fbpx

12 februarie, 2025

Profesorul american Marc Fogel, eliberat de Rusia după trei ani și jumătate de închisoare, a fost primit marți, după zborul de întoarcere de la Moscova, de președintele american Donald Trump la Casa Albă.

Fogel a fost eliberat în custodia emisarului lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, care a făcut o escală neanunțată la Moscova marți pentru a-l lua.

„Mă simt ca cel mai norocos om de pe pământ în acest moment. Sunt un profesor de școală din clasa de mijloc care se află acum într-o lume de vis”, a spus Fogel, cu un drapel american pe umeri, potrivit Reuters.

Mulțumiri adresate lui Vladimir Putin


Eliberarea lui Fogel, în vârstă de 63 de ani, deținut în Rusia din august 2021 și condamnat la o pedeapsă de 14 ani, a venit în contextul în care Trump încearcă să îmbunătățească relațiile cu Moscova, ca parte a unui efort de a asigura încetarea războiului din Ucraina.

Trump a declarat că eliberarea lui Fogel „ar putea fi o parte mare și importantă” a încheierii războiului din Ucraina. Atât el, cât și Fogel i-au mulțumit președintelui rus Vladimir Putin pentru eliberarea sa.

„Am vrut doar să-l aducem înapoi acasă”, a spus Trump, care a mai declarat că o altă persoană va fi eliberată miercuri, fără a preciza de cine este vorba. El a calificat termenii eliberării lui Fogel drept „foarte corecți”.

Întrebat la ce au renunțat Statele Unite în schimbul lui Fogel, Trump a spus că la „nu prea multe” și a afirmat că eliberarea este o dovadă de bună credință din partea rușilor.

Trump: „Am fost tratați foarte frumos de către Rusia”

„Am fost tratați foarte frumos de către Rusia. De fapt, sper că acesta este începutul unei relații în care putem pune capăt acestui război (din Ucraina) și milioane de oameni pot înceta să mai fie uciși”, a declarat Trump.


Fogel a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru contrabandă cu droguri după ce a fost reținut pe aeroportul Sheremetyevo din Moscova în august 2021 cu 17 grame de marijuana în bagaje.

Marijuana fusese prescrisă medical în Pennsylvania, unde este legală, a declarat Martin De Luca, un membru al echipei juridice a lui Fogel.

Precedentul schimb de prizonieri între Rusia și Occident s-a produs anul trecut, în august.

(Citește și: ”Schimb istoric de deținuți între Rusia și Occident / Cine sunt cei eliberați”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: