Guvernul a aprobat în ședința de joi un memorandum privind mandatarea reprezentanților statului din consiliile de administrație ale companiilor de stat să ceară repartizarea unei cote de minimum 90% din profitul net realizat al anului 2025 sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat.
”Reprezentanții statului în Adunările Generale ale Acționarilor/Consiliile de administrație la societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, sunt mandatați, prin aprobarea acestui Memorandum, să analizeze și să ia decizii pentru repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net realizat al anului 2025 sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat”, arată Guvernul.
Suma estimată să ajungă la buget este de 8,26 miliarde de lei.
Decizia este luată în condițiile în care OG 64/2001 reglementează repartizarea unei cote de 50% din profitul acestor companii/regii/societăți la bugetul de stat sau la bugetul local, iar prin bugetul de stat pentru anul 2026 au fost prevăzute venituri din dividende și vărsăminte la bugetul de stat reprezentând minimum 90% din profitul net al acestor întreprinderi publice.
2,64 mld. lei vin doar de la Hidroelectrica – Statul are companii profitabile în special în energie
Un exemplu este Hidroelectrica, care va distribui ca dividende circa 3,3 miliarde de lei în anul 2026, din rezultatul anului 2025, potrivit convocatorului aferent adunării generale a acționarilor.
Partea statului ar urma să fie de circa 2,64 miliarde de lei, în baza participației de 80% a Ministerului Energiei. Suma totală înseamnă că profitul net din 2025 al companiei, de 3,37 miliarde de lei, va fi distribuit aproape integral ca dividende. În 2025 veniturile companiei au crescut cu 5%, la 9,6 miliarde de lei.
Legea bugetului de stat include la capitolul venituri încasări de 8 miliarde de lei din profiturile companiilor de stat, la fel ca în anii anteriori.
Memorandumul vine în contextul unei execuții bugetare pozitive în primele două luni din 2026, în care deficitul bugetar a fost de 0,7%, la jumătate față de deficitul de 30,24 miliarde lei, respectiv de 1,58% din PIB, aferent celor două luni ale anului 2025.
(Citește și: Hidroelectrica va distribui dividende de 3,3 mld. Partea statului: 2,6 mld.)
***