Discuțiile pe pachetul fiscal pentru reducerea deficitului, purtate marți între liderii partidelor pro-europene, s-au încheiat, din nou, fără un consens pe măsuri sau numele premierului.
Discuțiile vor fi reluate miercuri, mai întâi la Ministerul Finanțelor, de la ora 9:00, iar ulterior, de la ora 15:00, la Palatul Victoria. Discuțiile de marți dintre cele patru partide s-au concentrat exclusiv pe reducerea cheltuielilor.
Pachetul de măsuri este necesar pentru reechilibrarea finanțelor publice, în contextul în care deficitul bugetar a depășit 9% din PIB anul trecut, iar Comisia Europeană solicită un pachet care să repună bugetul pe traiectoria unei corecții.
Discuțiile vor fi deci reluate miercuri – atât de către liderii formațiunilor politice și cât și de către experții acestora care fac parte inclusiv din comisia de lucru pe viitorul program de guvernare. Din nou, ele se vor desfășura fără președintele Dan, care se va afla la Odessa, Ucraina, la invitația președintelui Volodimir Zelenski, la un summit regional cu țările din Europa Centrală și de Est.
Joi, liderii partidelor se vor întâlni cu președintele Nicușor Dan, pentru a prezenta stadiul în care se află negocierile.
Discuțiile s-au împotmolit, conform unor surse apropiate negocierilor, din cauza imposibilității ajungerii la un consens pe lista măsurilor bugetare și, la nivel politic, ca urmare a insistențelor PSD, care grație dimensiunii mai mari în Parlament insistă ori pe funcția de premier, ori pe o rotativă guvernamentală – în caz contrar amenințând cu intrarea în opoziție.
Celelalte partide – PNL, USR, UDMR – îl susțin însă pe Ilie Bolojan, liderul PNL și resping ideea unei rotative și a unor măsuri precum impozitarea progresivă, propusă de PSD. Bolojan ar fi transmis că PNL poate accepta o rotativă, dar cu condiția ca PSD să fie primul partid care dă premierul – adică cel care își asumă măsurile dure.
Radu Burnete, consilier prezidențial: „Discuțiile s-au concentrat exclusiv pe reducerea cheltuielilor”
Radu Burnete, consilier pentru probleme economice și sociale al președintelui Nicușor Dan, a anunțat la finalul discuțiilor de marți că ”cele patru partide au continuat discuțiile privind măsurile fiscal-bugetare și au înregistrat progrese”.
”Discuțiile la care am participat s-au concentrat exclusiv pe reducerea cheltuielilor, fiind agreate câteva direcții și obiective importante, care urmează să fie detaliate în zilele următoare în cadrul unor grupuri de lucru specializate. Discuțiile vor continua și mâine, începând cu ora 15:00, axându-se în continuare pe reducerea cheltuielilor prin analiza investițiilor publice, urmând apoi abordarea măsurilor de creștere a veniturilor bugetare”, a transmis Radu Burnete pe contul său de Facebook.
Luni seară, acesta a transmis că șeful statului Nicușor Dan consideră prioritară reducerea cheltuielilor publice, combaterea risipei și eficiența în colectarea veniturilor, majorarea taxelor fiind ultima soluție.
Ce nu susține PSD și unde există consens
Social-democrații resping la momentul actual anumite măsuri care scad veniturile ”mici” – consens pare să existe inclusiv cu PSD pe reducerea sporurilor, a remunerațiilor oamenilor din Consiliile de Administrație de la companiile de stat, prioritizarea investițiilor din programele naționale, creșterea impozitării jocurilor de noroc.
Totodată, PSD insistă pe impozitarea progresivă – idee respinsă cel puțin de PNL –, iar consens nu pare să existe nici pe taxa de solidaritate pentru veniturile de peste 10.000 de lei, susținută tot de PSD. PSD ar urma de altfel să prezinte în discuții și estimări de impact bugetar pentru impozitul progresiv. În același timp, se discută și o propunere de a scădea cheltuielile de personal de la nivelul administrației publice cu 5%, cu o economie estimată de 12 miliarde de lei – această economie ar putea să se facă pe de o parte din tăieri de sporuri și pe de cealaltă parte din reducerea personalului bugetar.
Totodată, PSD a transmis marți printr-un comunicat că nu susține extinderea aplicării CASS sau creșterea impozitului pe venit care ar afecta veniturile mici și medii și nici anularea proiectelor de investiții aflate în derulare, cum nu susține nici creșterea vreunei cote de TVA.
Nicușor Dan: Reprezentanţii partidelor au identificat 60-80 de măsuri posibile pentru reducerea deficitului – Nu e un blocaj
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, aflat în vizite de lucru în țară și la Chișinău, că desemnarea premierului în această săptămână, aşa cum a declarat anterior, este o posibilitate, dar nu o promisiune.
El a menționat că reprezentanții partidelor au identificat vreo 60-80 de măsuri posibile pentru reducerea deficitului, și că nu există un blocaj, iar discuțiile continuă azi și mâine, și cu partea politică și cu cea tehnică a delegațiilor.
„Eu ce am spus acum câteva zile – am spus că este o posibilitate desemnarea primului ministru în această săptămână, o posibilitate care rămâne, dar e o posibilitate, nu o promisiune”, a spus Nicuşor Dan, la Chişinău, despre negocierile din aceste zile.
În legătură cu lista de măsuri pentru corecția deficitului, care este așteptată să includă atât măsuri de reducere a cheltuielilor, cât și taxe și impozite mai mari, președintele a afirmat că discuția de luni a fost una politică, atât pe măsuri cât și pe împărțirea ministerelor și instituțiilor.
„La unele s-a calculat impactul bugetar. Ieri a fost o discuție politică pe acest set de măsuri și pe celelalte care sunt cumva mult mai simplu de agreat, pe domeniile corespunzând celorlalte ministere. În urma discuției de ieri, s-a considerat că este corect ca ele să continue într-o formă în care să fie și reprezentantul politic, adică liderul de partid, și tehnicii, pe partea economică, pentru ca politicul să înțeleagă mai bine. Nu e un blocaj, e o discuție tehnică, cu efecte, evident care continuă azi și mâine”, a menţionat Nicuşor Dan.
PSD trasează linii roșii. Grindeanu: Acordul final pe programul de guvernare, posibil spre sfârșitul săptămânii
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD, a declarat marți că până la sfârșitul săptămânii s-ar putea ajunge la un acord final pe măsurile fiscale și apoi se va trece la negocierile politice privind premierul și detaliile colaborării în coaliție.
Acesta a repetat marți, înainte de a intra la ședința BPN a partidului, că „toate scenariile pentru PSD sunt în continuare valabile: de la a da premierul până la a intra în opoziție”.
Întrebat dacă PSD ar accepta ca Ilie Bolojan să fie premier, Grindeanu a afirmat: „Am spus că toate variantele sunt pe masă”.
PSD va decide premierul și miniștrii în interiorul partidului. „Nu ne decide nimeni altcineva, cum nici noi nu decidem la PNL sau USR”, a mai declarat el.
Reamintim că social-democrații au pretenția de a da prim-ministrul măcar pentru un interval din cei patru ani de guvernare care se pregătește în aceste zile.
În pofida refuzului partenerilor din posibila coaliție – PNL, USR și UDMR –, PSD insistă pentru un premier tehnocrat sau rotativă a premierilor, pe modelul ineficient experimentat de România cu Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.
Ce măsuri ar mai putea susține PSD, fără de care nu există guvern majoritar – PSD pune pe masă disponibilizări de personal la stat
„Nu am ajuns la niciun consens pe nicio zonă. Există un consens pe reducerea unor cheltuieli pe anumite zone, pe comasări de instituții, să facem statul mai suplu, … dar nu cu decizii pe care să le luăm din birou. De exemplu, să zicem reducem cu 5% angajații în administrația publică locală. Nu putem așa, din pix. Dacă se face o analiză, poate e nevoie să reducem cu 10%. Deciziile trebuie foarte bine cântărite”, a susținut Grindeanu.
Sorin Grindeanu a explicat poziția PSD pe câteva subiecte măsuri fiscale ce au încins discuțiile tehnice purtate la Cotroceni:
- PSD nu este de acord cu introducerea unei taxe pe tranzacțiile bancare
- PSD dorește implementarea taxei de solidaritate, printr-un sistem de impozitare progresivă: „Mai sunt câteva țări care au această cotă unică. Nici noi nu o avem în final. Nu știu dacă taxă de solidaritate e cea mai bună formulă așa cum sună, doar că trebuie să ne gândim cum păzim oamenii cu venituri mici și mijlocii și încercăm să găsim soluții pentru a crește veniturile. Fie că va exista un asemenea mod de taxare pe impozit progresiv. Noi nu am renunțat la acest scenariu. … Chiar din partea instituțiilor financiare internaționale vin recomandări pentru un asemenea impozit”, a explicat Sorin Grindeanu.
- Impozitarea și contribuția la sănătate pentru pensiile mici și mijlocii nu își au rostul și „aici toată lumea e de acord”, a mai zis Grindeanu.
(Citește și: Taxa pe tranzacții bancare – pe masa negocierilor pentru scăderea deficitului – revoltă pe toată lumea, de la economie la societate. Riscurile pe toate planurile)
***