Add Your Heading Text Here

14 iunie, 2017

Deficitul de cont curent a urcat cu 56,3% până la 1,416 miliarde euro, în primele patru luni din acest an față de perioada similară din 2016, potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR). Creșterea deficitului de cont curent era previzibilă, după ce, vineri, Institutul Național de Statistică anunțare o creștere a deficitulul comercial cu 20% pe aceeași perioadă.

Balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 18,5% (+488 milioane euro), iar balanţa veniturilor secundare s-a încheiat cu excedente de aproape trei ori mai mici (-428 milioane euro). Şi balanţa serviciilor şia redus excedentul, cu 1,5% ( -38 milioane euro).

Balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai redus cu 30% (444 milioane euro).


Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1 305 milioane euro (comparativ cu 1 054 milioane euro în perioada ianuarie – aprilie 2016), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 1 507 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 202 milioane euro.

Datoria externă totală a crescut cu 1,709 miliarde euro în perioada ianuarie – aprilie 2017. Datoria externă pe termen lung a însumat 70,202 miliarde euro la 30 aprilie 2017 (74,6% din totalul datoriei externe), în creştere cu 1,8% faţă de 31 decembrie 2016.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat a fost de 23,884 miliarde euro (25,4% din totalul datoriei externe), la 30 aprilie 2017, în creştere cu 2,1% faţă de 31 decembrie 2016.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 22,3% în perioada ianuarie – aprilie 2017, comparativ cu 27,4% în anul 2016. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 aprilie 2017 a fost de 6,3 luni, nivel comparabil cu cel de la 31 decembrie 2016.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 aprilie 2017 a fost de 92,6%, comparativ cu 90,1% la 31 decembrie 2016.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: