Curtea Supremă a SUA tocmai a anulat o hotărâre dată de o instanță inferioară care impunea administrației Trump să acorde imigranților ilegali un preaviz de 10 zile și posibilitatea de a contesta decizia de expulzare înainte de a-i deporta într-o terță țară.
„Statele Unite se confruntă cu o criză de imigrație ilegală, în mare parte pentru că mulți străini, care ar trebui să fie deportați în primul rând, sunt adesea cel mai greu de expulzat”, a scris procurorul general John Saur într-o cerere de urgență adresată Curții Supreme în luna mai.
„Când imigranții ilegali comit infracțiuni în această țară, li se impune de obicei expulzarea. Dar când aceste infracțiuni sunt deosebit de grave, țările lor de origine nu sunt adesea dispuse să-i primească înapoi. Drept urmare, infractorilor străini li se permite adesea să rămână în Statele Unite ani de zile, făcând între timp noi victime printre americanii care respectă legea.”
Printr-o decizie care a fost contestată de cei trei judecători progresiști, instanța supremă a admis cererea administrației Trump de a anula ordinul judecătoresc care se opunea deportării imediate a imigranților ilegali vinovați de grave infracțiuni. Cei trei judecători consideră că imigranții care urmează să fie deportați în țări terțe trebuie să aibă o „oportunitate semnificativă” de a explica în fața oficialilor americani că sunt expuși riscului de tortură la noua lor destinație, în timp ce se desfășoară o contestație legală.
Ordinul scurt al Curții Supreme nu este semnat și nu oferă nicio justificare, așa cum se obișnuiește atunci când se iau decizii cu privire la cererile de urgență. Curtea Supremă are o majoritate conservatoare de 6 la 3.
Judecătoarea Sonia Sotomayor, alături de ceilalți doi judecători progresiști, de stânga, a numit decizia un „abuz grav” al instanței supreme.
„Se pare că instanța consideră mai acceptabil faptul că mii de oameni pot să fie supuși la violențe în închisori îndepărtate decât posibilitatea, foarte redusă, ca o instanță districtuală să își fi depășit atribuțiile când a impus guvernului să notifice și să comunice procedura pe care reclamanții o pot urma conform constituției și legilor federale”, a scris Sotomayor în nota divergentă. Sotomayor a numit acțiunea instanței „pe cât de incomprehensibilă pe atât de inacceptabilă”.
Guvernul de la Washington dorește să accelereze procesul de deportare „prin îndepărtarea străinilor în țări terțe care au fost de acord să-i accepte”.
Nu toți au agreat decizia Curții Supreme
Trina Realmuto, directoarea executivă a Alianței Naționale pentru Litigii în Domeniul Imigrației, care îi reprezintă pe reclamanți, a numit implicațiile acțiunii instanței ca fiind „oribile”, eliminând „garanția esențială pentru un proces echitabil care i-a apărat pe membrii grupului nostru de tortură și moarte”.
Administrația Trump a susținut că politica sa privind deportările în terțe țări respectă garanțiile procesuale și este esențială pentru îndepărtarea infractorilor, deoarece țările lor de origine nu-i mai primesc înapoi. De exemplu, oficialii americani susțin că toți imigranții cu destinația Sudanul de Sud au comis „infracțiuni odioase” în Statele Unite, inclusiv crime, incendieri și jafuri urmate.
„Anularea de către Curtea Supremă a unei ordonanțe judecătorești emisă de un judecător districtual de stânga reafirmă autoritatea prezidențială de a deporta imigranții ilegali din țara noastră și de face America sigură din nou”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Abigail Jackson, după decizia de luni.
„Pregătiți avioanele pentru deportări” a scris secretarul adjunct al Departamentului de Securitate Internă, Tricia McLaughlin.
„Convingerea țărilor terțe să accepte unii dintre cei mai indezirabili cetățeni străini necesită o diplomație specială, care implică negociere și discutarea altor interese de politică externă”, a declarat aceasta.
Acum, administrația poate proceda la deportările accelerate ale „unora dintre cei mai răi imigranți ilegali” către țări cu care a încheiat acorduri, cum ar fi Sudanul de Sud.
O multitudine de contestații în justiție
Curtea Supremă i-a permis lui Trump, în luna mai, să anuleze programele umanitare pentru sute de mii de imigranți, care le permiteau acestora să locuiască și să muncească temporar în Statele Unite. Cu toate acestea, judecătorii au criticat modul în care administrația a tratat unii migranți pe care Trump i-a vizat pentru expulzare în temeiul Legii Inamicilor Străini – o lege din 1798 care, din punct de vedere istoric, a fost utilizată doar în timp de război – ca fiind inadecvat în conformitate cu garanțiile constituționale ale unui proces echitabil.
Sotomayor a declarat că, prin trimiterea de migranți în Sudanul de Sud și, într-un alt caz, a altor patru la baza navală americană din Guantanamo Bay, Cuba, și apoi în El Salvador, administrația „a încălcat în mod deschis două hotărâri judecătorești”. Sotomayor a menționat, de asemenea, litigiul separat privind Legea Inamicilor Străini, în care a fost invocat nerespectarea de către administrație a unui ordin emis de un judecător în acel caz.
„Nu este prima dată când instanța supremă închide ochii în fața nerespectării unei hotărâri judecătorești și nici, mă tem, că va fi ultima oară”, a scris Sotomayor. „Totuși, de fiecare dată când această instanță recompensează nerespectarea hotărârilor judecătorești cu măsuri discreționare, erodează și mai mult respectul pentru sistemul judiciar și pentru statul de drept.”
Reuters a relatat, de asemenea, că oficialii americani luaseră în considerare trimiterea de imigranți ilegali în Libia, o altă țară instabilă din punct de vedere politic, în ciuda condamnării anterioare de către SUA a tratamentului dur aplicat deținuților în Libia.
Cititi si: Noile reguli UE pentru returnarea imigranților ilegali – Ordin european pentru expulzarea forțată – primul pas spre centrele de returnare externalizate
***