23 septembrie, 2025

Consiliul Nord-Atlantic s-a reunit, marți dimineață, la cererea Estoniei, în temeiul articolului 4 din Tratatul de la Washington, pentru a discuta și a condamna cu fermitate încălcarea gravă a spațiului aerian estonian de către Rusia, la 19 septembrie.

Comandantul suprem al forțelor aliate din Europa (SACEUR) a informat Consiliul cu privire la acest incident, în care trei avioane rusești MiG-31 înarmate au încălcat spațiul aerian estonian timp de peste zece minute.

„Această incursiune face parte dintr-un model mai larg de comportament din ce în ce mai iresponsabil al Rusiei. Este pentru a doua oară în două săptămâni când Consiliul Nord-Atlantic se reunește în temeiul articolului 4. La 10 septembrie, Consiliul a organizat consultări ca răspuns la încălcarea pe scară largă a spațiului aerian polonez de către drone rusești. Mai mulți aliați – printre care Finlanda, Letonia, Lituania, Norvegia și România – au fost, de asemenea, victime ale încălcării spațiului aerian de către Rusia. Ne exprimăm solidaritatea deplină cu toți aliații al căror spațiu aerian a fost încălcat”, se arată într-un comunicat al NATO.


Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru aceste acțiuni, care duc la escaladarea conflictului, riscă să conducă la erori de calcul și pun în pericol vieți omenești, a precizat NATO.

„Răspunsul NATO la acțiunile imprudente ale Rusiei va continua să fie ferm. Rusia nu trebuie să aibă nicio îndoială: NATO și aliații săi vor utiliza, în conformitate cu dreptul internațional, toate instrumentele militare și non-militare necesare pentru a ne apăra și a descuraja toate amenințările din toate direcțiile. Vom continua să răspundem în modul, la momentul și în domeniul pe care le vom alege. Angajamentul nostru față de articolul 5 este de neclintit”, se mai spune în textul citat.

Aliații au mai comunicat că nu se vor lăsa descurajați de „acțiunile iresponsabile ale Rusiei” și că vor contuna să susțină Ucraina în exercitarea dreptului său inerent la autoapărare.

(Citește și: Ministrul estonian al Apărării: NATO era pregătită să folosească forța, dacă era necesar, după încălcarea spațiului aerian de către Rusia)

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: