De la antreprenoriat de subzistență la antreprenoriat transformativ: barierele structurale ale scalării IMM-urilor din România

8 aprilie, 2026

Prezentul studiu analizează limitările structurale care afectează capacitatea de creștere a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) din România, argumentând că ecosistemul antreprenorial local este caracterizat mai degrabă de un model de supraviețuire decât de unul orientat spre extindere și scalare. Pornind de una dintre concluziile studiului „Radiografia antreprenoriatului românesc”, care arată că firma românească medie ajunge după zece ani la o cifră de afaceri de aproximativ 2,6 milioane RON, creștere explicată în mare măsură de inflație și nu de expansiunea reală a activității, lucrarea investighează factorii care limitează dezvoltarea firmelor.

Analiza identifică mai multe constrângeri structurale ce afectează dinamica IMM-urilor: subcapitalizarea cronică și accesul limitat la finanțare, distorsiunile generate de pragurile fiscale, structura sectorială caracterizată prin activități cu valoare adăugată redusă, nivelul scăzut al productivității, deficitul de capital uman calificat și gradul insuficient de digitalizare. Aceste elemente contribuie la menținerea unui număr ridicat de firme de dimensiuni foarte mici și limitează capacitatea acestora de a se transforma în companii competitive la nivel regional sau internațional.

Cadrul teoretic al lucrării se bazează pe distincția dintre antreprenoriatul de subzistență și antreprenoriatul transformativ, orientat spre creștere și inovare, precum și pe conceptul de liability of smallness, care evidențiază vulnerabilitățile structurale ale firmelor mici. Cercetarea are o abordare calitativă, concentrată pe analiza de conținut a referențialului documentar relevant, integrând însă date statistice cantitative provenite din surse naționale și europene, precum și concluzii din literatura de specialitate.

Rezultatele analizei evidențiază faptul că stagnarea IMM-urilor reflectă o combinație de constrângeri instituționale, economice și structurale. În final, lucrarea formulează o serie de recomandări de politică publică menite să sprijine dezvoltarea ecosistemului antreprenorial, să stimuleze scalarea firmelor și să contribuie la creșterea productivității și competitivității economiei românești.

Introducere

Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) reprezintă motorul majorității economiilor, având o contribuție importantă în creșterea locurilor de muncă, dezvoltare economică și stabilitate socială. Recomandarea Comisiei Europene din 6 mai 2003 (2003/361/EC) stabilește „Categoria microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii (IMM) este formată din întreprinderi care au sub 250 de angajați și a căror cifră anuală de afaceri nu depășește 50 milioane EUR și/sau al căror total al bilanțului anual nu depășește 43 de milioane EUR.”^[1] Conform datelor oferite de Banca Mondială, IMM-urile reprezintă aproximativ 90% din totalul întreprinderilor, acestea generând peste jumătate din locurile de muncă la nivel mondial (World Bank Group 2025).

În arhitectura economică europeană, IMM-urile au un rol foarte important pentru accelerarea inovației, creșterea competitivității pe piețele internaționale, dar și pentru susținerea dublei tranziții – cea verde și cea digitală. Cu toate acestea, IMM-urile se confruntă cu mai multe provocări. Sondajul Flash Eurobarometer 2025, „Start-up, Scale-up și Antreprenoriat”^[2], publicat de Comisia Europeană a relevat că cea mai mare problemă rămâne complexitatea reglementărilor, menționată de aproape două treimi dintre respondenți. Alte dificultăți importante sunt întârzierile la plată și accesul limitat la finanțare. Pentru firmele orientate spre creștere, se adaugă deficitul de competențe, prețurile ridicate la energie, presiunea concurențială și povara administrativă. Totodată, extinderea transfrontalieră este încă dificilă din cauza diferențelor dintre mediile de afaceri naționale, regulilor neclare și problemelor fiscale (în special TVA și autorizații). De asemenea, obstacole precum detașarea lucrătorilor, recunoașterea calificărilor și reglementările privind transportul deșeurilor continuă să afecteze piața unică (Eurobarometru 2025).

În contextul în care economia europeană este marcată de ambiție antreprenorială, dar și de constrângeri structurale persistente, apare întrebarea cu privire la măsura în care aceste provocări se regăsesc și la nivelul României. Ca stat membru al Uniunii Europene, România împărtășește atât oportunitățile oferite de piața unică și de politicile europene de sprijin, cât și dificultățile semnalate la nivel comunitar. În plus, se evidențiază o serie de particularități structurale care amplifică unele dintre aceste probleme, în special în ceea ce privește stabilitatea legislativă, accesul la finanțare și deficitul de forță de muncă calificată.

Studiul realizat de Iancu Guda, „Radiografia antreprenoriatului românesc”, evidențiază o problemă structurală a mediului de afaceri local: IMM-urile nu reușesc să scaleze, iar multe startup-uri nu supraviețuiesc primilor ani de activitate. În consecință, chiar și firmele care rezistă pe termen lung rămân blocate la dimensiuni reduse, astfel încât, după 10 ani, cifra de afaceri medie ajunge la doar 2,6 milioane RON, creșterea fiind aproape integral explicată de inflație, nu de o dezvoltare reală a afacerii (Guda 2025).

Pornind de la această premisă lucrarea își propune să identifice principalele cauze ale stagnării, precum și implicațiile asupra economiei românești. Lucrarea pornește de la ipoteza că stagnarea IMM-urilor românești reflectă vulnerabilități structurale persistente, care împiedică tranziția de la modelul de supraviețuire la cel de scalare și competitivitate regională sau internațională.

Vor fi analizați factorii care limitează capacitatea IMM-urilor din România de a crește sustenabil, cu accent pe accesul la finanțare, praguri fiscale, productivitate și capitalul uman. De asemenea, vor fi analizate barierele administrative și fiscale care afectează dezvoltarea firmelor. În acest sens, analiza va integra date statistice naționale și europene, precum și concluzii din literatura de specialitate, pentru a oferi o perspectivă comparativă și contextualizată.

Prin această abordare, materialul își propune să contribuie la conturarea unor direcții de politică publică orientate spre consolidarea ecosistemului antreprenorial, creșterea rezilienței IMM-urilor și stimularea unei dezvoltări economice bazate pe productivitate și valoare adăugată ridicată.

Cadrul teoretic

Antreprenorii sunt un pilon central al economiei moderne. Aceștia creează valoare, generează locuri de muncă, stimulează inovația și contribuie la stabilitatea și dezvoltarea economică pe termen lung. Literatura de specialitate face, însă, o distincție clară între antreprenoriatul de subzistență şi cel transformativ (Schoar 2010; Akcigit et. al. 2025). Antreprenorii de subzistență, așa cum indică și denumirea, inițiază o afacere în principal ca mijloc de asigurare a traiului. Activitatea lor antreprenorială este orientată în primul rând către generarea unor venituri stabile pentru susținerea personală sau a familiei, mai degrabă decât spre extindere sau creștere accelerată. Pe de altă parte, antreprenorii transformativi reprezintă o pondere mult mai redusă în cadrul acestui ecosistem antreprenorial, aceștia fiind orientați spre inovare, creștere rapidă și dezvoltarea unor afaceri cu impact economic semnificativ (Schoar 2010).

În țările aflate în curs de dezvoltare, antreprenoriatul de subzistență este predominant, doar o fracțiune foarte mică dintre aceste afaceri reușind să facă tranziția către antreprenoriatul transformativ. Antreprenorii transformativi sunt, prin urmare, mult mai rari în astfel de economii și, implicit, mai dificil de identificat de către investitori. În aceste condiții, dezvoltarea și extinderea afacerilor lor depind în mare măsură de existența unui mediu favorabil (Schoar, 2010). Atunci când aceste condiții sunt îndeplinite, afacerile respective pot deveni motoare importante de creștere economică și de creare de locuri de muncă, având totodată un rol social semnificativ pentru comunități. În schimb, antreprenoriatul de subzistență generează, de regulă, locuri de muncă doar pentru antreprenor și, cel mult, pentru membrii familiei sale.

Literatura de specialitate și-a aplecat atenția și asupra obstacolelor cu care antreprenoriatul transformațional se confruntă. Schoar (2013) susține că, pe lângă abilitățile manageriale și buna guvernanță, reglementările din piețele muncii și ale produselor, precum și accesul la capital, reprezintă bariere importante pentru o direcție antreprenorială orientată spre creștere și dezvoltare. Totodată, accesul limitat la finanțare reprezintă un factor critic ce determină înfrânarea dezvoltării firmelor cu potențial ridicat.

Lucrarea „Even dwarfs started small: Liabilities of age and size and their strategic implications” a lui Howard Aldrich și Ellen Auster (1986) explorează dificultățile cu care se confruntă firmele aflate la început de drum. Acestea înregistrează rate ridicate de eșec, ca urmare a resurselor limitate, a dificultăților de a-și construi legitimitatea pe piață și a vulnerabilității crescute la turbulențele mediului economic. Deși publicat în urmă cu 40 ani, articolul reprezintă și astăzi o perspectivă relevantă pentru înțelegerea sectorului antreprenorial, precum și o sursă de referință pentru literatura de specialitate subsecventă.

Această lentilă teoretică ne ajută să înțelegem mai bine mediul antreprenorial din România. Numeroase IMM-uri se confruntă cu constrângeri legate de accesul la finanțare, capital uman și capacitate managerială, ceea ce amplifică dezavantajele asociate dimensiunii reduse („liability of smallness”). În același timp, unele caracteristici ale cadrului instituțional și ale politicilor publice, precum reglementările complexe, pragurile fiscale sau accesul limitat la instrumente de finanțare, pot accentua aceste constrângeri și pot reduce capacitatea firmelor de a se extinde. Astfel, o parte semnificativă a mediului antreprenorial rămâne concentrată în zona antreprenoriatului de subzistență, orientat mai degrabă spre menținerea activității decât spre creștere și scalare.

Structura firmelor active din România reflectă această realitate: aproximativ 75% dintre cele circa 700.000 de companii din România au cel mult doi angajați (25% fără angajați, 38% cu un angajat și 12% cu doi) (Guda 2025). Prin urmare, doar o proporție relativ redusă de companii poate fi asociată cu antreprenoriatul orientat spre creștere, cu impact semnificativ asupra valorii adăugate și a formării PIB. În aceste condiții, rolul statului devine esențial în crearea unui mediu economic și instituțional care să faciliteze tranziția de la antreprenoriatul de subzistență la antreprenoriatul transformativ.

Cauze structurale ale stagnării IMM-urilor românești

Subcapitalizarea cronică

O caracteristică structurală a mediului antreprenorial românesc este nivelul redus de capitalizare al firmelor, în special al IMM-urilor. În multe cazuri, acestea se bazează predominant pe capital propriu sau pe finanțare informală din partea fondatorilor și a cercului apropiat, în timp ce accesul la finanțare externă rămâne limitat. Nivelul relativ scăzut al intermedierii financiare din economia românească, reflectat în ponderea redusă a creditării sectorului privat în PIB comparativ cu alte state din Uniunea Europeană, restrânge posibilitatea firmelor de a accesa resurse pentru investiții. Această situație afectează capacitatea companiilor de a investi în tehnologie, digitalizare sau extindere pe piețe noi, menținând astfel multe afaceri într-o zonă de dimensiuni reduse și creștere lentă.

Nivelul intermedierii financiare în România este scăzut, ceea ce restrânge capacitatea firmelor de a accesa resurse pentru investiții în tehnologie, digitalizare sau extindere, menținând multe afaceri la dimensiuni reduse și cu o dinamică de creștere limitată. Subfinanțarea bancară și nivelul scăzut al intermedierii financiare limitează potențialul de creștere pe termen lung al companiilor din România, în contextul bancabilității scăzute a firmelor. În perioada 2010-2024, capitalurile proprii ale companiilor active au crescut de la 362 mld. RON la 1.037 mld. RON, în timp ce datoriile totale au crescut de la 700 mld. RON la 1.550 mld. RON, ceea ce a determinat creșterea raportului capitaluri proprii/datorii de la 52% la 67%. În același interval, datoriile bancare au crescut doar de la 105 mld. RON la 209 mld. RON, deși PIB-ul și cifra de afaceri s-au triplat, evidențiind faptul că finanțarea bancară a companiilor nu a ținut pasul cu dinamica economiei (Guda 2025).

Praguri fiscale și stimulente distorsionate

Structura sistemului fiscal aplicabil IMM-urilor poate genera, în anumite situații, stimulente care descurajează creșterea firmelor. Regimul fiscal al microîntreprinderilor introduce praguri de venit peste care firmele sunt obligate să treacă la un regim de impozitare diferit, adesea perceput ca fiind mai împovărător. În consecință, unele companii pot avea motivația de a limita artificial creșterea veniturilor sau de a fragmenta activitatea în mai multe entități juridice pentru a rămâne sub aceste praguri. Acest fenomen poate conduce la o structură economică caracterizată printr-un număr mare de firme mici, cu capacitate redusă de scalare și productivitate limitată.

Structura sectorială

Structura sectorială a economiei românești reprezintă un alt factor care influențează dinamica IMM-urilor. O pondere semnificativă a firmelor activează în sectoare de servicii cu valoare adăugată relativ redusă, precum anumite servicii locale, unde posibilitățile de creștere rapidă și de creștere a productivității sunt limitate. În comparație, economii precum Polonia sau Cehia au dezvoltat o bază industrială mai solidă și o integrare mai profundă în lanțurile de producție europene, ceea ce a permis firmelor locale să evolueze mai ușor către modele de afaceri orientate spre export și producție cu valoare adăugată mai mare.

În perioada 2020-2024, veniturile companiilor au crescut cu 972 miliarde lei, însă jumătate din această creștere este concentrată în doar 22 de sectoare, cele mai dinamice fiind comerțul alimentar, construcțiile, transportul rutier, comerțul auto, IT și industria jocurilor de noroc, aceasta din urmă înregistrând chiar triplarea veniturilor (Guda 2025). Agricultura și-a redus contribuția de la 6% în 2010 la aproximativ 3% în 2024, iar industria extractivă și sectorul energetic au scăzut de la 30% la aproximativ 17% în aceeași perioadă. În schimb, sectoarele orientate spre consum au crescut semnificativ. Comerțul cu amănuntul, distribuția și HoReCa și-au majorat contribuția la PIB de la 12% în 2010 la aproximativ 21% în 2024, devenind unul dintre principalele motoare ale economiei. Este de remarcat și expansiunea domeniului IT contribuția sa la PIB dublându-se de la 3,2% în 2010 la aproximativ 7% în 2024 (Guda, 2025).

Productivitate și capital uman

Nivelul relativ scăzut al productivității în sectorul IMM-urilor din România este influențat și de constrângeri legate de capitalul uman și de inovare. Migrația unei părți semnificative a forței de muncă către alte state membre ale Uniunii Europene a redus disponibilitatea resurselor umane calificate, în special în anumite sectoare tehnice sau industriale. O altă problemă este aceea a skill-gapului între competențele dezvoltate de sistemul de educație românesc și nevoile pieței. Lipsa flexibilității curriculare și a orientării către carieră, precum și lipsa de consiliere profesională, fac dificilă integrarea tinerilor în piața muncii și, ulterior, contribuie la fenomenul de nepotrivire orizontală pe piața muncii, aproape 40% dintre angajați lucrând în domenii diferite de specializarea lor (OECD 2025). Totodată, prioritățile apărute la nivel european, precum dubla tranziție, necesită un nivel de adaptabilitate mai ridicat, dar și o reconversie mai rapidă. Lipsa unei culturi privind formarea continuă și reconversia profesională, a unor abilități transferabile care să permită adaptarea la diferite contexte de muncă și oferta educațională insuficient conectată la cerințele angajatorilor reprezintă provocări importante cu care piața muncii din România se confruntă, acesta având un impact și asupra capitalului uman pentru IMM-uri.

