Vicepreşedintele american Mike Pence şi secretarul de Stat Mike Pompeo au negat public că ar fi autorii unui editorial, publicat în cotidianul The New York Times, în care detaliază o „mişcare de rezistenţă” în interiorul administraţiei Donald Trump, scrie Politico.
Editorialul, care a fost publicat miercuri de un „oficial de rang înalt din administraţia Trump”, în care se scrie că liderul de la Casa Albă ar „acţiona într-o manieră defavorabilă bunăstării republicii”, a declanșat în interiorul Casei Albe o adevărată cursă pentru identificarea autorului.
În orele de după apariția dezvăluirilor făcute de unul dintre colaboratorii președintelui, în încercarea de a afla cine ”trădează”, textul a fost analizat, întors pe toate fețele și un cuvânt a atras atenția: lodestar (stea călăuzitoare, ideal, principiu călăuzitor – n. red.).
În acel moment, suspiciunile s-au îndreptat către vicepreședintele Mike Pence, care a folosit acest cuvânt mai puțin uzitat în cel puțin două discursuri rostite în 2017. Dar într-un tweet scris miercuri seara, în care se afirmă că textul publicat în New York Times este unul ”lipsit de curaj”, biroul vicepreședintelui a negat că acesta este autorul editorialului, precdizând că, întotdeauna, „vicepreşedintele își semnează opiniile publicate”.
„The New York Times ar trebuie să fie ruşinat, la fel ca persoana care a scris acest editorial fals, ilogic şi laş”, a precizat și directorul de Comunicaţii Jarrod Agen.
Secretarul de Stat Mike Pompeo, care se afla într-o fizită în India, a criticat cotidianul pentru publicarea articolului şi a cerut demisia oficialului care l-a scris. Mike Pompeo a precizat: ”Eu vin dintr-o zonă în care dacă nu dorești să execuți ordinele superiorului nu ai decât o opțiune, să pleci”.
Apariția articolului l-a înfuriat pe Donald Trump, scrie Politico. Președintele SUA a scris la rândul său pe Twitter că NYTimes, ”din rațiuni de securitate, trebuie să îl/o predea imediat guvernului” pe autor.