Președintele american Donald Trump a scris pe rețelele de socializare că va discuta în cursul zilei de joi cu directorul responsabil de bugetul federal, Russell Vought, despre posibilitățile de a reduce numărul de angajați federali, punând presiune pe democrați pentru a accepta bugetul și să pună capăt astfel blocajului din activitatea guvernului, care durează deja de doua zile. „Voi stabili care dintre numeroasele agenții democrate, majoritatea fiind niște glume politice, poate fi micșorată și dacă aceste reduceri de personal vor fi temporare sau permanente”.
Comentariile președintelui intensifică amenințarea republicanilor de a se folosi de blocajul guvernului pentru a reduce drastic birocrația federală. Casa Albă amenințase că va anunța reduceri de locuri de muncă chiar de joi.
Vought a început, de asemenea, să suspende finanțarea pentru proiectele de transport din New York City și programele de energie curată în statele cu guvernatori democrați.
Tacticile dure depășesc cu mult ceea ce era obișnuit la o închidere a activității guvernului, când de regulă mulți dintre angajații federali sunt trecuți în șomaj tehnic dar apoi își primesc salariile restante după ce se reia finanțarea guvernamentală.
Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, i-a acuzat pe democrați că negociază cu rea-credință finanțarea guvernamentală.
„Democrații vor să negocieze ca niște teroriști”, a declarat Bessent pentru CNBC, adăugând că republicanii caută o prelungire „curată” a finanțării guvernamentale.
Democrații insistă pentru prelungirea subvențiilor din Legea privind îngrijirea medicală accesibilă, care expiră la sfârșitul anului, ceea ce reprezintă o creștere a datoriei publice cu 1,5 trilioane de dolari, în timp ce republicanii spun că nu pot fi de acord cu așa ceva, mai ales că ar fi finanțate și serviciile medicale pentru emigranții ilegali.
Impasul se va prelungi probabil mai multe zile. Nici Camera Reprezentanților, nici Senatul nu au joi lucrări în plen, cu ocazia sărbătorii evreiești Yom Kippur. Senatul urmează să se reunească vineri, dar puțin probabil să lucreze și în weekend. Camera Reprezentanților nu se va reuni la Washington până marți, scrie Bloomberg.
Byron Donalds, un republican din Florida din Camera Reprezentanților, a declarat că se așteaptă ca blocajul Guvernului să continue cel puțin până la începutul săptămânii viitoare
„Cred că probabil va continua până săptămâna viitoare, poate chiar mai mult. Depinde cu adevărat de Chuck Schumer”, a spus Donalds într-un interviu acordat joi la Fox Business, referindu-se la liderul democrat din Senat.
Miercuri dimineață, guvernatoarea de stânga a statului New York, Kathy Hochul, era furioasă de anunțul directorului Biroului de Management și Buget (OMB), Russ Vought, conform căruia administrația Trump a suspendat finanțarea de 18 miliarde de dolari pentru proiectele de infrastructură din orașul New York din cauza impunerii „principiilor DEI neconstituționale”. Acest lucru arată cum administrația are mult mai multă putere în timpul închiderii guvernului și fără buget aprobat pentru a reduce drastic cheltuielile de care beneficiază Partidul Democrat.
Președintele a avertizat că ar putea „scăpa de o mulțime de lucruri” care ar avea un impact puternic asupra Partidului Democrat, adăugând: „Putem elimina multe lucruri pe care nu le-am vrut… și ar fi lucruri ale democraților”. În plus a scris pe Truth Social: „Republicanii trebuie să profite de această oportunitate oferită de democrați pentru a elimina pierderile, risipa și frauda. Se pot economisi miliarde de dolari.”
Cititi si: Departamentul Energiei din SUA anulează subvenții de 8 mld. dolari pentru proiecte de energie verde
***