Președintele american Donald Trump a trimis României un mesaj elogios cu ocazia Zilei Naționale. În scrisoarea adresată președintelui României, Nicușor Dan, liderul de la Casa Albă a transmis că Statele Unite ale Americii au un parteneriat „puternic, în creștere” cu România, potrivit Antena 3, care citează o scrisoare a președintelui SUA.
În scrisoare, Donald Trump laudă eforturile depuse de țara noastră ca aliat NATO și rolul pe care îl joacă în menținerea stabilității la Marea Neagră. Totodată, președintele american a remarcat că diplomația cetățenească rămâne o „piatră de temelie” a alianției noastre cu SUA. Președintele Donald Trump i-a transmis omologului său din România, președintele Nicușor Dan, un mesaj cu ocazia zilei de 1 decembrie, când țara noastră marchează 107 ani de la Marea Unire din 1918.
Donald Trump, mesaj pentru români
Liderul american a lăudat România pentru că reprezintă un „pilon de stabilitate regională”. Donald Trump și-a exprimat așteptarea că între SUA și România vor fi extinse oportunitățile de comerț, investiții și inovație.
Iată mesajul președintelui Donald Trump:
„Stimate Domnule Președinte,
Am onoarea să transmit cele mai bune urări în numele poporului Statelor Unite cu ocazia celebrării a 107 ani de la Ziua Națională, la 1 decembrie.
Statele Unite și România împărtășesc un parteneriat solid și în continuă dezvoltare, fundamentat pe interese strategice axate pe securitate, cooperare energetică și comerț. Apreciez leadershipul României ca aliat NATO și pilon al securității regionale și încurajez rolul său constant în promovarea stabilității în regiunea Mării Negre.
Pe baza acestei fundații, ne așteptăm să extindem oportunitățile de comerț, investiții și inovare, care vor stimula economiile noastre. Diplomația activă dintre cetățenii noștri rămâne piatra de temelie a acestei alianțe dinamice.
Pe măsură ce administrația mea lucrează pentru a face America mai sigură, mai puternică și mai prosperă, îmi propun să consolidăm relația noastră strânsă și istoria pe care o împărtășim”, a transmis Donald Trump.
Mesaj și de la Marco Rubio, șeful diplomației americane: SUA și România au un parteneriat solid și în creștere, interese strategice comune
La rândul său, secretarul de stat american Marco Rubio a transmis luni, 1 decembrie, un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României în care vorbește despre interesele comune ale celor două țări, precum și despre investițiile României în securitate.
„În numele Statelor Unite ale Americii, felicit poporul României cu ocazia Zilei Naţionale. Statele Unite şi România împărtăşesc un parteneriat solid şi în dezvoltare, construit pe interese strategice comune în domeniul securităţii, cooperării energetice şi comerţului”, a transmis Rubio în mesajul de Zilua Naţională a României.
De asemenea, el şi-a exprimat aprecierea faţă de „conducerea regională a României şi vă încurajăm să continuați să jucați un rol în promovarea stabilității în regiunea Mării Negre”.
„Angajamentul României de a aloca 5% din PIB pentru apărare până în 2035 va consolida NATO şi va pune bazele creşterii prosperităţii în anii ce vor urma. Statele Unite aşteaptă cu interes continuarea cooperării în domeniul apărării, precum şi dezvoltarea comerţului şi a investiţiilor care aduc beneficii ambelor noastre naţiuni”, a conchis Rubio.
Nicușor Dan va merge la Casa Albă în 2026
Președintele Nicușor Dan va face o vizită oficială în Statele Unite, în cadrul căreia va fi primit la Casa Albă de Donald Trump, în primăvara anului 2026, a anunțat șefa diplomației românești, Oana Țoiu.
După întâlnirea cu Marco Rubio, la Washington, din luna iulie, care a durat puțin peste o oră, ministra de Externe, Oana Țoiu, a spus că ambele administrații sunt de acord vizita oficială de stat să aibă loc în prima parte a anului viitor.
„Am discutat și despre întâlnirea președinților. Suntem aliniați în ceea ce privește posibilitatea de a o avea în primul trimestru al anului viitor”, a declarat Oana Țoiu.
Despre această vizită, Nicușor Dan a declarat că „trebuie pregătită foarte bine, inclusiv pe ceea ce am spus de multe ori în deplasările externe pe care le-am văzut, inclusiv sau în special pe partea economică, pentru că miza noastră este să ne conectăm economic şi în felul ăsta să creştem investiţiile în România şi în timp să aducem prosperitatea”.
Nicușor Dan și Donald Trump au vorbit la telefon, după ce președintele României a câștigat alegerile, la inițiativa Casei Albe. Discuția a fost cordială, potrivit surselor Antena 3 CNN, și a abordat subiecte de interes comun, precum războiul din Ucraina, securitatea în Estul Europei și Energia. Nicușor Dan l-a invitat pe liderul american în România, iar Donald Trump a spus că acceptă invitaţia.
România a parafat Parteneriatul Strategic cu SUA în 1997
Parteneriatul strategic cu Statele Unite este unul din cele mai vechi parteneriate strategice semnate de România, după Revoluția din 1989.
„De la lansarea sa, parteneriatul strategic a reprezentat un reper esențial al politicii externe a României, precum şi un instrument eficient de cooperare în sprijinul eforturilor țării noastre de reformă în domeniile politic, economic, militar și administrativ”, se arată pe site-ul MAE.
Parteneriatul strategic cu SUA a fost parafat în iulie 1997, după vizita la București a președintelui american de la acea vreme, Bill Clinton.
Ulterior, relația cu Statele Unite a fost consolidată prin semnarea Acordului privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României („Acordul de acces”) la 6 decembrie 2005 (intrat în vigoare la 21 iulie 2006), precum și prin semnarea, la 13 septembrie 2011, a „Acordului între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România”. Acordul a intrat în vigoare la 23 decembrie 2011.
Ulterior, consolidarea și structurarea parteneriatului strategic dintre cele două țări a fost marcată de mai multe declarații comune de angajament.
(Citește și: Dosarul economic cu care va merge Nicușor Dan în vizită la Donald Trump: Energie, resurse minerale, IT și AI. Și, bineînțeles, dosarul de securitate regională)
***