Uniunea Europeană (UE) și Indonezia au finalizat un acord comercial care va fi semnat săptămâna viitoare pe insula Bali, a declarat miercuri un ministru de rang înalt al națiunii din Asia de Sud-Est.
Semnarea va avea loc pe 23 septembrie, a declarat pentru Reuters ministrul coordonator pentru afaceri economice al Indoneziei, Airlangga Hartarto (foto stânga). „Plănuim să semnăm în Bali”, a declarat Airlangga.
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic (foto dreapta), va călători în Indonezia pentru semnare, potrivit Financial Times. Biroul pentru Comerț al UE nu a răspuns solicitării de comentarii.
Tarifele la import impuse de președintele american Donald Trump ambelor părți au accelerat discuțiile.
Indonezia va beneficia de tarife zero pentru 80% din produsele sale de export către UE și de eliminarea barierelor netarifare, iar în schimb va crește accesul pe piață pentru produsele agricole și manufacturate ale blocului comunitar, au declarat oficiali indonezieni.
Comerțul bilateral s-a ridicat la peste 30 mld. dolari în 2024
Jakarta și-a exprimat, de asemenea, speranța că UE ar putea accelera procesul de ratificare după semnare – care vine după nouă ani de negocieri – astfel încât acordul să poată intra în vigoare până la sfârșitul lui 2026 sau în 2027.
În iulie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că a fost atins un acord politic pentru a avansa acordul de liber schimb UE–Indonezia, cunoscut sub numele de Acordul de Parteneriat Economic Cuprinzător (CEPA).
Comerțul bilateral anul trecut s-a ridicat la 30,1 miliarde de dolari, cu un excedent comercial al Indoneziei de 4,5 miliarde de dolari, potrivit datelor indoneziene. Blocul este al cincilea cel mai mare partener comercial al Indoneziei.
Principalele exporturi ale Indoneziei către UE includ uleiul de palmier, încălțămintea și produsele textile.
(Citește și: ”UE și SUA au convenit asupra unui „cadru” pentru un viitor acord comercial”)
***