Add Your Heading Text Here

15 noiembrie, 2016

tvrPreședintele Klaus Iohannis a trimis CCR, marți, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, anunță Administrația Prezidențială.

Așa-numita lege pentru eliminarea a 102 de taxe are un impact semnificativ și este lipsită de coerență și predictibilitate, a explicat purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi.

Camera Deputaților a adoptat în octombrie, pe articole, proiectul de lege inițiat de liderul PSD Liviu Dragnea, care prevede eliminarea a peste 100 de taxe nefiscale.


Deputații nu au fost de acord cu raportul Comisiei de buget — finanțe, care propunea ca taxa radio-tv să rămână în vigoare. Cum numai 39 de deputați au susținut păstrarea acestei taxe, iar restul de 109 prezenți în sală s-au opus, taxa radio-tv va fi eliminată, după votul final asupra proiectului de lege.

Liderul PSD a solicitat expres în plen eliminarea acestei taxeradio-tv și finanțarea celor două instituții publice cu bani de la buget și exercitarea ”unui control parlamentar real asupra îndeplinirii obiectivelor asumate la numirea în funcție a conducerilor”.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Oponenții acesti măsuri, inclusiv sindicatele, acuză PSD că printr-o astfel de măsură ar politiza și mai mult aceste instituții.

(SESIZAREA POATE FI DESCĂRCATĂ AICI)


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: