30 martie, 2026

Statele Unite „poartă discuții serioase cu un regim iranian nou și mai rezonabil pentru a pune capăt operațiunilor militare în Iran”, a scris luni, pe Truth Social, președintele american Donald Trump.

Liderul de la Casa Albă și-a continuat mesajul cu un avertisment: „S-au înregistrat progrese semnificative, dar, dacă din orice motiv nu se va ajunge în curând la un acord – ceea ce probabil se va întâmpla – și dacă Strâmtoarea Hormuz nu va fi imediat «deschisă pentru afaceri», vom încheia «șederea» noastră minunată în Iran prin aruncarea în aer și distrugerea completă a tuturor centralelor electrice, a sondelor de petrol și a Insulei Kharg (și, posibil, a tuturor stațiilor de desalinizare!), pe care le-am «evitat» în mod intenționat până acum”.

„Aceasta va fi o răzbunare pentru mulți dintre soldații noștri și pentru alții pe care Iranul i-a măcelărit și ucis în timpul «domniei de teroare» de 47 de ani a vechiului regim”, a adăugat președintele american.

Iranul recunoaște schimbul de mesaje și implicarea Pakistanului


Iranul a negat luni, din nou, că desfășoară negocieri directe cu Statele Unite, dar a recunoscut schimburi de mesaje prin intermediari precum Pakistanul.

„În primul rând, nu am avut până în acest moment negocieri directe cu Statele Unite”, în perioada de când SUA și Israelul au lansat războiul împotriva Iranului, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ismail Bagaei, la o conferință de presă.

Ceea ce Teheranul a primit în perioada scursă de atunci au fost doar mesaje „prin intermediari despre interesul Statelor Unite de a negocia”, a menționat același purtător de cuvânt, care însă a descris propunerile primite drept „cereri excesive și iraționale”.

Pe de altă parte, oficialul iranian a amintit că SUA și Israelul au atacat Iranul chiar în timp ce erau negocieri în desfășurare, în iunie anul trecut și din nou anul acesta.

Cât despre reuniunea desfășurată recent în Pakistan, la care au participat Arabia Saudită, Turcia și Egipt, oficialul iranian a menționat că țara sa nu a participat la aceasta. „Întâlnirile pe care Pakistanul le desfășoară cu țările vecine fac parte dintr-un cadru schițat pentru ele, iar noi nu am participat la acest cadru”, a explicat purtătorul de cuvânt al MAE iranian. Totuși, el a descris drept pozitiv că faptul că „țările din regiune sunt preocupate de încheierea războiului”.


În urma acelei reuniuni, Pakistanul a anunțat că va găzdui negocieri între SUA și Iran în zilele următoarele pentru a căuta o soluționare a conflictului, negocieri neconfirmate de Teheran.

(Citește și: SUA pregătesc o operațiune militară pentru a extrage uraniul din Iran, dacă iranienii nu-l cedează de bună voie. Precedentele Kazahkstan și Georgia)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: