30 mai, 2025

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că recunoașterea unui stat palestinian „nu este doar o datorie morală, ci o necesitate politică”, enumerând în același timp mai multe condiții pentru realizarea acestui pas, înaintea unei conferințe ONU pe această temă la care va participa pe 18 iunie.

Într-o conferință de presă la Singapore, el a afirmat, de asemenea, că europenii trebuie să „își întărească poziția colectivă” împotriva Israelului, „dacă nu va exista un răspuns în următoarele ore și zile pe măsura situației umanitare” din Fâșia Gaza.

În acest caz, Uniunea Europeană va trebui să aplice regulile sale, „adică să pună capăt proceselor care presupun respectarea drepturilor omului, ceea ce nu este cazul astăzi, și să aplice sancțiuni”, a spus el, referindu-se la acordul de asociere între statele membre UE și Israel, care urmează să fie revizuit.


„Prin urmare, da, trebuie să ne întărim poziția pentru că este acum o necesitate, dar încă am speranța că guvernul israelian își va schimba poziția și că vom avea în sfârșit un răspuns umanitar”, a adăugat președintele francez, potrivit Agerpres.

Franța va prezida alături de Arabia Saudită, în perioada 17-20 iunie, la sediul ONU din New York, o conferință internațională privind așa-numita soluție cu două state, israelian și palestinian.

Fără a spune clar dacă va recunoaște un stat palestinian cu această ocazie, Macron a declarat vineri că crearea unui stat palestinian în anumite condiții „nu este doar o datorie morală, ci o necesitate politică”.

El a enumerat condițiile: eliberarea ostaticilor reținuți de Hamas, demilitarizarea mișcării islamiste palestiniene, neparticiparea acesteia la guvernarea acestui stat, o reformă a Autorității Palestiniene, recunoașterea Israelului de către viitorul stat palestinian și crearea unei arhitecturi de securitate în întreaga regiune.

(Citește și: „Benjamin Netanyahu anunță că liderul Hamas din Gaza a fost eliminat”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: