19 iunie, 2026

Liderii Uniunii Europene au condamnat ferm incidentul din 29 mai 2026, când o dronă rusească încărcată cu explozibili s-a prăbușit într-un bloc de locuințe din România, și au cerut adoptarea rapidă a celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse.

Aceștia au transmis un mesaj de solidaritate față de țara noastră și au subliniat că „incidentul recent în care o dronă rusească încărcată cu explozibili s-a prăbușit într-o clădire rezidențială din România, precum și incidente similare din alte state membre, reprezintă o consecință directă a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și amenință securitatea cetățenilor Uniunii Europene și stabilitatea regională”.

Consiliul European a condamnat totodată „încălcările repetate ale spațiului aerian și ale apelor teritoriale ale statelor membre” și a subliniat că „Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru consecințele comportamentului său escaladator și ale continuării acțiunilor sale militare”. Alte incidente cu drone au avut loc în Estonia și Letonia, în ultimele săptămâni, la care se adaugă gravul incident cu o dronă maritimă ucraineană explodată în Portul Constanța.

UE va întări granițele de Est prin proiectul „Eastern Flank Watch”

În contextul repetatelor incidente de securitate de la granițele Uniunii, liderii europeni au evidențiat necesitatea consolidării protecției frontierelor externe ale UE: „În urma încălcărilor repetate ale spațiului aerian al statelor membre, Consiliul European subliniază importanța asigurării apărării tuturor frontierelor terestre, aeriene și maritime ale Uniunii Europene”, se arată în concluzii.

De asemenea, liderii europeni și-au exprimat sprijinul pentru statele afectate de astfel de incidente. „Uniunea Europeană își exprimă deplina solidaritate cu România și cu toate statele membre afectate de incidente similare”, se mai arată în text.

În concluzie, Consiliul European solicită „accelerarea eforturilor pentru consolidarea protecției împotriva unor astfel de amenințări”, inclusiv prin continuarea lucrărilor la proiectul „Eastern Flank Watch” și la alte inițiative destinate întăririi securității frontierelor Uniunii Europene.

Portugalia și Slovacia se alătură statelor NATO care vor furniza României echipamente pentru apărarea anti-dronă

Amintim că președintele Nicușor Dan a anunțat joi, de la Consiliul European de la Bruxelles, că două noi state NATO s-au oferit să ofere sprijin României pentru identificarea și doborârea dronelor care ar putea încălca spațiul aerian al țării noastre.

”În urma muncii colegilor noștri de aici, în concluziile Consiliului o să fie subiectul dronelor și dronelor aeriene pe care le-am avut pe teritoriu și, consecință, întărire a Eastern Flank Watch. În plus, vreau să vă anunț că, în cursul întâlnirii de dimineață de la NATO, mai avem două state care s-au oferit să ofere echipamente pentru apărarea României de drone. Am avut deci la început Statele Unite și Franța – după februarie, la NATO, au mai fost Italia și Spania și, acum, după întâlnirea de dimineață, s-au adăugat Portugalia și Slovacia”, a declarat Nicușor Dan.

Consiliul European își reafirmă sprijinul pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei

În concluziile adoptate după reuniunea din prima zi a Consiliului European din 18-19 iunie, șefii de state și de guverne ai UE și-au reafirmat sprijinul „ferm și neclintit” pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și au salutat deschiderea Clusterului 1 „Valori fundamentale” în negocierile de aderare ale Ucrainei la Uniunea Europeană, la 15 iunie 2026.

Consiliul European a condamnat „escaladarea gravă” a atacurilor rusești, inclusiv loviturile masive cu rachete și drone asupra civililor și infrastructurii energetice a Ucrainei, precum și atacurile asupra sitului UNESCO Lavra Peșterilor din Kiev.

Documentul prevede și intensificarea sprijinului militar pentru Ucraina, inclusiv prin livrarea accelerată de sisteme de apărare antiaeriană, muniții, drone și rachete. Liderii europeni au solicitat, de asemenea, adoptarea rapidă a celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, după aprobarea recentă a celui de-al 20-lea pachet.

Europa își va creștere semnificativ gradul de pregătire militară până în anul 2030

În ceea ce privește apărarea europeană, liderii UE au stabilit ca obiectiv creșterea semnificativă a gradului de pregătire militară a Europei până în anul 2030, pe fondul amenințărilor de securitate generate de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Consiliul European a reiterat că nu poate exista o normalizare a participării Rusiei la competițiile sportive și evenimentele culturale internaționale atât timp cât nu va exista „o pace justă și durabilă” în Ucraina.

(Citește și: Nicușor Dan la Consiliul European: ”Două noi state NATO se alătură sprijinului pentru identificarea și doborârea dronelor” – Bugetul UE, subiectul dezbaterilor de la Bruxelles)

(Citește și: Politico: Consiliu European va adopta o declarație care să condamne prăbușirea dronei rusești pe un bloc de locuințe la Galați)

(Citește și: Consiliul European, joi și vineri – Agenda: competitivitatea, bugetul 2028-2034, apărarea, repornirea negocierilor de pace cu Rusia. Ce vrea România)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: