7 iulie, 2025

Miliardarul Elon Musk a anunţat, la sfârșitul săptămânii trecute, că va lansa o nouă formațiune pe scena politică din SUA – Partidul America. „A luat-o complet razna”, i-a transmis președintele Donald Trump, care a reamintit că încercările anterioare de a înființa un al treilea partid au eșuat.

„Sunt întristat să văd cum Elon Musk a deraiat complet. Vrea chiar să înființeze un al treilea partid politic, în ciuda faptului că acestea nu au avut niciodată succes în Statele Unite – sistemul nu pare să fie conceput pentru ele. Singurul lucru la care sunt bune partidele terțe este crearea de DISTRUGERE și HAOS complet și total, și avem destul din asta cu democrații de stânga radicală, care și-au pierdut încrederea și mințile! Republicanii, pe de altă parte, sunt o „mașinărie” care funcționează fără probleme”, a scris Donald Trump, pe Truth Social.

Si secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a reacționat și i-a transmis lui Musk să se concentreze pe conducerea companiilor sale şi să se ţină departe de politică. „Principiile Doge erau foarte populare – cred că, dacă te uiţi la sondaje, Elon nu era”, a declarat Scott Bessent, la emisiunea State of the Union de la CNN, referindu-se la aşa-numitul „departament pentru eficienţa guvernamentală” pe care Musk l-a condus temporar după începerea celui de-al doilea mandat al lui Trump, în ianuarie.


Potrivit Axios, Elon Musk nu a început încă demersurile necesare pentru înregistrarea unui partid politic, o idee care pare să nu fie agreată de partenerii săi de afaceri și, mai ales, de acționarii Tesla.

„Prin faptul că se implică și mai mult în politică, Musk merge exact în direcția opusă a ceea ce acționarii/investitorii Tesla își doresc ca el să facă în această perioadă crucială din istoria Tesla”, a comentat duminică Dan Ives, analist senior la Wedbush Securities.

Elon Musk a contribuit cu peste 270 de milioane de dolari la campania lui Donald Trump pentru Casa Albă și a condus Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE), responsabil să reducă drastic cheltuielile federale. Musk era un obișnuit al Biroului Oval. El a părăsit DOGE în luna mai pentru a se ocupa de companiile sale, în special compania Tesla, a cărei imagine și vânzări au avut de suferit la nivel mondial ca urmare a colaborării lui Musk cu Donald Trump.

La scurt timp după aceea, Trump și Musk au avut un schimb de replici foarte dur și public pe tema proiectului de lege privind bugetul al lui Donald Trump.

(Citește și: Donald Trump sugerează că DOGE ar trebui să ia în calcul tăierea subvențiilor pentru Elon Musk)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: