Add Your Heading Text Here

28 august, 2014

Senatorul PSD Darius Vâlcov a depus, joi, la Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru delegat al Bugetului.

Evenimentul ar fi trebui să aibă loc miercuri seară, dar a fost amânat pe fondul unei controverse legate de absenţa premierului Ponta de la ceremonia programată la Cotroceni.

Evenimentul de joi a avut loc în prezenţa şefului statului, a premierului şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu a fost prezent la eveniment.

Mesajul preşedintelui Băsescu adresat ministrului Bugetului


Premierul Victor Ponta a amânat ora de începere a şedinţei de guvern pentru a participa, joi, la Palatul Cotroceni, la ceremonia de învestire a ministrului delegat pentru Buget, Darius Vâlcov.

Preşedintele Traian Băsescu i-a spus, joi, noului ministru al Bugetului, Darius Vâlcov, că îi adresează rugămintea să fie ”un ministru al Bugetului al României, şi nu un ministru al Bugetului al unor interese electorale”, preşedintele spunându-i acestuia că ştie că e un om hotărât.

Preşedintele a avertizat, la ceremonia de depunere a jurământului de către Darius Vâlcov, că, dacă România nu îşi va respecta angajamentele asumate prin Tratatul fiscal, aprobat de Parlament, ”riscul de derapaj economic este major”.

Şeful statului i-a mai spus noului ministru că, dacă va considera vreodată necesar să îl consulte, să o facă, pentru că în mod cert va avea ce afla de la el.

Motivele pentru care ceremonia de miercuri nu s-a mai ţinut

Preşedintele Traian Băsescu a amânat miercuri ceremonia de depunere a jurământului de către Darius Vâlcov, din cauză că premierul Victor Ponta şi-a anulat prezenţa la ceremonie, şeful statului înţelegând că şeful Executivului “ar putea să nu mai susţină propunerea” pentru ministrul Bugetului.


Preşedintele Băsescu a detaliat: “Aşa cum fac de obicei, mai ales când este vorba de persoane controversate, solicit serviciilor informaţii legate de o persoană nominalizată. Pe data de 25, plecând de la premisa că informaţiile primite de mine le-a primit şi premierul, i-am trimis o scrisoare în care îl rugam să îmi precizeze dacă îşi menţine propunerea. Răspunsul a fost unul evaziv, nu mi-a precizat dacă îşi menţine propunerea.”

Şeful statului a mai precizat: „Nu e vorba de faptul că Darius Vâlcov e urmărit penal. Nu e şi nu vreau să se speculeze. Participarea premierului la ceremonie e un act de solidaritate guvernamentală, nu sunt dispus să renunţ la această simbolistică de 25 de ani.”

Ulterior, premierul Victor Ponta a declarat că nu a putut lua parte la ceremonia de investire a lui Darius Vâlcov pentru că avea programate alte întâlniri importante, dar dacă preşedintelui Băsescu îi e “drag” de el va solicita altă dată pentru învestire.

Miercuri, premierul Ponta a avut în program o întrevedere cu Catherine Ashton, înaltul reprezentant al UE pentru politică externă.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Victor Ponta a trimis miercuri seara o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu prin care îi cerea reprogramarea ceremoniei de învestire a lui Darius Vâlcov joi dimieaţă.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: