România se poziţionează, alături de ţările cu regim valutar similar din regiune (foste colege de bloc socialist ce au aderat la UE dar încă nu au adoptat euro, păstrând flotarea monedei naţionale faţă de moneda unică europeană) în zona de diferenţă negativă între dobânda de politică monetară (DPM) şi inflaţia anuală (măsurată prin IPC).
În cazul nostru, această diferenţă este mai pronunţată din cauza conjuncturii speciale prin care efectul de bază a amplificat temporar valoarea inflaţiei anuale, dar vom reveni spre finalul anului la un ecart similar cu cel consemnat de Ungaria, Cehia sau chiar Polonia, ţara care are în prezent cea mai mică diferenţă între IPC şi DPM (care în pofida unui unui IPC mai mic a păstrat o DPM mai mare decât cele două).
De remarcat şi faptul că, dacă am fi utilizat indicele armonizat de inflaţie (IAPC sau HICP în lb. engleză), situat în martie 2018 la doar 4%, valoarea diferenţei ar fi fost mai mică cu aproape un punct procentual, ceea ce ne-ar fi apropiat de grupul central-european. Din motive metodologice şi pentru că IPC descrie mai bine situaţia creşterii preţurilor din perspectiva gospodăriilor româneşti, am mers pe varianta naţională a inflaţiei anuale.
Dacă ne uităm şi la alte state, vedem că nu avem nicio situaţie deosebită prin raportare la economii occidentale dezvoltate, precum Germania şi Franţa (pentru care dobânda de politică monetară este cea a Băncii Centrale Europene) şi chiar suntem foarte aproape de o altă ţară UE care nu a adoptat euro ( deşi nu are explicit o clauză de opt-out).
Este vorba despre Suedia, ţară unde o inflaţie apropiată de recomandarea teoretică de 2% coexistă cu o rată negativă a DPM, ceea ce conduce la un ecart relativ însemnat între cei doi parametri esenţiali în politica economică.
(Citiți și: ”„Dânşii spun ce vrea votul popular, noi spunem ce poate economia”: BNR crește dobânda de referință ”)
Dacă ar fi să mergem mai aproape de momentul actual, pentru că valoarea DPM din Polonia este încă cea păstrată stabilită în martie 2015 iar cea din Ungaria datează din mai 2016, constatăm că cele două ţări care au modificat DPM în acest an sunt Cehia (februarie 2018, deşi pe trend de apreciere a coroanei şi în condiţii de creştere robustă, estimată la 5,2% pe 2017) şi SUA ( martie 2018), ambele cu câte 0,25% în sus, la fel ca şi ultima modificare făcută de BNR.
În fine, dar nu în ultimul rând, ar trebui menţionat semnalul dat de economia americană, care după o perioadă îndelugată de timp în care cei doi indicatori au evoluat oarecum în compensaţie, a luat decizia de a strânge treptat ecartul şi de a apropia valorile la un nivel mai apropiat de teoria clasică, după un interval în care au funcţionat măsuri neortodoxe de relansare a economiei.
(Citiți și: ”Analiștii: tensiunile acumulate în economie vor forța și mai mult dobanda cheie în 2018. Ecuația inflație – deficite – curs – politica BNR ”)
Dacă punem cap la cap aceste informaţii şi influenţele pe care le are ( inevitabil) mediul economic internaţional, rezultă că ne aflăm în situaţia destul de ingrată de a urmări în politica monetară o ţintă în mişcare, pentru a reuşi simultan să păstrăm o diferenţă rezonabilă în raport cu practica din alte ţări dar şi să temperăm ( cu transmitere progresivă şi uşor decalată în timp) inflaţia, pentru a obţine reintrarea pe final de an în coridorul – ţintă de 2,5% plus/minus 1%.
Urmărește-ne pe Google News
