24 aprilie, 2025

Investiția Bursei de Valori București (BVB) în societatea CCP.RO Bucharest SA (CCP.RO), contrapartea centrală care ar fi trebuit să fie de mult timp operațională pentru relansarea produselor financiare derivate pe piața de capital românească, va suferi o nouă depreciere de până la 3,8 milioane de lei în situațiile financiare individuale aferente primului trimestru din 2025.

Anunțul a fost făcut de BVB, operatorul bursei locale, la finalul ședinței de tranzacționare de miercuri printr-o notificare adresată investitorilor.

Conducerea executivă a BVB explică în informare că noul termen estimat pentru lansarea derivatelor este aprilie 2026, în condițiile în care noul termen pentru depunerea dosarului de autorizare a Contrapărții Centrale la instituțiile prudențiale (ASF, BNR, ESMA) este de 31 mai 2025. Anterior, în final de 2024, reprezentanții Bursei dădeau ca termen luna februarie pentru inițierea procesului de autorizare.

Deprecierea anterioară a investiției BVB în CCP.RO a fost de peste 13 milioane de lei


„Bursa de Valori București S.A. („BVB”) aduce la cunoștința investitorilor că CCP.RO Bucharest SA a comunicat data de 31 mai 2025 ca nou termen estimat pentru  depunerea dosarului de autorizare. De asemenea, CCP.RO a comunicat BVB «…considerând termenul de 31 mai anul curent pentru reinițierea cererii CCP.RO de autorizare, termenul ce poate fi previzionat la data prezentei pentru lansarea serviciilor de compensare este aprilie 2026, considerând în acest sens momentul la care, ulterior autorizării și înregistrării primilor membri compensatori, sunt înregistrate primele tranzacții din cadrul piețelor deservite»”, se arată în raportul transmis de BVB, semnat de directorul general Adrian Tănase (foto), care urmează să fie înlocuit în final de iunie cu Remus Vulpescu.

Aceasta nu este prima depreciere a investiției în CCP.RO: BVB a anunțat în raportul anual pe 2024 o depreciere de 13,1 milioane de lei a investiției de 64,9 milioane de lei în CCP.RO Bucharest, iar Bursa Română de Mărfuri (BRM) – acționar în BVB cu deținere de peste 5% – a avertizat recent că „pierderile BVB cauzate de cheltuielile survenite în urma noilor aporturi la capitalul social al CCP.RO, deprecierea vechilor aporturi, scăderea valorii acțiunilor în sine, sunt aspecte de natură să provoace cel puțin nesiguranţă pentru orice acționar al BVB”.

În urma deprecierii investiției, profitul net al BVB a fost de numai 1,2 milioane de lei în 2024, situație ce, potrivit BRM, face ca „resursele financiare ale operatorului bursei locale să pară diminuate, punând în pericol – la o verificare exigentă – chiar și capitalul minim necesar pentru funcționarea autorizată a societății”.

BVB a ratat termenul din decembrie pentru autorizarea Contrapărții Centrale

Procesul de autorizare al Contrapărții Centrale a trebuit reluat în condițiile în care, începând cu data de 24 decembrie 2024, a intrat în vigoare regulamentul EMIR 3, ce reglementează autorizarea şi funcționarea CCP-urilor în Uniunea Europeană. Dosarul de autorizare va fi evaluat de un Colegiu EMIR format din Autoritatea de Supraveghere Financiară, Banca Națională a României și ESMA, autoritatea de supraveghere financiară europeană.

La începutul lunii septembrie, acționarii CCP.RO au aprobat noul plan de afaceri al Contrapărții Centrale și majorarea capitalului societății cu cinci milioane de euro, pentru a finanța cheltuielile necesare ocazionate de noile coordonate ale proiectului, ce implicau utilizarea unei soluții software care ar fi trebuit să funcționeze sub licență Euronext, dar furnizată de o altă entitate, ce urma să asigure și partea de mentenanță și dezvoltări ulterioare ale platformei. Asta după ce, în primăvara lui 2024, Euronext Clearing își anunțase intenția de a ieși din contractul cu CCP.RO, recomandând un alt furnizor de servicii pentru continuarea proiectului Contrapărții Centrale, dar în alte condiții și la costuri mai mari.

CCP.RO trebuia să fie operațională din 2020


Conform planului de afaceri aprobat de acționarii CCP.RO în septembrie 2024, societatea ar trebui să fie operațională în a doua parte a acestui an, primele instrumente lansate trebuind să fie contractele futures cu activ suport acțiuni, indici pe acțiuni, energie electrică cu decontare în numerar, precum și contracte forward pentru piaţa energiei electrice. Împrumuturile de acțiuni ar fi urmat să fie disponibile în iunie 2027.

Odată cu prelungirea termenului de operaționalizare în aprilie 2026, lansarea derivatelor pe BVB suferă o nouă amânare, în contextul în care proiectul Contrapărții Centrale a fost aprobat de acționarii Bursei de Valori București în ianuarie 2019, iar conform planului de afaceri iniţial, CCP-ul trebuia să fie gata în anul 2020.

Bursa de Valori București deţine 53% din CCP.RO Bucharest, entitate în acționariatul căreia mai sunt OPCOM, PPC Energy (fosta Enel), Electrica, Banca Transilvania, foste SIF-uri și case de brokeraj. Contrapartea Centrală este entitatea menită să faciliteze lansarea derivatelor în țara noastră și a unor operațiuni specifice pieței de capital, precum vânzarea în lipsă, ce acum nu pot fi efectuate.

Bursa Română de Mărfuri a solicitat un plan de austeritate pe 3 ani la BVB și clarificarea situației Contrapărții Centrale

Bursa Română de Mărfuri, acționar semnificativ al BVB, a criticat de o manieră dură conducerea Bursei de Valori București, solicitând acționarilor BVB aprobarea la AGA din 29 aprilie a unui program de austeritate pentru următorii 3 ani și răspunsuri suplimentare cu privire la situația actuală a proiectului Contrapărții Centrale, blocat cronic.

BRM a acuzat de altfel conducerea BVB de lipsă de eficiență și transparență, solicitând:

  • revizuirea răspunsului Consiliului de Administrație al BVB la unele întrebări adresate de BRM, în sensul completării acestora cu răspunsuri care să asigure acționarilor o imagine clară și completă privind situația actuală a societății CCP.RO;

  • aprobarea unui program de austeritate pe următorii trei ani pentru refacerea rezervelor financiare ale societății, cuprinzând inclusiv măsuri în respectiva perioadă de timp privind reducerea indemnizațiilor de conducere într-un procent de până la 50% și adaptarea politicii de remunerație în acest sens, reducerea cheltuielilor de promovare, precum și eliminarea oricăror bonificații pentru personalul de conducere al societății.

„În condițiile în care societatea se află în mod evident pe o pantă descendentă și într-o fază de evoluție relativ critică din punct de vedere financiar, inclusiv și mai ales prin participările masive la capitalul contrapărții centrale, pentru stabilizarea acestei situații, acționarul BRM propune Adunării Generale să decidă reducerea cheltuielilor prin adoptarea unor măsuri optime care să conducă la rentabilizarea activității”, arată BRM în motivarea solicitării sale.

BRM reclamă lipsa explicațiilor convingătoare privind „responsabilitatea pentru starea de avarie a proiectului Contrapărții Centrale”

Potrivit BRM, în răspunsurile primite la o solicitare anterioară făcută în februarie, răspunsuri ce vor fi discutate la adunarea generală a acționarilor din 29 aprilie, nu s-au primit explicații convingătoare privind:

  • motivele care au condus la întârzierile grave privind operaționalizarea efectivă și intrarea în producție a contrapărții centrale;

  • justificarea consumării resurselor financiare ale societății, care au condus la noi aporturi masive de capital din partea BVB în cursul anului 2024, fără certitudinea că acestea vor fi și ultimele;

  • obiectivitatea și eficiența criteriilor de selecție ale furnizorului soluției tehnice și justificarea prevederilor contractuale convenite cu acesta, inclusiv sub aspect pecuniar și al experienței și expertizei acestuia în materie;

  • stabilirea responsabilității pentru starea de avarie a proiectului, prin depășirea termenelor de autorizare și intrare în funcțiune și epuizarea resurselor financiare mobilizate.

„În esență, se înțelege din Nota Consiliului de Administrație al BVB că opinia acestuia este că tot ce părea nespus, neexplicat sau neclar este de fapt inclus în raportările anterioare, limpezi și complete, iar orice alte informații date în completare ar putea fi critice și de natură a periclita siguranța și finalizarea proiectului. Este răspunsul-scut tipic pentru a justifica lipsa de transparență, deși solicitările subscrisei privind informațiile esențiale pentru investitori referitoare la situația contrapărții centrale făceau trimitere la aspecte contractuale și de afaceri, ce este firesc să fie cunoscute de acționari, și nu la aspecte tehnice sau comerciale confidențiale”, mai arată BRM.

Bursa Română de Mărfuri atrage de altfel atenția că, în prezent, acționarii BVB nu au cunoștință nici măcar de situația financiară curentă a societății CCP.RO, neavând acces la situațiile financiare ale anului 2024, iar documentele menționate în așa-zisul răspuns al Consiliului BVB nu sunt decât referiri la ședințe AGOA/AGEA începând cu anul 2019, care reprezintă, în fapt, simple angajamente, din nefericire nerespectate până în prezent.

„Pe cale de consecință, avem rugămintea legitimă de a fi transparentizate informațiile solicitate (și nu cele care sunt considerate de interes comercial), aspect de interes pentru orice acționar al BVB și, în principiu, pentru investitori, pentru a se oferi tuturor posibilitatea de a înțelege în ce fază se află proiectul, precum și situația financiară a societății”, se arată în solicitarea BRM.

Întârzierea majoră sau eșecul proiectului Contrapărții Centrale constituie o sursă majoră de risipire a capitalurilor BVB, susține Bursa Română de Mărfuri

În ceea ce privește planul de austeritate pentru următorii trei ani, BRM susține că analiza atentă a execuției bugetare, a rezultatelor și a situației financiare actuale a Bursei de Valori București, raportate ca o normalitate prezentei AGOA, poate conduce, în opinia sa, la îngrijorări majore pentru acționari.

„Activele financiare ale societății ce pot fi valorificate imediat (numerar, depozite la bănci și titluri de stat) reprezintă un total de numai 29,17 milioane lei, valoare pe care o considerăm complet insuficientă pentru o societate de talia BVB, care administrează o piață de capital de circa 250 miliarde lei. De asemenea, în aceste sume se regăsește și rezerva legală de 12,2 milioane lei, care este intangibilă, reducându-se astfel disponibilitatea bănească a societății la circa 13 milioane lei. Această situație poate fi considerată insuficientă de către ASF în cadrul cerințelor necesare solicitării de adecvare a capitalurilor și respectarea regulilor și normativelor impuse unor operatori de piață de capital”, se mai arată în solicitarea BRM.

Conform BRM, circa 40% din activele BVB, anume 52 milioane lei, reprezintă investiția în CCP.RO, investiție care în perioada cel puțin imediat următoare (următorii doi ani de zile) nu va fi profitabilă, necesitând probabil o nouă participare la o majorare de capital. Potrivit BRM, situația BVB este îngrijorătoare pentru un investitor de bună credință.

(Citește și: ”Remus Vulpescu – noul director general al BVB, de la 1 iulie”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: