Add Your Heading Text Here

28 octombrie, 2025

Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerului Energiei, a declarat luni că România este hotărâtă să se implice activ în tranziția energetică impusă de Pactul Verde European, vizând obiectivele Uniunii Europene pentru 2030 și 2050. El a subliniat că, pe lângă dezvoltarea surselor regenerabile, precum energia solară și eoliană, proiectul Neptun Deep din Marea Neagră reprezintă o resursă esențială pentru tranziție în procesul de renunțare treptată la cărbune, contribuind totodată la securitatea energetică a țării.

El a arătat că instituția este pe deplin aliniată cu politicile europene și sprijină puternic producerea de energie curată, în special solară și eoliană, prin fonduri din PNRR și din Fondul pentru Modernizare.

Ministerul a lansat scheme de finanțare pentru investițiile private și proiecte destinate consumului propriu al instituțiilor publice, precum și apeluri pentru contracte de diferență care garantează un preț stabil al energiei regenerabile pe termen lung.


„Suntem deplin aliniaţi cu obiectivele europene, susţinem masiv sursele curate, regenerabile, de producere de energie, în principal de electricitate. Ministerul Energiei, cu bani europeni, fie că vorbim de PNRR, fie că ne referim la Fondul pentru modernizare, a susţinut şi va susţine în continuare capacităţi de producţie din energie regenerabilă, în principiu, evident solar şi eolian, dar nu numai.

Am avut scheme de susţinere a investiţiilor iniţiale, parte din Capex, atât din PNRR, cât şi din Fondul de modernizare pentru investitori privaţi. În cazul Fondului de modernizare pentru Unităţi Administrativ-Teritoriale sau instituţii publice, vorbim de partea de auto-consum.

Am lansat deja cu mult succes două apeluri de proiecte pentru contractele pentru diferenţă, acolo unde oferim un preţ stabil pentru următorii 15 ani pentru investiţiile în energie regenerabilă. În paralel, avem proiectul strategic Neptun Deep – gaz natural din Marea Neagră. Gazul nu este o sursă regenerabilă, evident, dar este un instrument pentru tranziţie şi pentru închiderea, nu şi renunţarea la cărbune în toată Uniunea Europeană şi cu atât mai mult în România”, a declarat Cristian Bușoi, luni, la Conferința „Economia circulară – un AS în mâna României: Cum înmulțim miliardele de euro din deșeuri în PIB-ul național”, organizată de Conferințele CDG la Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Parlamentul României.

Oficialul din Ministerul Energiei a arătat că România poate deveni un furnizor important de securitate energetică, subliniind că, pe lângă obiectivele de decarbonizare, trebuie avute în vedere și aspecte esențiale precum siguranța energetică și menținerea unor prețuri accesibile la energie.

El a explicat că fără costuri competitive va fi greu de obținut sprijinul populației și al factorilor politici pentru tranziția către energia verde.


În acest context, a menționat importanța proiectului Neptun Deep din Marea Neagră pentru perioada de tranziție și a evidențiat rolul investițiilor în energia nucleară — atât prin modernizarea Unității 1 și construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, cât și prin proiectul reactoarelor modulare mici de la Doicești, realizat în parteneriat cu Statele Unite.

„Putem fi un provider important de securitate energetică, pentru că, dincolo de decarbonizare, de economia „verde”, mai sunt cel puţin două chestiuni extrem de importante dacă privim din perspectiva energiei: securitatea energetică şi preţurile la energie. Fără preţuri competitive şi fără a face în aşa fel încât preţurile să scadă, va fi extrem de dificil să asigurăm suportul populaţiei şi al decidenţilor politici pentru tranziţia „verde”.

Cristian Bușoi a declarat că reducerea prețului energiei electrice este obiectivul principal al Ministerului, însă nu vor fi posibile reduceri substanțiale ale prețurilor: „Trebuie să avem așteptări moderate, pentru că Uniunea Europeană nu are soluții pe termen scurt pentru ieftinirea semnificativă a energiei electrice și pentru a fi competitivă cu Statele Unite, cu Asia sau cu Turcia. Și vă veți confrunta în continuare cu această situație”, a explicat Bușoi la Conferința Economia Circulară organizată de Curs de Guvernare.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

***

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: