Cristian Grosu / Al cincilea călăreț al Apocalipsei

(Textul de mai jos e editorialul de număr al revistei CRONICILE Curs De guvernare nr. 73, ediția de toamnă – revistă exclusiv print – tocmai ieșită din tipar.
În preluăm integral din CRONICI – ca bonus (numai acest text) pentru cititorii cdg: celelalte titluri pot fi văzute AICI-LINK).

***

”În urmă cu niște ani, mi-am făcut o copie după o gravură a lui Albrecht Duerer și mi-am pus-o pe peretele biroului, să o privesc din când în când ca să nu cumva să uit de lumea în care trăiesc:
„Cei patru călăreți ai Apocalipsei”. Războiul, Ciuma, Foametea și Moartea. Cu excepția foametei, noi, europenii, adică și românii, le cam avem pe toate. Am trecut prin pandemie, războiul e la granițele noastre și, după ce se va opri aici, se va aprinde în altă parte și tot așa, până la sfârșitul seminției hominizilor, iar moartea… 

Când a scris Apocalipsa, apostolul Ioan a văzut în cei patru călăreți întruchiparea totală a nenorocirilor în masă care, singure sau combinate, pot dărâma omenirea.

Viziunea sfântului s-a oprit aici cu catastrofele care vor aduce sfârșitul lumii. Azi, două milenii mai târziu, îl vedem intrat pe scena globală, plutind ca un nor toxic deasupra trufașelor noastre societăți, pe cel de-al cincilea călăreț:
prostia violentă, nu ca lipsă de cunoaștere, ci ca realitate obiectivă, militantă și contagioasă, care arde ca un napalm tot ce a adunat civilizația noastră în materie de logică, bun-simț, cultură comportamentală rafinată în milenii de omenie, mecanisme fine de colaborare interumană, de subordonare a instinctelor față de educația minimală.

Scriu despre asta azi, toamna lui 2025, tocmai pentru că, dacă în ultimii 2-3 ani am asistat la procesul de fierbere a culturii noastre sociale în zeama verzuie a acestei „neomenii”, anul acesta am ajuns, chiar noi, românii, pe o culme. Și, din nefericire, de aici se vede în zare o altă culme.

Ca exemplu, dacă luăm un țăran – român sau din orice țară europeană – de acum 500 de ani, care la o eclipsă era convins că „vârcolacul mănâncă luna”, nu putem spune că era prostie, ci doar ignoranță: lui nu-i spusese nimeni niciodată cum funcționează o eclipsă. Dar dacă iei un orășean de azi care, după ani de școală, îți spune că pământul e plat – e prostie maladivă.

Cu adevărat înspăimântătoare e amploarea acestei maladii – nu e zi în care să nu auzi cele mai halucinante „informații”, teorii, tot felul de cauze aberante care fac prozeliți, bombardându-te pe toate canalele posibile, viralizându-se într-un ritm amețitor, ba chiar foarte costisitor:
cât a cheltuit societatea cu educația în cei 10-12 ani de școală cu cineva care crede (și propagă) aberațiile despre aurul cu care e pavat lacul Vidraru sau furtul de către francezi a apei din Vidraru, sau tunelurile dacice, sau extratereștrii care au construit nu știu ce zid etc, etc.

Nici măcar segmentele de educați nu scapă: părerile, discuțiile și nivelul de abordare pe problema modificărilor la Pilonul II de pensie au fost înspăimântătoare – oameni care, deși bine poziționați în societate, nu înțeleg pur și simplu cum funcționează aceasta – era ca și când scoarța cerebrală, riguros întreținută prin folosirea zilnică, s-ar fi deconectat de restul creierului, lăsând în urmă funcționarea pe impulsii, ca la moluște.

Fenomenul e unic în istoria omenirii – nu e românesc – și constă în propagarea unei viziuni joase (și uneori chiar josnice) asupra lumii, după principiul numerelor mari: până azi, în istorie, masa critică a făcut-o ignoranța de care vorbeam mai sus, dar nu prostia. Iar cei care compară revoluția internetului și a rețelelor sociale cu revoluția apariției tiparului lui Gutenberg se înșală: cartea tipărită se adresa doar celor care știau să o utilizeze pentru citit, nu pentru scris. Principiul numerelor mari întoarce astăzi lumea cu susul în jos.

Există o sumedenie de instituții globale care au făcut un top al inteligenței medii pe popoare, iar România e pe ultimul loc în Europa. Nu cred în astfel de topuri. Dar ceva mă pune pe gânduri: clasele politice – de aici și de aiurea – respectă maladia delirantă a prostiei, nu o combat, ci o folosesc, ba chiar o alimentează și o recompensează:
să ne uităm pe scena politică și să observăm că politicienii nu se adresează către ceea ce e mai bun în alegătorii lor, ci către ce e mai rău, mai rușinos, mai obscur și mai lunecos.

Astfel că, atunci când mai priviți o poză în care apare Călin Georgescu călare, să rețineți de acolo numai calul: Călin Georgescu e numai un chip, în șa se află, de fapt, al cincilea călăreț al Apocalipsei.

P.S.: Vechiul Testament, Cartea Înțelepciunii, 1-22: „Până când, proștilor, veți iubi prostia?”
(Păi, până la Apocalipsă)

(Citește și: ””Tichia de mărgăritar a Reformei”: Au apărut CRONICILE 73: Sumarul, titlurile, autorii, coperta”)

***