22 aprilie, 2025

DHL Express, divizia de curierat rapid a Deutsche Post din Germania, a anunţat că a suspendat, începând cu 21 aprilie, livrările internaţionale B2C (business-to-consumer) către persoane fizice din Statele Unite pentru colete cu valoare mai mare de 800 de dolari. Decizia vine în urma unor modificări ale reglementărilor vamale din SUA care au îngreunat procesul de vămuire, relatează Reuters.

Anunţul, publicat pe site-ul companiei, nu are o dată exactă, însă datele tehnice indică faptul că a fost postat sâmbătă. DHL a justificat suspendarea prin noile reguli vamale adoptate în SUA, care impun procesare formală pentru toate trimiterile de peste 800 de dolari, prag redus de la 2.500 de dolari, începând cu 5 aprilie.

Compania a precizat că livrările B2B (business-to-business) nu vor fi suspendate, dar ar putea înregistra întârzieri. Trimiterile sub 800 de dolari, indiferent dacă sunt către persoane fizice sau companii, nu sunt afectate de noile reglementări.


DHL subliniază că măsura este temporară şi că colaborează cu clienţii pentru a-i ajuta să înţeleagă şi să se adapteze noilor cerinţe vamale, care vor intra complet în vigoare pe 2 mai.

Săptămâna trecută, Hongkong Post a anunţat că suspendă serviciile poştale pentru colete trimise pe mare către Statele Unite, acuzând Washingtonul de „intimidare” după anularea prevederilor comerciale fără plata taxelor vamale pentru pachetele din China şi Hong Kong.

Transporturile aeriene de mărfuri vor pierde 22 mld. dolari

SUA intenționează ca din 2 mai să anuleze accesul fără tarife pentru transporturile de colete de valoare mică din China și Hong Kong, împreună cu impunerea de tarife de 145% la importurile din China, care ar putea produce în următorii trei ani pierderi de peste 22 de miliarde de dolari în sectorul transportului aerian și ar falimenta mii de firme de e-commerce, conform analizei efectuate de o firmă de consultanță și de logistică specializată în e-commerce.

Derek Lossing, fondatorul Cirrus Global Advisors, a declarat că războiul comercial declanșat de administrația Trump împotriva Chinei va „decima” transporturile de mărfuri pe calea aerului, deoarece cererea de produse vândute pe platforme chineze precum Temu și Shein se vor prăbuși. Firma de consultanță cu sediul în Seattle a calculat amploarea efectelor asupra sectorului aflat în aval de transportul aerian.

Analiza efectuată de Cirrus Global Advisors arată că veniturile din industria transportului aerian de mărfuri s-ar putea contracta cu 22 de miliarde de dolari dacă Casa Albă menține tarifele la 145% pentru o perioadă substanțială de timp, pe baza ipotezelor privind scăderea drastică a cererii, supracapacitatea de transport a companiilor aeriene și scăderea marjelor de profit. Marile companii aeriene de transport marfă și de curierat, cum ar fi Atlas Air și subsidiara Kuehne+Nagel, Apex Logistics, cu o expunere foarte mare pe piețele din China, precum și la Amazon și la alți comercianți online, vor înregistra scăderi semnificative ale veniturilor, a spus Losing într-un interviu.

Transporturile aeriene cargo SUA-China: 20% din volumul mondial


Serviciile de livrare din e-commerce reprezintă aproximativ 50% – 60% din totalul mărfurilor transportate par avion dintre China și SUA și aproximativ 20% din volumul global al transporturilor aeriene de mărfuri, potrivit furnizorilor de logistică și Asociația Internațională a Transportului Aerian. Experții sunt de acord că zeci de avioane de marfă de mare capacitate sunt dedicate transportului zilnic de bunuri livrate prin ecommerce în Pacific din China.

Veniturile totale din transportul aerian de mărfuri pe relația China-SUA vor scădea cu peste 30% din cauza volumelor mai mici transportate din cauza noilor politici comerciale din SUA și a profiturilor mai mici, a prezis Lossing, un fost director de logistică la gigantul comerțului electronic Amazon.

U.S. Customs and Border Protection spune că cerințele laxe de date pentru transporturile de minimis fac dificilă verificarea pentru intrarea mărfurilor ilicite și nesigure. Trump a anulat regula de minimis pe motiv că permite introducerea ilegală de fentanil și bunuri ieftine care subminează activitatea comercianților cu amănuntul și producătorilor din SUA.

Temu și Shein, printre țintele noilor reglementări

Temu și Shein, două platforme online deosebit de populare, a anunțat săptămâna trecută că prețurile vor crește începând cu 25 aprilie, ca urmare a noilor tarife și schimbarea reglementărilor comerciale.  South China Morning Post a scris că Temu a redus deja drastic cheltuielile cu publicitatea online în SUA. În ciuda acestui fapt, ambele site-uri au înregistrat o creștere recentă a comenzilor, deoarece cumpărătorii încearcă să obțină mărfurile înainte de intrarea în vigoare a noilor tarife prohibitive.

Pe lângă tarifele mai mari, piețele digitale ar putea pierde din atractivitate, deoarece noul regulament de vămuire creează neplăceri pentru clienți la procesarea comenzilor, a prezis Lossing vineri pe LinkedIn.


„Cât de confortabil se vor simți clienții platformelor online din SUA să ofere mai multe informații personale sensibile pentru a face cumpărături pe un site web chinezesc, pentru a obține o declarație vamală pentru o expediere B2C (business-to-consumer)”, a scris el. Dacă problemele comerțului electronic și preocupările legate de confidențialitate îi descurajează pe consumatori de a finaliza achizițiile, scăderea volumelor de colete transfrontaliere și a veniturilor din transportul aerian ar putea fi chiar mai mare decât se prevede în prezent.

Europa ar putea restricționa accesul mărfurilor „made in China”

În cazul în care Comisia Europeană va elimina la rândul ei scutirea de minimis pentru pachetele cu valoare mai mică de 170 de dolari și va impune o taxă de procesare în vamă pentru pachetele individuale B2C, prejudiciul adus firmelor de e-commmerce transfrontalier, inclusiv companiilor aeriene de transport marfuri, ar putea fi grav, a declarat Losing pentru FreightWaves. „Acesta este un efect de runda a doua care, de fapt, ar face ca pierderile din transporturile aeriene de mărfuri să fie mai mari decât estimarea noastră”, a spus el.

Consiliul Național pentru Comerț Exterior (National Foreign Trade Council) a calculat că, fără scutirea de minimis, pachetul mediu cu valoarea de 50 de dolari ar necesita plata a aproximativ 31 de dolari pentru întocmirea documentelor, o taxă de intermediere de 20 de dolari, plus alte tarife și taxe, ceea ce ar duce prețul final cu mult peste dublul valorii inițiale.

Lossing a spus că există zeci de mii de companii mici în China care vând pe Amazon și alte platforme care nu vor putea plăti tariful vamal de 145% și nu au resursele pentru a utiliza un model tradițional de export containerizat. Și mulți clienți vor trece pachetele prin țări precum Vietnam, unde tarifele sunt mai mici, pentru comenzile lor online.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: