Președintele SUA, Donald Trump, a afirmat miercuri că o acțiune militară contra Iranului este „absolut posibilă” și mai este încă „foarte puțin timp” pentru un acord asupra dosarului nucleare.
„Dacă trebuie să recurgem la forță, vom recurge la forță”, a declarat președintele american în fața jurnaliștilor. „Israelul va fi desigur foarte implicat în aceasta, el va fi liderul”, a adăugat Trump la Casa Albă.
Această amenințare intervine cu câteva zile înainte de discuțiile ce urmează să aibă loc sâmbătă în sultanatul Oman și la care vor participa emisarul american pentru Orientul Mijlociu, Steva Witkoff, precum și ministrul iranian al afacerilor externe, Abbas Araghchi.
Țările occidentale suspectează de decenii Teheranul că vrea să se doteze cu arme nucleare. Iranul respinge aceste acuzații și afirmă că activitățile sale nucleare se limitează la scopuri civile, reamintește Agerpres.
În martie, Donald Trump a adresat o scrisoare Iranului în care îl îndemna la negocieri directe asupra programului său nuclear, pentru a înlocui precedentul acord internațional, devenit inutil după ce Washingtonul se retrăsese din el în 2018.
Însă Trump a amenințat de asemenea că va bombarda Iranul în cazul în care diplomația va eșua și a impus sancțiuni suplimentare la adresa sectorului petrolier iranian.
În timpul primului său mandat, Donald Trump a retras SUA din acordul asupra programului nuclear, acord ce oferea Iranului o relaxare a sancțiunilor internaționale în schimbul unei limitări drastice a programului său nuclear, aflat sub controlul Agenției Internaționale de Energie Atomică (AIEA).
(Citește și: „Donald Trump pune presiune maximă pe Iran: sau renunță la programul nuclear, sau riscă o lovitură militară. Mizele negocierilor din Oman”)
***