Deputaţii din Comisia juridică au adoptat, marţi, în unanimitate, legea dării în plată, ei eliminând programul Prima Casă de sub incidenţa actului nomativ şi majorând plafonul de la 150.000 la 250.000 de euro.
Potrivit proiectului adoptat, legea se va aplica şi celor care sunt în proces de executare silită.
Principalele modificări operate marți asupra proiectului votat deja la Senat au făcut obiectul unei negocieri politice, purtate pe 25 martie de către ”părinții” proiectului de lege privind darea în plată, deputatul PNL Daniel Zamfir și avocatul Gheorghe Piperea, cu reprezentanți ai PSD.
Potrivit planului inițial, proiectul intrat în dezbaterea Comisiei juridice pe 31 martie trebuia finalizat astfel încât votul final în plen să fie programat pe 6 aprilie.
Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect. Președintele Iohannis a apelat deja la procedura solicitării de reexaminare, astfel încât este obligat să promulge forma pe care o va vota Camera Deputaților. Președintele mai poate însă să sesizeze Curtea Constituțională dacă nu este mulțumit de modificările aduse de Parlament.