În același timp, investițiile în cercetare, dezvoltare și inovare rămân limitate, atât la nivelul firmelor, cât și la nivel sistemic. Productivitatea IMM-urilor din România este mult sub media UE și sub nivelul unor țări comparabile. Valoarea adăugată per angajat este aproximativ 16.500 €, față de 40.000 € media UE, iar țări precum Ungaria, Croația și Polonia au valori cu 20–25% mai mari decât România (EIB 2021).

Digitalizare insuficientă

România întâmpină dificultăți în integrarea tehnologiilor digitale în mediul de afaceri. Inteligența artificială și analiza datelor sunt insuficient utilizate, iar accesul limitat la capital pentru start-up-uri și scale-up-uri continuă să frâneze inovarea digitală. IMM-urile din România au făcut progrese în digitalizare: 69,1% au atins un nivel de bază de intensitate digitală, apropiindu-se de media UE (72,91%), dar sub ținta națională de 75%. Totuși, doar 21,69% au un nivel ridicat sau foarte ridicat de digitalizare, sub media UE de 32,66% (Comisia Europeană 2025).

Există programe de sprijin, precum schema de formare pentru tehnologii digitale finanțată cu 36 milioane €, însă participarea este limitată, posibil din cauza procedurilor birocratice și a raportului perceput între efort și beneficii. Deși IMM-urile sunt interesate de digitalizare, accesul la finanțare și birocrația rămân obstacole, iar nivelul de digitalizare avansată trebuie îmbunătățit (Comisia Europeană 2025). Astfel, nivelul scăzut de digitalizare avansată contribuie la dificultatea IMM-urilor din România de a scala și de a se extinde pe piețe mai largi.

Implicații

Fiind un pilon esențial al economiei, situația IMM-urilor și a start-upurilor din România are implicații multiple, care se reflectă atât la nivel microeconomic, cât și la nivel macroeconomic. Atunci când majoritatea firmelor din economie rămân la dimensiuni reduse și nu reușesc să scaleze, productivitatea medie a economiei tinde să stagneze. În aceste condiții, PIB-ul per angajat crește într-un ritm mai lent, iar decalajul față de economiile mai dezvoltate se menține sau chiar se accentuează.

Productivitatea este strâns legată de nivelul salariilor. IMM-urile, având marje de profit mai reduse și o capacitate financiară limitată, sunt adesea nevoite să ofere salarii mai mici decât companiile multinaționale sau firmele de dimensiuni mari. Într-un context în care economia devine dominată de IMM-uri care nu reușesc să se dezvolte și să se extindă, poate apărea o plafonare a salariului mediu. Această situație este adesea însoțită de dificultăți în atragerea și retenția forței de muncă bine pregătite, precum și de migrarea talentului către companii mai mari sau către alte economii care oferă oportunități profesionale și salariale mai atractive.

De asemenea, IMM-urile sunt, în mod tipic, mai vulnerabile la șocuri economice. În perioade de criză, fie că vorbim despre recesiuni, creșteri bruște ale costurilor sau șocuri externe, aceste firme sunt, de regulă, primele afectate. Dacă structura economiei este dominată de astfel de firme, volatilitatea economică tinde să crească: falimentele se pot multiplica rapid în perioade de dificultate, iar procesul de recuperare economică devine mai lent și mai fragil. În schimb, economiile în care există un număr mai mare de firme mari și consolidate sunt, în general, mai reziliente în fața acestor șocuri.

Fragmentarea excesivă a mediului de afaceri are și alte consecințe structurale. Firmele mici și dispersate tind să opereze mai frecvent în sectoare cu valoare adăugată scăzută, ceea ce încetinește procesul de convergență economică. În aceste condiții, PIB-ul pe cap de locuitor crește mai lent, iar diferența față de economiile vest-europene persistă pentru o perioadă mai îndelungată.

Mai mult decât atât, atunci când companiile nu reușesc să depășească pragul specific IMM-urilor și să se transforme în firme de dimensiuni medii sau mari, economia rămâne fragmentată într-un număr mare de entități mici. În lipsa unor jucători suficient de puternici, devine dificilă dominarea piețelor externe, realizarea unor investiții masive în tehnologie sau dezvoltarea unor lanțuri de valoare locale robuste. Absența unor astfel de „campioni” economici face ca economia națională să depindă într-o măsură mai mare de companiile străine pentru investiții majore, transfer tehnologic și inovare.

Concluzii și recomandări

Analiza asupra IMM-urilor din România sugerează că țara nu are o problemă de inițiativă antreprenorială, ci o problemă de creștere sustenabilă a firmelor existente. Analiza mediului antreprenorial din România evidențiază faptul că, deși IMM-urile reprezintă o componentă dominantă a economiei și au un rol esențial în crearea de locuri de muncă și în dinamizarea activității economice, capacitatea acestora de a se dezvolta și de a scala rămâne limitată.

Pornind de la analiza cauzelor structurale care limitează dezvoltarea IMM-urilor din România, pot fi formulate mai multe direcții de intervenție care să sprijine tranziția de la un model antreprenorial orientat spre supraviețuire către unul orientat spre creștere, inovare și competitivitate.

Îmbunătățirea accesului la finanțare pentru IMM-uri

Un prim obiectiv ar trebui să vizeze reducerea subcapitalizării cronice a firmelor. În acest sens, este necesară dezvoltarea unor instrumente de finanțare mai accesibile pentru IMM-uri și start-upuri, precum fonduri de capital de risc, scheme de co-investiții public-private sau programe de garantare a creditelor. De asemenea, consolidarea piețelor alternative de finanțare, inclusiv platforme de crowdfunding sau piețe de capital dedicate IMM-urilor, ar putea contribui la diversificarea surselor de capital disponibile pentru firmele cu potențial de creștere.

În același timp, este importantă accelerarea integrării României în inițiativa europeană privind Uniunea Piețelor de Capital, care urmărește dezvoltarea unor piețe financiare mai profunde și mai integrate la nivelul Uniunii Europene. Aceasta ar facilita mobilizarea capitalului privat către investiții productive și ar oferi companiilor acces la o bază mai largă de investitori. În acest context, o direcție relevantă de politică publică o reprezintă extinderea rolului investitorilor instituționali locali în finanțarea economiei reale, în special prin implicarea fondurilor de pensii private și a băncilor în vehicule investiționale de tip equity, precum fonduri de private equity sau venture capital.

Inițiative recente la nivel național vizează consolidarea acestui ecosistem investițional, inclusiv prin creșterea limitelor de investiții pentru fondurile de pensii din Pilonul II în astfel de instrumente și prin extinderea rolului Băncii de Investiții și Dezvoltare în participarea la fonduri de investiții sau în crearea de vehicule investiționale dedicate. Astfel de măsuri ar putea contribui la mobilizarea capitalului instituțional local și la reducerea decalajului existent față de alte economii din Europa Centrală și de Est în ceea ce privește investițiile de tip private equity și venture capital.

Importanța acestor mecanisme este amplificată de caracteristicile structurale ale mediului de afaceri românesc, dominat de firme foarte mici și slab capitalizate, cu acces limitat la finanțare pe termen lung. În acest context, capitalul de tip private equity poate juca un rol esențial, deoarece, pe lângă finanțare, oferă companiilor expertiză managerială, strategii de creștere și sprijin pentru extindere regională. Implicarea investitorilor instituționali în astfel de instrumente ar putea contribui la creșterea numărului de companii scalabile, la îmbunătățirea capitalizării firmelor și la consolidarea competitivității economiei românești pe termen lung.

Stimularea dezvoltării sectoarelor cu valoare adăugată ridicată

Pentru a depăși limitările generate de structura sectorială actuală, politicile economice ar trebui să încurajeze dezvoltarea sectoarelor cu potențial ridicat de productivitate și inovare, precum industria tehnologică, producția avansată sau serviciile bazate pe cunoaștere. În acest sens, sprijinirea clusterelor industriale, integrarea mai profundă în lanțurile de producție europene și stimularea exporturilor pot crea oportunități suplimentare de creștere pentru firmele locale. În acest sens, fundația Romanian Business Leaders și-a îndreptat atenția spre zona de inovație și cercetare și dezvoltare, pornind de la cartografierea institutelor din România existente în acest ecosistem. În urma acesteia a reieșit că există 178 de entități separate de cercetare, ceea ce indică o fragmentare foarte mare a sistemului. Totodată, în anumite cazuri s-a observat și o deconectare a acestor demersuri de la cerințele economiei. În acest context, fundația se concentrează la momentul actual pe conturarea unor propuneri care să ducă la o schimbare de paradigmă, și anume trecerea de la finanțarea pasivă a proiectelor la demersuri de cercetare care să răspundă nevoilor statului și ale economiei. Se are în vedere, de asemenea, comasarea acestora, în funcție de domeniul de activitate, în cinci centre regionale de cercetare și inovare.

Investiții în capitalul uman și reducerea deficitului de competențe

Dezvoltarea capitalului uman reprezintă o condiție esențială pentru creșterea productivității IMM-urilor. Este necesară o mai bună corelare între sistemul educațional și cerințele pieței muncii, inclusiv prin extinderea programelor de educație duală, consolidarea consilierii profesionale și adaptarea curriculei la evoluțiile tehnologice. În același timp, promovarea programelor de formare continuă și reconversie profesională ar putea contribui la reducerea deficitului de competențe și la creșterea adaptabilității forței de muncă.

Accelerarea digitalizării IMM-urilor

Deși progresele în digitalizare sunt vizibile, nivelul digitalizării avansate rămâne sub media europeană. Simplificarea accesului la programele de sprijin pentru digitalizare, reducerea birocrației asociate acestor programe și stimularea adoptării tehnologiilor emergente (precum inteligența artificială sau analiza datelor) ar putea crește competitivitatea firmelor. Totodată, programele de formare în competențe digitale pentru antreprenori și angajați pot facilita integrarea acestor tehnologii în procesele de business.

Reducerea poverii administrative și creșterea predictibilității legislative

Un alt element esențial pentru dezvoltarea mediului antreprenorial îl reprezintă stabilitatea și predictibilitatea cadrului legislativ. Simplificarea procedurilor administrative, digitalizarea interacțiunilor dintre firme și autorități și evitarea modificărilor frecvente ale legislației fiscale pot reduce costurile administrative pentru IMM-uri și pot crea un mediu mai favorabil pentru investiții pe termen lung.

Sprijinirea firmelor cu potențial de scalare

În paralel cu politicile generale de sprijin pentru IMM-uri, ar putea fi dezvoltate programe dedicate firmelor cu potențial ridicat de creștere (scale-up-uri). Acestea ar putea include acces la piețe internaționale, sprijin pentru inovare și facilitarea conectării cu investitori. Astfel de inițiative pot contribui la apariția unor companii locale capabile să devină „campioni” regionali sau globali.

Un rol important în acest proces îl pot avea instituțiile publice responsabile de promovarea comerțului exterior și a investițiilor, în special Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) și rețeaua de atașați economici ai României din cadrul reprezentanțelor diplomatice. Prin consolidarea acestor structuri și orientarea lor către sprijinirea companiilor românești cu potențial de internaționalizare, ar putea fi facilitat accesul firmelor locale la piețe externe, parteneriate comerciale și oportunități de investiții. În acest sens, atașații economici ar putea avea un rol mai activ în identificarea oportunităților de export, în facilitarea contactelor de afaceri și în promovarea companiilor românești pe piețele externe.

În același timp, sprijinirea firmelor cu potențial de scalare ar trebui corelată cu definirea unei politici economice naționale care să identifice sectoarele strategice cu avantaj competitiv pentru economia românească. O astfel de abordare ar permite direcționarea mai eficientă a resurselor publice către domenii cu potențial ridicat de creștere, precum industria prelucrătoare cu valoare adăugată ridicată, tehnologia informației, energia sau industriile inovative. În mod particular, dezvoltarea unor sectoare capabile să genereze exporturi competitive ar putea contribui la reducerea dezechilibrelor externe și la diminuarea deficitului comercial.

Implementarea acestor direcții de politică publică ar putea contribui la consolidarea ecosistemului antreprenorial din România, stimulând creșterea productivității și facilitând apariția unui număr mai mare de firme capabile să se dezvolte sustenabil și să concureze pe piețele internaționale.

Bibliografie