Cristian Grosu / Schița cu linia albastră și linia verde a peisajului pe care-l vedem pe geam: viitorul României competitive

Companiile și cetățenii României resimt un cumul de crize care configurează, de fapt o factură: 7 tablouri desenate cu migală figurează pe această factură. O esență a acestui tablou suprarealist – a unei economii și societăți care au ajuns la limita funcționării – o reprezintă parcursul modernist al celor două linii din graficul de mai sus:

Linia albastră reprezintă evoluția salariilor în ultimii 17 ani.

Linia verde reprezintă evoluția productivității muncii.

Înainte de-a suprapune peste această imagine și linia imaginară a celui mai mare preț al energiei din Europa, să mai spunem că graficul mai conține un element, aparent neobservat: golul dintre cele două linii, începând din 2015 (cu măsurile decise la finele lui 2014 de guvernul Ponta) încoace. În locul acelui gol putem pune deficitul bugetar, deficitul de cont curent – sau, una peste alta, pe înțelesul tuturor, datoria publică. Pentru că diferența dintre cele două linii a fost umplută cu datorie publică.

Dacă în acel gol nu se observă deficitele și datoria publică, să ne ridicăm ochii din grafic si să privim afară, unde ni se perindă prin fața ochilor cele 7 tablouri din care au rezulat cele două linii și golul dintre ele, dar mai ales imaginea ”competitivității” economiei cu care România abordează viitorul iminent:

1, Nu mai putem găsi bani ieftini pentru a plăti acel gol. Numai anul trecut dobânzile s-au ridicat la aproape 3% din PIB. Atentie: dobânzile, nu ratele la datorii.

2, Cu salariile crescute mult peste productivitate, am pierdut o sursă de competitivitate. Atentie: nu din cauza salariilor crescute am pierdut din competitivitate, ci din faptul că ele au crescut din pix, fără productivitate.

3, Al treilea tablou suprapus peste celelalte este o altă sursă de competitivitate pe care Nu o avem:
după ani de zile în care mafiile din energie și din avizarea investițiilor din energie au blocat orice politică energetică orientată spre economie, avem acum cea mai scumpă energie din UE.
Dacă la talentul strategilor noștri naționali mai adăugăm previzibilele turbulențe externe ale unei lumi în plină transformare, am rezolvat-o si cu competitivitatea prin energie.

4, Inflația vine de la sine: cu cea mai mare diferență dintre salarii și productivitate și cu cea mai scumpă energie, producem cel mai scump. De aia un kg de roșii grecești din supermarket costă de 2-3 ori mai puțin decât un kg de roșii ”românești”. Asta ca să vorbim doar de cele mai elementare lucruri, și să nu vorbim de prețurile din servicii și din industrie. Mai vorbim de exporturi?
Sau: mai vorbim că nu avem atâția bani în buzunar încât să ne cumpărăm produsele noastre ”românești”? Adică nu putem să ne hrănim singuri?

5, Un alt tablou – cu multe linii și culori și tușe mai groase sau mai subțiri:
Ca să păstrăm funcționarea statului și salariile și pensiile și celelalte beneficii financiare, statul găsește tot mai greu bani ieftini. Ce poate face altceva într-o situație atât de aberantă, încât să pună impozite la fel de aberante – cum ar fi taxa pe cifra de afaceri (nu pe profit!) la marii jucători din economie?
Astfel că un investitor precum Renault – care merge pe low cost, adică are marje de profit mici – găsește că intră pe pierdere dacă noul model al Dacia ar fi făcut la Mioveni, astfel că i-a mutat producția în Turcia și Maroc.

6, Toată această situație s-a configurat chiar și cu injectarea a câteva zeci de miliarde de euro bani europeni.

7, Al șaptelea tabloul încă nu a fost desenat, pentru că maeștrii nu știu incotro o iau cele două linii. Ar forța și mai mult (cum o face acum PSD), însă avem un exemplu care ne arată că nu mai funcționează și, gata, am ajuns la limită:
în anul 2024, în an electoral, guvernele au crescut deficitul bugetar la un spectaculos 9,5% pentru a arunca bani în salarii, pensii și alte beneficii electorale, deși productivitatea stătea su cobora: însă economia, cu tot cu spectaculosul ei consum, a crescut cu numai … 0,9% din PIB: adică mai putin de jumătate din dobânzile la datoria contractată (atenție, dobânzile, nu ratele la datorie). Adică, miza pe consumul făcut pe datorie – game over.

*

Acesta este adevărul simplu, schițat în numai 2 linii, a ceea ce ni se intamplă și ceea ce vedem pe fereastră, explicat pe înțelesul tuturor.

Pentru că există și oameni cu o capacitate de înțelegere mai complexă:
mulțumim din inimă genialului strateg și excepționalului economist dr. Cristian Socol și distinsei sale soții economist dr., pentru tenacitatea cu care, profitând de socialismul ceaușist al ideologiei PSD, au susținut până la implementare așa numitul model wage-led growth. Ca pentru niște economiști care prestează în capitalism, pentru ei a fost foarte rentabil.

PS:
Graficul face parte din Raportul OECD pe România, prezentat ieri la București de însuși șeful organizației.

PS2: Nu vom ieși din crize până când cele 2 linii nu se vor apropia în termeni reali.

***