21 mai, 2025

Cifra de 500.000 de bugetari care trebuie concediați, avansată de candidatul la prezidențiale George Simion este”‘absolut hazardată”, în opinia președintelui confederației Blocul Bațional Sindical (BNS), care estimează că există cel mult „100.000 de pile venite pe criterii de partid”. În rest, spune acesta, sistemul public se confruntă cu deficite.

„Din ce cunosc eu, cred că la nivelul întregului sector public din România te oprești undeva în maxim 100.000 de pile venite pe criterii de partid, indiferent de culoarea acestora, cam 100.000 din total”, a declarat marți liderul sindical, citat de Agerpres.

Dacă se va dori diminuarea angajaților din sectorul public, este nevoie de analize de tip diagnostic pe fiecare ordonator de credite, mai ales c[ exist[ sectoare vaste cu deficit de personal.


„Dacă se dorește acest lucru (reducerea angajaților din sectorul public – n.r.), atunci pe fiecare ordonator de credite din țara asta trebuie făcute analize diagnostic. Pentru că sectorul public în România suferă de niște dezechilibre majore. Avem componente în sectorul public în care avem deficite cronice și am explicat asta pe acea declarație halucinantă a domnului Simion cu jumătatea din milion de bugetari care să zboare. Sunt componente ale sectorului public care sunt în deficit cronic. Educația este o componentă. O a doua componentă în deficit cronic este cea a sănătății publice din România. (…) A treia componentă care se află în deficit cronic este cea de apărare – ordine publică. Pe fiecare din cele trei componente la fel ca și pe celelalte trebuie să se făcute analize de diagnostic”, a afirmat președintele BNS.

Acesta a vorbit și despre lucrătorii din sistemul național penitenciar, amintind că volumul de ore suplimentare de anul acesta este de 1,3 milioane de ore.

Dumitru Costin a participat la conferința de presă prilejuită de recunoașterea reprezentativității Federației PUBLISIND la nivelul grupului de unități din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești și instituțiilor publice subordonate Consiliului Local al Municipiului Ploiești, o premieră sindicală în administrația locală.

(Citește și: Numărul bugetarilor a crescut cu 15.000, în 2024 – cele mai mari majorări de personal, în domenii cu mari deficite și urgențe)

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: