lipsit de dreptul de a cere azil politic.